Umbre

Stau in umbra umbrelor,
Si acolo voi sta
Pana cand umbra mea va disparea
Din calea piciorului tau,
Si nu va mai fura
Lumina din umbra ta,
Pentru sufletul meu.

Ultima oara

Ma plimb prin parc, printre alei,
Spre locul unde te-am iubit,
Mi-e pieptul gol, mi-s pasii grei,
Ma striga lacrimi negrait.

Te strang in sufletu-mi uscat,
Cu bratele de vina pline,
Caci nu am fost cum ai sperat:
O punte, o carare spre lumina.

Ma las indurerat si greu
La umbra marelui "te vreau",
Te vreau desi parca nu-s eu,
Si in durere nu mai pot sa stau.

Si n-am curaj sa ma apropii
De banca plina cu-amintiri,
Imi sterg din nou agale ochii,
Cu flori culese dintre spini.

Mi-e dor de zambetul zglobiu,
De tremurul si mana ta de ceara...
Si nu mai vreau decat uitat sa fiu,
Ranit iubind ultima oara.

Nimicnicie

Ros de timp si plin de pacate,
Ma plec plangand in tarana umilintei,
Ma simt mai uitat si atat de departe
De implinirea vreunei fagaduinte...

In ape limpezi ma privesc,
Iar apele se tulbura infricosate,
Paduri intregi din cale-mi se feresc
Lasandu-mi drummul, vesnice pustiuri neudate.

De strig spre cer, se clatina luceferi,
Speriati de glasul meu impovarat cu ura,
Doar sorii stau nederanjati si teferi,
Caci ei nu au putut vreodata sa auda.

Sub talpile murdare de cenusa,
Pamantul se deschide-n rani adanci
Si nu gasesc pe nicaieri o usa,
Un mormant gol, o pestera deschisa intre stanci.

Nu-i loc sa ma primeasca binevoitor,
Nu-i inima pe lume, in ea sa zabovesc,
Nu sunt decat chimval zanganitor,
Eu sunt nimic atunci cand nu iubesc.

Cu Tine...

Nu-mi pasa unde sunt,
Atata timp cat sunt cu Tine,
Iar tainele ce le patrund
Par bolti de cer senine.

Dureri n-am sa cunosc,
Chiar daca-s mistuit de foc,
In Tine-am adapost,
Chiar dac-ar fi potop.

Cu Tine nu-i tarziu,
Caci timpul se opreste,
In palma Ta vreau sa ma stiu
Cand viata imi va trece.

Mi-e mana Ta un scut,
Si jertfa Ta mi-e viata,
Cu Tine sunt un nou nascut
Flamand dupa povata.

Eu plec…

Eu plec...
Si las in urma cu fata inlacrimata
Inimi ce ma vor aproape;
Astazi plec mama, tata,
Oricate grele vor mai fi,
Am sa le trec pe toate.
Eu plec...
Cu gandul la cei ce-au vrut sa mai raman,
Si plec nu pentru ca vreau,
Caci pe drumul acesta plang,
Ci pentru ca...
Pentru ca nu mai pot sa stau.
Eu plec...
Lasand o parte din mine celor care plang,
Celor care suspina
Si celor care strang
Cu bratele durerii
Samanta inca seaca din tarana gandurilor serii.
Eu plec...
Desi ma trage inima-napoi,
Mi-e gandul candela inmiresmata
Veghind spre voi...
Spre ce-am iubit odata.
Cu sufletul inlacrimat,
Cu pumnii stransi si obosit de ganduri,
Ma departez incet si clatinat,
Indurerat de gandul
Ca mult va trece pana ce-am sa calc
Din nou printre aceste randuri...

Luna

Se-ascunde luna printre nori
Ca un miraj, ca o minune,
Si o privesc tacut in serile cand dormi,
Crezand ca pot privi la tine.

Prin ea gasesc o liniste deplina,
O ordine in ganduri si-n simtiri,
Desi e mult prea rece si senina,
M-atinge bland, ma-nvata noi meniri.

Prin ea prind intelesul
Atator vorbe spuse fara glas,
Ma mustra, imi indreapta mersul,
Pe orice drum, la orice bun ramas.

Privind-o, inteleg mai bine
De ce e bine singur cateodata,
De ce iubirea sta la multe mile
In cufere ascunsa si-ngropata.

Privind spre cer la luna pala,
Gasit-am frumuseti...un infinit,
Dar trist raman a nu stiu cata oara,
Pe tine draga...nu te-am mai gasit.

Azi si Maine...

Nu mai sunt in anii cand
Sa sarut si sa nu-mi pese,
Sa iubesc, sa las stiind
Ca-i sfarsit pentru poveste.

Daca maine nu mai este,
Azi, e doar o zi amara,
Orice gand ma razvrateste
Si imi sta ca o povara.

Ce rost sta in a iubi
Numai azi, si maine nu?
Gandul doare-atunci cand stii
Ca maine nu vei fi tu...

Sa uzam inima-n piatra
E prea lesne si ne place,
Dar in urma vinovata
Nu nu e ea lasata rece.

Si gresim de-atatea ori,
Impotriva ei cu vrere,
Pana cand spini ies din flori
Si durere din durere.

Nu mai sunt in anii cand
Azi sa vreau si maine sa lipsesc,
Te cer din toate ca un cant
Cu vocea ta sa-mbatranesc.