Ploaia

Frunzele de nuc se-apleaca
Si in cor ridica soapte
Ploilor ce nu mai pleaca,
Norilor de zi si noapte.

Stelele stau nevazute
De vreo trei sau patru zile,
Caci sclipirile marunte
Nu patrund prin nori la mine.

Spicele de grau stau drepte
Chiar de vanturi bat intr-una,
De nu-i nimeni s-o astepte
Ploaia totusi uda lumea.

Ploi marunte, ploi de vara,
Cad adesea pe pamant,
Si din zori si pana-n seara
Norii plang si iarasi plang.

De ce-a plecat...

Dintr-o mie de cuvinte
Nu gasesc unul sa poata
Sa-mi raspunda raspicat:
De ce-a plecat?

Dintre sute de motive
Nu pot sti unul macar,
Sa nu mai fiu intristat...
De ce-a plecat?

Dintre zecile de guri
Care-ncearca sa m-aline,
Una buna n-am aflat;
De ce-a plecat?

Intre nesfarsite lacrimi
Si cuvinte neintelese,
Am aflat ca a plecat,
Pentru c-a 'ncetat sa-i pese.

Umbre

Stau in umbra umbrelor,
Si acolo voi sta
Pana cand umbra mea va disparea
Din calea piciorului tau,
Si nu va mai fura
Lumina din umbra ta,
Pentru sufletul meu.

Ultima oara

Ma plimb prin parc, printre alei,
Spre locul unde te-am iubit,
Mi-e pieptul gol, mi-s pasii grei,
Ma striga lacrimi negrait.

Te strang in sufletu-mi uscat,
Cu bratele de vina pline,
Caci nu am fost cum ai sperat:
O punte, o carare spre lumina.

Ma las indurerat si greu
La umbra marelui "te vreau",
Te vreau desi parca nu-s eu,
Si in durere nu mai pot sa stau.

Si n-am curaj sa ma apropii
De banca plina cu-amintiri,
Imi sterg din nou agale ochii,
Cu flori culese dintre spini.

Mi-e dor de zambetul zglobiu,
De tremurul si mana ta de ceara...
Si nu mai vreau decat uitat sa fiu,
Ranit iubind ultima oara.

Nimicnicie

Ros de timp si plin de pacate,
Ma plec plangand in tarana umilintei,
Ma simt mai uitat si atat de departe
De implinirea vreunei fagaduinte...

In ape limpezi ma privesc,
Iar apele se tulbura infricosate,
Paduri intregi din cale-mi se feresc
Lasandu-mi drummul, vesnice pustiuri neudate.

De strig spre cer, se clatina luceferi,
Speriati de glasul meu impovarat cu ura,
Doar sorii stau nederanjati si teferi,
Caci ei nu au putut vreodata sa auda.

Sub talpile murdare de cenusa,
Pamantul se deschide-n rani adanci
Si nu gasesc pe nicaieri o usa,
Un mormant gol, o pestera deschisa intre stanci.

Nu-i loc sa ma primeasca binevoitor,
Nu-i inima pe lume, in ea sa zabovesc,
Nu sunt decat chimval zanganitor,
Eu sunt nimic atunci cand nu iubesc.

Cu Tine...

Nu-mi pasa unde sunt,
Atata timp cat sunt cu Tine,
Iar tainele ce le patrund
Par bolti de cer senine.

Dureri n-am sa cunosc,
Chiar daca-s mistuit de foc,
In Tine-am adapost,
Chiar dac-ar fi potop.

Cu Tine nu-i tarziu,
Caci timpul se opreste,
In palma Ta vreau sa ma stiu
Cand viata imi va trece.

Mi-e mana Ta un scut,
Si jertfa Ta mi-e viata,
Cu Tine sunt un nou nascut
Flamand dupa povata.

Eu plec…

Eu plec...
Si las in urma cu fata inlacrimata
Inimi ce ma vor aproape;
Astazi plec mama, tata,
Oricate grele vor mai fi,
Am sa le trec pe toate.
Eu plec...
Cu gandul la cei ce-au vrut sa mai raman,
Si plec nu pentru ca vreau,
Caci pe drumul acesta plang,
Ci pentru ca...
Pentru ca nu mai pot sa stau.
Eu plec...
Lasand o parte din mine celor care plang,
Celor care suspina
Si celor care strang
Cu bratele durerii
Samanta inca seaca din tarana gandurilor serii.
Eu plec...
Desi ma trage inima-napoi,
Mi-e gandul candela inmiresmata
Veghind spre voi...
Spre ce-am iubit odata.
Cu sufletul inlacrimat,
Cu pumnii stransi si obosit de ganduri,
Ma departez incet si clatinat,
Indurerat de gandul
Ca mult va trece pana ce-am sa calc
Din nou printre aceste randuri...