02.02.11

Imi canta sufletul s-aud,
Dar n-am ureche muzicala
Si nu pot sa cant la flaut,
Fluier, harpa sau vioara,

Imi picteaza inima mereu
Decoruri sumbre sau figuri,
Insa culori s-adun mi-e greu
Si n-am priceperi in picturi.

Mi-e mana aspra, grea,
Nu pot simti la fel o forma,
Cum sculptorul cu mana sa
Da lemnului o noima.

Eu scriu in vorbe cantul meu,
Pictura mea e prinsa-n vers,
Sculpura mea e muritorul zeu,
De suflet numai, astazi, inteles...

(Raspuns)

Oh Dalila, draga, tu,
Cu tot ce esti si crezi c-ai fost,
Cautarii ii spun nu!
Caci in tine nu am rost.

Pentru tine-s calator
Printre stele, printre vise
Si-mi cant plansul stand pe-un nor
De dureri de tine-aprinse.

Cum poti tu sa-ti ceri o parte
Undeva in piept la mine,
Cand mandria-ti ne desparte,
Si-orice ganduri ai pe maine!?

Cum sa vrei sa te gasesc,
Tu, nesincera fecioara,
Cand dusmanii imi doresc
Sa gresesc a doua oara!?

Si dupa cate urme reci
Ai lasat intr-al meu dor,
Sa nu te mire daca treci
Neobservata in decor.

Ma gandesc singuratatii
Ce te tine-nversunata,
Sa ii daruim cu totii
Ignoranta meritata,

Daca n-ai un drum pe care
Sa pasesti de-aici n-ainte
Nu urma astă cărare,
Caci cărarea nu te simte.

Drumul "eu" nu-i pentru tine!
Drumul "tu", cu al tau trai,
Sa-l urmezi ar fi mai bine
Pan'ce pasi n-o sa mai ai.

Nu te mai las din nou sa tai
Din parul meu, din mine, tot,
In lumina tu sa stai,
Iar eu inchis, slabit si orb.

Ascult soptit cum ma indeamna
Inima de vise plina,
Dar catre tine nu ma cheama,
Si nu-i asa, din a ei vina.

S-au patat albele vise
Ce le-aveam cu tine alba,
Si-au ramas la porti inchise,
Eu in noapte, tu amara...

Pentru tine n-am decat
Vremi intregi umplute cu uitare,
Nu te mai vreau, nu te mai plang,
Ramai in gandu-mi ca o orisicare.

Noaptea

Tabla, sticla si beton,
Usi de fier, scartaitoare,
In orasul monoton,
Noaptea vrea ca sa coboare.

Noaptea-i mult deosebit,
Oraselul meu de sticla,
Ziua parca-i monolit,
Noaptea e o stalactita.

Luminat cu mii de becuri,
Noaptea prin restaurante,
Se semneaza zeci de cecuri
Pentru sume aberante.

Noaptea umbla pe trotuare,
Prea multi caini in grupulete,
Ca-n cortegii funerare,
Insa fara de tristete.

Noaptea ies multe motoare
Si se-ntrec in nebunie,
Sa se-nalte cel mai tare,
Iscusit in soferie.

Noaptea oraselul gri,
E-n culori de sarbatoare,
Caci machiate ies, sa stii,
Fete la agatatoare.

Pe terase, noaptea-i plin
De studenti, se relaxeaza
La cate-un pahar de vin,
Povestind cum copiaza.

Noaptea, "dragostea" e-n floare,
Pe-orice banca de prin parc,
Sub lumini de reflectoare,
Unii, sarutari impart...

Alintat de briza rece,
Noaptea, eu, stau si privesc,
Cum că forfota nu trece,
Pan' ce zorii se ivesc.

Visul inimii...

Cum sa nu curga rauri
Din ochii tai cei seci
Cand nimanui nui pasa
De vii sau daca pleci,

Cum sa nu planga
In tine sufletul ranit
Cand toti vor ca sa stranga
Negari de neclintit?...

Pe toti i-am sacrificat
Pe altarul firii mere ude,
De unde curg acum
Respingerile crunte...

Toti au ramas plangand
In urma mea, si n-am intors privirea,
Acum imi calca inima,
Injurand cu toata ura.

Cum sa nu plang la rasarit
Cand imi apune luna,
Doar ea, cu palme de argint
Imi tine-aproape lumea.

Eu vreau un vis in adevar,
Fara dureri, fara minciuna,
Primesc in schimb doar deprecieri
Si-njunghieri in spiritul de turma,

Eu vreau, la fel, sa pot salva
In orice fel e cu putinta,
Pe-oricine chiar de nu e"cineva",
Sa ies din propria-mi fiinta.

Sa ies si sa patrund
Dincolo de mine, catre sori,
Sa ma trezesc zambind,
Cu ochii alintati in zori.

Sa las in urma trupul greu,
Si slut si fara de lumina,
Si sa m-azvarl din spatiul meu
In alta lume, mai putin pagana...

Vreau sa renasc si sa traiesc
Asa cum stiu c-ar trebui,
Dupa o viata de greseli, firesc
E sa-mplinesc si visul inimii...

