Monolog

Ochilor tai aduc intuneric,
Asemeni unui colt de noapte.
Sufletul meu anemic
S-a scurs demult prin soapte
Catre un gol fara sfarsit.
Prins in cale de furtuni,
Zambetul meu sta trantit
Pe marginea unei lumi
Cu un contrast necunoscut,
Cu un imn de fatarnicie.
Eu, singurul singur de azi,
Ma pierd incet printre dureri,
Incerc sa fiu stabil intre nomazi
Dar mi se numara traiul in seri,
Si seara ce-o asteapta toti
Nu e departe...
Alerg inlacrimat printre roboti
Ce-si au trairea ca la carte,
Eu...cel fara de cuprins
Si fara de erata,
Nu sunt un paragraf rescris,
Ci doar o nedorita pata
Pe pagina ce se dorea
A fi de vis...
Aduc lacrimi ochilor tai,
Asemeni unei dimineti bogata-n roua,
Ma simt ades' inconjurat de rai
Care ma scot in drum...cand ploua.
Nu-s pura suparare,
Caci tind sa cred ca am in mine
Printre dureri si sangerari
Un rau ascuns plin doar de bine,
Un rau adanc, cu nepasari...
De-as sta o clipa fara mine!...
Si de-as avea macar un an
Sa pot sa rad in fata milei
Independent de lume si de ban.
Mi-ar fi povara sfaramata
De-un timp de liniste profund,
Si as alege-o alta cale
Pe care-n bezna sa m-afund.
Ochilor tai aduc durere,
Caci nu-s mai mult decat atat,
Chiar stelele de-ar fi sa spere,
Nu m-as schimba caci nu-s mai mult.
Daca-ntristez pe cei ce vad
Un zambet trist in ochii mei,
Daca mi-e vorba nefiresc de-amara,
Daca-s zdrobit sub anii grei
De ceara...
Sa ma iertati! Sa nu ma mai cititi!
Caci randul imi e gri,
Retina mea e sparta...
In cale vreau sa nu m-opriti,
Sa nu-mi bateti in poarta
Si sa ma ocarati
Cu vorba voastra moarta!

Pe de alta parte, eu,
Vazut de toti ca frantul sfant,
Sunt doar un derbedeu
Batut mereu de un cuvant
Ce-apasa zilnic tot mai greu,
Cuvant de-ocara spus mereu
Spre mintea mea, de pieptul meu.
Ochilor tai aduc intuneric
Asemeni unui colt de noapte...
Si stiu de ce...
Sa nu ma mai privesti,
Sa nu mai speri ca inca poate
In centrul meu ai sa traiesti,
Ferita-n veci de moarte.
Eu insumi tin durerea plecarii fara reveniri,
Eu strang amurgul ce fura din simtiri
Si lasa zorii iara s-aduca dorul greu
Pe umerii de ceara,
Peste mormantul meu...
Aduc trecutul, pe ochii tai mierii
Ma tine-n urma trupul,
Doar ochii imi sunt vii...
Dar cine sa ii vada,
In bezna nepasarii?...
Va rog a nu stiu cata oara:
Voi toti, presupusi cunoscatori de gand,
Voi...sa nu ma dati uitarii!