Zambeste

Zambeste si vei deschide porti spre rai,
Vei avea prieteni,
Vei simti ca daruiesti
Chiar daca bogatii nu ai .

Zambeste si vei achita datorii,
Vei linisti marea,
Vei scrie poezii,
Vei intelege-ascultarea,
Zambeste si te vei imbogati.

Zambetele sincere aduc sufletelor caldura,
Dau speranta ochilor intristati,
Si lacrimi de cainta ochilor plini de ura.

Un zambet valoreaza cat o imbratisare,
Un cuvant de bine spus pe intuneric,
O imbarbatare,
O lumina cand poverile
Apasa fara mila.

Zambetele vin si pleaca asemeni ploilor,
Insa un zambet insenineaza sufletul
Si ii picura momente de iubire
In candela pregatita pentru licarire.

Printr-un zambet, putem oferi raspunsuri,
Iertare, incuviintare, binecuvantare,
Incredere, dagoste, lumina si scursuri
De culoare in plinatatea de griuri din jur.

Un zambet poate aduce odihna,
Somn adanc si vise deosebite,
Poate, uneori, tine de foame sau de sete,
Poate da energie si tihna...

Zambetul e cel mai scump lucru
Pe care nu trebuie sa-l platesti vreodata.
Cel mai scump lux
Oferit gratuit atunci cand nu esti in cautarea lui,
Ci atunci cand te simti gata
Sa il oferi oricui
In orice moment.

Nu uita!

Sa nu uiti s-alinti pisica,
S-o hranesti, s-o mangai tandru,
Nu uita sa stingi lumina
De pe hol din candelabru;
Sa nu uiti s-aduni lalele
De pe straturile mele;
Sa stergi praful din odaie,
Sa deschizi fereastra larg;
Cand le vezi sa strigi la ele,
Ratele, sa nu stea-n prag;
Nu uita de pe noptiera
Sa ridici ceasul stricat;
Prinde-ti clipa efemera
Undeva-ntr-un paragraf...
Sa nu uiti sa scrii de mine
In jurnalul tau de seara;
Nu uita de vitamine,
De chibrituri si de ceara;
Sa nu uiti cheia in usa;
Lasa candela aprinsa
Si la geam sa fie pusa;
Sa nu lasi soba incinsa;
Nu uita banii pe masa...
Dar mai intai sa-ti amintesti,
Daca pleci, sa nu mai vii,
Inapoi sa nu privesti,
Sa te faci ca nu ma stii!
PS: Nu uita ca te iubesc!

Ploaia

Frunzele de nuc se-apleaca
Si in cor ridica soapte
Ploilor ce nu mai pleaca,
Norilor de zi si noapte.

Stelele stau nevazute
De vreo trei sau patru zile,
Caci sclipirile marunte
Nu patrund prin nori la mine.

Spicele de grau stau drepte
Chiar de vanturi bat intr-una,
De nu-i nimeni s-o astepte
Ploaia totusi uda lumea.

Ploi marunte, ploi de vara,
Cad adesea pe pamant,
Si din zori si pana-n seara
Norii plang si iarasi plang.

De ce-a plecat...

Dintr-o mie de cuvinte
Nu gasesc unul sa poata
Sa-mi raspunda raspicat:
De ce-a plecat?

Dintre sute de motive
Nu pot sti unul macar,
Sa nu mai fiu intristat...
De ce-a plecat?

Dintre zecile de guri
Care-ncearca sa m-aline,
Una buna n-am aflat;
De ce-a plecat?

Intre nesfarsite lacrimi
Si cuvinte neintelese,
Am aflat ca a plecat,
Pentru c-a 'ncetat sa-i pese.

Umbre

Stau in umbra umbrelor,
Si acolo voi sta
Pana cand umbra mea va disparea
Din calea piciorului tau,
Si nu va mai fura
Lumina din umbra ta,
Pentru sufletul meu.

Ultima oara

Ma plimb prin parc, printre alei,
Spre locul unde te-am iubit,
Mi-e pieptul gol, mi-s pasii grei,
Ma striga lacrimi negrait.

Te strang in sufletu-mi uscat,
Cu bratele de vina pline,
Caci nu am fost cum ai sperat:
O punte, o carare spre lumina.

Ma las indurerat si greu
La umbra marelui "te vreau",
Te vreau desi parca nu-s eu,
Si in durere nu mai pot sa stau.

Si n-am curaj sa ma apropii
De banca plina cu-amintiri,
Imi sterg din nou agale ochii,
Cu flori culese dintre spini.

Mi-e dor de zambetul zglobiu,
De tremurul si mana ta de ceara...
Si nu mai vreau decat uitat sa fiu,
Ranit iubind ultima oara.

Nimicnicie

Ros de timp si plin de pacate,
Ma plec plangand in tarana umilintei,
Ma simt mai uitat si atat de departe
De implinirea vreunei fagaduinte...

In ape limpezi ma privesc,
Iar apele se tulbura infricosate,
Paduri intregi din cale-mi se feresc
Lasandu-mi drummul, vesnice pustiuri neudate.

De strig spre cer, se clatina luceferi,
Speriati de glasul meu impovarat cu ura,
Doar sorii stau nederanjati si teferi,
Caci ei nu au putut vreodata sa auda.

Sub talpile murdare de cenusa,
Pamantul se deschide-n rani adanci
Si nu gasesc pe nicaieri o usa,
Un mormant gol, o pestera deschisa intre stanci.

Nu-i loc sa ma primeasca binevoitor,
Nu-i inima pe lume, in ea sa zabovesc,
Nu sunt decat chimval zanganitor,
Eu sunt nimic atunci cand nu iubesc.