Cu ochii spre lumina

Ma auzi?
Ma auzi Stapane?
In singuratatea mea,
Ma tarasc la Tine,
Ca ultimul fir de praf de pe pamant.
Spuneam ca-s inima si gand,
Acum, cand toate sunt pamant,
Acelasi eu, ma vad neexistand,
Decat in tristul meu cuvant...
Amarul cant, uscata floare...
Intreaba-mi dusmanii daca doare,
Sa nu existi, sa nu fii unul de pasat
In asta lume singura,
Ce inca se invarte
Pe-un ax atat de deplasat
De greutatea...mea.
Tata, ma auzi?
Iubeste-ma din nou ca sa ma doara,
Iubeste-ma ca prima oara,
Asa cum nimeni n-a putut!
Sunt orb, sunt surd si mut,
Si am cutia sufletului
Seaca...de demult...
Te rog...Pune Tu in ea,
Ce Crezi de cuviinta,
Si pune sus, in viata mea,
Un semn imens, sa iau la cunostinta
De rostul meu,
Si in ce sens s-apuc din acest punct!
Sunt sfasiat intre cuvinte,
Ganduri si sinele meu
Rupt dintr-o calota,
Ratacind intr-un ocean...
Ca-mi va fi mai bine, eu speram,
Si visam ca bucuria in aorta
Sa-mi pulseze des,
Cum ploaia-mi bate-n geam.
Dar ploaia nu-i decat tristete,
Plans de cer pentru pacatul
Neiertat, ascuns in tinerete,
Acoperit de altul, si de altul...
Iarta-ma Tata!
N-am curaj sa ma ridic
Din praful aspru, si sa port
O haina mai curata!
N-am puterea sa suport,
Deopotriva, mare lumea cum e ea,
Cu sufletu-i atat de mic.
Nu am adesea cunostinta
De ce se-ntampla si de ce,
Dar din ultimul pic de constiinta,
Te strig pe Tine! Greu imi e,
Si ganduri ma-nfioara,
Dar gata sunt sa trec prin valea mortii,
Mai degraba!
Decat sa merg la pas
Cu cei ce rad de mine,
Si nu ma lasa la popas,
Sa-ngenunchez spre Tine.
Asculta-mi tu nevoia
Si dorul de Camin,
Si-n mine sa se faca voia
Ce Tu-mi doresti! Amin.

In oglinda

Buna dimineata, straine!
Si azi ma privesti
Cu ochii tristi si reci,
Si ma-ndoiesc sa fie altfel maine.

Privesti in gol de parca
Te uiti la un contur,
E nepasare-n jur,
Ti-e inima saraca...

Te lasi greoi, te-apropii,
Te simt nelinistit,
Din cursul vietii esti oprit,
Chiar si de bezna noptii.

Nu vad adanc in tine
Prin ochii tai adanci,
Vad marea-n spume printre stanci,
Dar nici un far ca sa lumine.

Esti singur si ti-e greu
Dar nu te plangi, stai rece,
Sperand ca greul incurand va trece
Si va veni si timpul tau.

Ma seaca dorul tau, copile
Cu parul alb, cu barba lunga,
Caci vrei ca dorul sa ajunga
La toti cei dragi, sa aiba zile...

Si vrei ca bratele sa-ntinda
Spre tine, cei ce te iubesc,
Esti singur si vreau sa-ti povestesc,
Doar tie, straine din oglinda.

Viata începe cu tine

Astăzi, nu eu sunt cel studiat la microscop,
Ci tu, cu tot ce ești, cu ce poți fi,
Vom căuta trăirii tale, scop
Și eventual, cărare către veșnicii.

Azi, ești provocat să-ncerci,
În mulțimea capetelor existente,
Să luminezi pe unde mergi,
Să nu rămâi o pradă-ntre curente.

Ce ești la urma urmei,
Dacă nu un căutător de mai bine?
Prin ce valori, în fața turmei,
Putem să te avem cândva pe tine?

Te-ntrebi vreodată, prin ce te definești?
Sau cum arăți gol de fațade?
Îți cere sufletul să te numești
Un bun sau rău, de lumea cade,
Și să decizi de care parte ești?

Ești provocat să-ți calci pe conștiință, zi de zi,
Eu îți solicit o altă provocare:
Când toți sunt falși, tu fii ce poți să fii,
Să poți sta drept la orice încercare.

Nu te schimba după torentul vorbei,
După tornada modei demodate-n timp,
Fii sincer, unic și stabil pe vârful provei,
Nu mândru prin ce ai, ci prin ce ești, umil.

Ești provocat să calci pe libertatea
Celor care și-o păzesc prin legi,
Ești provocat să-ți ceri ca parte
Prea mult să poți căra, prea multe să-nțelegi...

Eu te provoc: Trăiește liber!
Prin a elibera pe cel ce-ți stă aproape.
Plin de respect, deschis față de cer,
Ai să descoperi mâini descătușate.

Cine ești? e întrebarea,
Răspunsul, rămâne de aflat,
Tu, analizează-ți starea,
Răspunde provocării răspicat!

Poate e greu să afli cine ești,
Că locul tău e undeva anume,
Dar este primul pas în a începe să trăiești,
Căci astăzi, dragul meu, VIAȚA ÎNCEPE CU TINE!