Elasticul şi Căpşuna

Imaginează-ţi o căpşună,
O simplă pată de culoare
Aruncată atât de-aleator,
Încât ai crede c-o-ntâmplare
A adus-o-n calea ochilor,
Din tufiş, în mijloc de cărare,
Cerându-şi inimii cunună.
Sensibilă, poznaşă, egoistă,
Tipic genului de jună,
Vrea să treacă în revistă
Orice faptă, orice glumă;
N-o vezi rece, n-o vezi tristă,
Între toate, e cu seamă
Bunătate de căpşună!

Acum, imaginează-ţi un...elastic.
Ce poate fi mai banal de-atât?
Nu-şi bate nimeni capul
Să vrea măcar să înţeleagă,
Că rolul lui, săracul,
Nu-i simplu, când îţi leagă
Pantalonii tăi de gât...
Singur, paşnic, liniştit,
Se întinde între gânduri,
Deseori il vezi topit,
Când citeşte printre rânduri,
Rece, cald, apoi în clocot,
Arde-ntrânsul taciturn,
Numai plânsu-l ştie-n hohot,
Râsu-i rareori diurn.
Leagă bolţile de piscuri,
Leagă inimi, depărtări,
Şi trăirile din visuri
Le numeşte întâmplări.
Îl întind unii în timp,
Alţii îi întind râbdarea,
Obosit, aleargă-n câmp,
Ca să-şi lege-n el uitarea.

Un elastic, o căpşună,
Sunt atât de diferiţi,
Chiar de-i ţii în clar de lună,
Şi observi că nu-s cuminţi;
Chiar de-i ţii la depărtare,
Între linişte şi nori
Şi le-or fi cu supărare
Că nu-s oameni şi nici flori.
Un elastic, o căpşună
Nu se potrivesc deloc,
Ea e caldă, dulce, bună,
El e cartea rea din joc.

Relaţii

Smerenia, dragul meu frate,
Sa-ti stea pe creştet ca o stea,
Si fii bland cu cel ce-mparte
Vorbe grele-n preajma sa.

Daca unii-ţi iau din pâine
Ei sa fie mai satui,
Rasplateste rău prin bine
Şi nu spune nimanui.

Iartă şi mărturiseşte,
Când ispita te răpune
Şi cu zel tu intareste,
Pe toti cei pierduti in lume.

Sa nu stai in guri murdare
Si de barfa sa te-ascunzi,
Iar pe cei ce n-au crezare
Sa te faci ca nu-i auzi.

Daca semeni primavara,
Pace-n valea pustiirii,
Vei culege toata toamna
Fructele neprihanirii!

În căldura serilor cu tine

Îţi sterg cu buzele
Sudoarea trupului tău,
Şi acopăr cu frunzele
Inimii mele
Oftatul greu al pasiunii noastre...
Aşternuturile roase
De-atâtea şi-atâtea mişcări
În leagănul acestei luntre,
Se frâng!...
Şi flăcările-n lumânări
S-au stins de gemetele scurte
Pe care mi le cânţi
Ca pe un imn al pieptului meu,
Ascultat în ecou de pe munţi,
Mai minunat, mai dulce,
Mai sfant decat cantul
Ce iese din visul
De dragoste al lui Orfeu...

Regină a visurilor aburinde,
Peste tine condu-mi mâna,
Mă pleacă şi mă fă una cu pământul,
Apoi te aşează peste mine,
Să simţim amândoi ţărâna;
Şi patosul din tine
Să-mi ardă sufletul pe dinăuntru.
Mă întind, mă aplec şi urlu,
Mă satur, te alung şi te chem,
Te-ntind către zidul de piatră
Şi stai parcă pusă pe lemn;
Îmi iei răsuflarea şi-mi zgării pe spate
Un semn ce pe veci să-mi rămână,
Ţi-s ochii scântei în şuviţe lăsate
Pe faţă, pe umeri, spre mine pe mână.
Te am mai aproape de mine,
Decât propriul meu suflet,
Şi ce ne desparte sunt fire
De flăcări ce curg într-un scâncet.
Te acopăr cu fine sărutări pe un şold,
Te apleci peste mine,
Şi începi de la cot,
Să-mi arăţi cantr-o hartă
Pe unde să merg,
Cu mâna mea dreaptă
Spre ce să alerg...
Te scurgi ca un vis,
Ca un praf în clepsidră,
Pe pieptu-mi deschis
Îmi oftezi ca o liră,
Nu mă laşi să respir
Decât aer din tine,
Şi nu pot să mă mir,
Căci te ştiu mult prea bine:
Pe orice potecă, în fieşce drum,
Umblu dornic, pe tine întreagă,
Mi-e pasul dorinţă şi sufletul scrum,
Ca tine, nu-i nimeni să-mi ardă.

21 de versuri

Am văzut lumina primul,
Într-un colţ neînsemnat,
Mai îmbietor ca vinul,
Dar mai lesne de-mbătat;
Am crescut la fel ca iarba,
Fină, verde, dar tăioasă,
Iar în mine parcă graba
De a creşte-i ca acasă.
Două braţe mă ridică:
Unul, mângâiere lină,
Altul pavăză de stâncă
Pentru greul ce-o sa vină;
Lacrimi au udat pământul,
Să mă-nalţ din rădăcină,
Să-nţeleg din piept, cu gândul
Despre dragoste şi vină;
Mă avânt să iau aminte,
Să-mi duc lupta, nu cu pumnul,
Să mă-ndrept spre cele sfinte,
Către douăzeci şi unu.

Ocupaaat!!!

Cada are celulită,
Duşului îi cresc mustăţi
Şi oglinda-i stingherită
De atâtea frumuseţi.

Robinetele au barbă,
Şi pistrui galbeni şi albi,
Iar cuierul stă să cadă
Cu-n prosop, ca la arabi.

Geamul e miop cu totul
Ca o poartă înspre frig,
Dar eu fluturând prosopul,
Către rândunele strig.

Spre bătrâna periuţă,
Stând pe post de microfon,
Îi dedic o periniţă,
Din gâtlejul meu de-afon.

Ajung

Lanturi nu ma tin
Si ziduri nu m-opresc
Sa vin la tine plin,
Si dulce sa-ti soptesc.

Drumul nu e lung,
Si timpul ne tot cere
In curand ajung,
Si vom pleca spre stele.

11 paşi pe eşafod

1.Ninge
Din ochiul ce plange,
Cu fulgi
Pe verticala-n dungi,
Mereu,
Pe gatlejul greu.
2. Pasi,
Putini ramasi,
3. Streang,
Asteapta-n gang,
4. Fior
Si dor de zbor,
5. Un cor
Ce tace in decor...
6. Pacate
Sperand sa fie iertate,
7. Plansul
De dorul de dansul,
8. Scartait
Sub pasul umilit,
Greoi,
Plin de nevoi;
9. Durere
Ce-l face sa zbiere,
10. O lume
In valuri si spume,
11. Si-n soapte
Blesteme de moarte.