Picuri si fire

Scriu picuri de lumina
De sunt indragostit
Si fire de neghina
De nu ma simt iubit.

Picaturi de miresme
Astern cand luminat
Ma simt de catre astre
Si binecuvantat.

Fire de-ntuneric
Impart spre nicaieri
Daca dureri eu port cand merit
Si nu am ce sa dau atunci cand ceri.

Acopar verdele cu boabe
De roua cristalina
De grijile-mi sunt moarte
Si raul nu ma-ntina.

Dar ca cenusa-n vant
Ma scutur si dispar
Cand sufletul mi-e frant
Si nu mai am habar.

Sunt picuri si fire
Nimic nu ma gasesc mai mult,
Nimic sprea vesnicie
Si praf de cuget frant.

Cuvantul Iubire

V-ati intrebat vreodat'
Ce cuvant a fost Cuvantul
Cand pentru noi s-a intrupat?
Cand pentru noi smerit
S-a nascut in iesle
Si-apoi fugind caci urmarit
A fost de catre Irod sprea-al pierde?
Ce-a fost atuncea Domnul
Cand vindeca pe cel bolnav
Si dupa binecuvantarea lui vedea pana si orbul?
Ce fost-a Dumnezeu cand a murit pe lemn
Si ne-a spalat prin sfantu-I sange
De pacatul ce ne-a scos din Eden?
Atunci cand S-a plecat spre-a ne salva,
Chiar daca ingerii vedeau deja
In noi o lume fara rost...
Atunci pentru noi toti, Domnul ce-a fost?
Si iar intreb: ce cuvant a fost Cuvantul cand s-a intrupat?
Cand s-a cutremurat pamantul caci mantuire a aflat.
Da, mantuire!
Caci singurul cuvant ce fost-a Dumnezeu atunci
Este iubire.

Scazand neinsemnat

In gand ma cert
Si strig plangand
De ce ranesc pe altii?
De ce'i indepartez nevrand
Certandu-ma apoi cu mortii?

De ce m-aud chemat pe nume
Cand tuna norii
Si cand cerul plange?
Nu merit sa mai prind iar zorii
Dar inima-mi sperante inca strange.

Sunt picur de nimic
Si praf de efemer in vant,
Strivit intre petale stau
Citesc miresmelor descant,
Caci nimic sa fiu eu nu mai vreau...

Voi oameni

Voi oameni...
Mereu asociati apusul
Cu sunetul chitarilor
Si mereu legati dragostea
De inimile voastre si valurile marilor.

Voi oameni...
Credeti ca nu exista legaturi
Intre cer si pamant,
Intre ploaie si soare,
Intre sunetul confuz si cant.

Voi oameni...
Credeti ca zborul e pentru voi,
Ca odata vazuti in avioane
Ati cucerit cerul,
Dar sunteti nesabuiti si goi.

Voi oameni...
Credeti ca e normal
Sa va treziti in fiecare dimineata
Si considerati moral
Dreptul la fericire si viata
........................
Voi oameni...
Nu acordati valoarea cuvenita
Minunilor ce va inconjoara
Si comparandu-le cu ce e omenesc,
Le micsorati si le faceti banale.

Voi oameni...
Dispretuiti minunea din banal
Si asteptati ca visuri sa se faca,
Dar inimile voastre de cristal
Nimic, acum, nu poate sa le sparga.

Mister

De ce sa vreau sa'ti fie bine
Daca tu nu vrei si te urasti?
De ce te'as iubi mai mult decat pe mine
Cand tu nu vrei pe nimeni sa iubesti?

De'ncerc usor sa ma apropii
In ochi sa te privesc si sa-ti zambesc,
Ma'ntampini cu raceala noptii
Caci in adanca bezna tu stii ca n-am sa te gasesc.

Cand te ineci in lacrimi de durere,
Tu, stanca de care se sparg suspine,
Ma tii departe in tacere
Si nu lasi pe nimeni durerea sa-ti aline.

Trec anii fara tine si plange cerul
Cu stele de cristal prelinse de pe bolti,
Mi-e dor sa-ti aflu iar misterul
Si gustul buzelor, de struguri copti...

Da-i prea tarziu si prea nu se cuvine
Acum s-alerg spre efemer,
Iubind un tot atat de incomplet ca tine
Ar fi un lung si dureros mister.

Făgăduinţe...

Du-mă pe stânca pe care nu pot ajunge,
Dă-mi Tu cuvinte în faţa celor mari,
Mi-ai promis că o ţintă cu Tine voi atinge;
Chiamă-mă pe nume, cu mine să stai.

Furtuni când vor bate şi ape vor curge
Şi-n foc de voi sta, în văpaia cea grea,
Ştiu că nu voi arde, durerea voi învinge,
Cu Tine alături pe stâncă voi sta.

Promite-mi că-mi vei da ce vrea inima mea
Şi planuri vei împlini cu mine,
Dar Tu să ai grijă ca doar voia Ta
Să mă ducă curând la Tine.

Ştiu că-mi vei umple paharul până peste
Şi voi sta la masă cu potrivnicii mei,
Dar cu Tine alături, inima-mi creşte,
Te rog, fereşte-mă de ei...

Pot să stau liniştit in lăcaşul meu,
Căci tu vei lupta lupta cea grea,
Alături de Tine voi învinge mereu,
În palma Ta vreau să-mi stea inima.

Tu mă priveşti şi iubitor îmi arăţi
Calea spre munte, spre mare-nălţime,
Pe palme mă porţi şi atent mă înveţi
Că totu-i uşor cand totu-i iubire... 

Plictiseala...

Plictiseala e un ceas
Ce s-a oprit din ticait
Si pe masa a ramas
Ignorat si prafuit.

Plictiseala e un timp
Cand timpul nu trece,
Cand nu se roteste Pamant
Sau soarel-i prea rece.

Plictiseala e secunda
Ce trece de zece ori mai greu,
E banala punga
De timp pierdut, din capul meu.

Plictiseala e atunci
Cand tu si eu
Ne scriem fraze nu prea lungi
Spunand acelasi lucru mai mereu...

"Vai ce ma plictisesc!"
"La fel si eu
Si obosesc,
Apoi ma plictisesc din nou!"