Paşte

Plânge Golgota cu lacrimi de pe cruce,
Nu-i loc în lume atât de vinovat,
Şi nu-i în univers un om să poată duce
Un jug de plumb numit păcat.

Prin rănile în care stau înţepenite
Trei cruci din lemnul cel mai blestemat,
Golgota răbufneşte: "De ce eu, Părinte?
De ce să fiu murdar cu sânge ne-ntinat?"

Cu pas apocaliptic, cu ochi fulgerători,
O-ntreagă oaste sfântă rămâne la Cuvânt.
Şi un cuvânt a stat pecetea altor zori,
Căci jos se-nfăptuia minunea urmată de mormânt.

Plângea o Inimă în cer, izvorul veşniciei,
Răpusă de dureri ce omul încă nu cunoaşte,
Iubirea Lui cea mare a pus un lanţ mâniei,
Şi a lăsat trei clipe, apoi a fost un Paşte.

În urma mea

Pe urmele mele, în murdarul nisip lumesc,
Tu să nu calci niciodată,
Să nu-mi calci umbra cât trăiesc,
Te vreau în urma mea... curată.

În stratul rece şi aspru de dureri,
Mă lasă doar pe mine,
Şi eu să fiu lipsit de-aste plăceri
Ce le doreşti de azi pe mâine.

Nu-mi urma plângând, pe drumul înspinat,
Sperând că va fi bine,
N-am timp pentru popas, cântat,
Sau bani să împărţim o pâine.

Uită cărarea mea şi pasul meu greoi,
Uită sufletu-mi de rătăcire plin
Şi nu-ţi dori să vreau ca înapoi
La tine iar să vin...

A Doua Moarte

Peste trupul meu siluit de timp, în decadenţă,
Îşi lasă corbii grija cotidiană,
Îmi sfâşie cu sete bucăţi din searbăda-mi prezenţă,
Îmi desenează viermi, pe larg deschisa-mi rană.

În frigul monoton al vremilor întunecate,
Un crivăţ trage dungi usturătoare
Pe pieptul meu, unde-au îmbătrânit uitate,
Cuvinte înţelepte, dar necuvântătoare.

Şi-n fum mi-e dat să-mi ştiu mormântul,
Un fum adus din vest, cu haină de tornadă,
Deşi îmi cere dornic necuratul trup... pământul,
Îl lasă ridicat la cer...sperând să ardă.

Şi mor încet, dezrădăcinat din mine însumi,
Mă poartă vântul spre mult temuta judecată,
Şi-aştept cu suliţe în suflet rându-mi,
Să mor, privind, plângând spre poartă.

Chip

Iubeşte-mă cum te iubesc
Şi n-am să pot vreodată să mă mai opresc.
Adoră-mă cum te ador
Şi am să te ţin mereu în zbor.
Alintă-mă cum te alint,
De vei cădea am să te prind,
Mă ţine strâns la fel cum eu,
Mă înfăşor mereu în jurul tău,
Hrăneşte-mă cu tot ce eşti
Şi-n loc să scazi, tu ai să creşti.
Întreabă-mă cum te intreb,
Să stăm aproape de Horeb
Şi sincer am să fiu precum şi tu
Să nu spui "da" şi să vrei "nu".
Atinge-mă cum te ating,
Când patimile ni se sting,
Şi vom aprinde întru noi,
Un singur chip, să nu fim doi.

Muşcat

Aprinde cerul pentru mine!
Mă aşteaptă o furtună
Din care sper sa nu mai ies cu bine...
Mi-e inima nebună.

Surprinde-mă cu ură,
Din mine insumi, previzibil,
Ia-mi cărbunii de pe gură,
Fă-mă invizibil.

Aprinde-n mine cerul tot.
Arată-mi urâciunea goliciunii mele,
Să văd ce vreu şi cât nu pot,
Din câte-s bune, cele rele.

Şi mă despică drept pe lat,
Cu un catarg de foc,
Să uiţi Adame c-ai muşcat,
Pe veci, al morţii joc...

Încă unul...

Am să te găsesc vreodată?
Toţi te caută şi toţi te cer...
Eu, cu astă inimă pătată,
Rămân în beznă şi disper.
Visez în agonia zâmbetului mască,
La aripile tale de lumină,
Mâna ta, e mana mea cerească...
Visarea mi-e deplină.
Ştiu cum să zbor cu tine,
Ştiu să iubesc în nori un înger,
Dar visul cât va ţine,
În beznă şi în ger?
Am să te găsesc vreodată?
Uimit...mă-ntorc din cer în cer
La înegrii îngeri care pier...
Dar calea nu mi-e draptă
Şi n-am scăpat de plângeri
Cum toţi cei buni se-aşteaptă...
În valea de tăceri,
Eu încă stăpânesc,
Şi singurele mângăieri,
Sunt cruntele-ndoieli
Care mă ţintuiesc
Pe eul meu de ceară.
N-am să te găsesc, nu pot să te aud,
Mi-e calea prea amară,
Obrazul mult prea ud...

Ea plângea...

Ea, plângea cu lacrimi sfinte,
Pe braţul meu de ceară, amorţit,
N-aveam gânduri, nici cuvinte
Căci mă simţeam aproape de sfârşit...

Ea, plangea cu stele dulci,
Pieptul meu curgea spre zori,
Ea, mă-ntreabă "De ce curgi,
Dacă ştii că n-ai să mori?"

Ea, plângea cu vise ne-mplinite,
Eu rămân uimit şi rece,
"Dorul meu, să ştii, iubite,
Niciodată nu va trece!"

Ea, plângea din orice gând,
Eu, alint vroiam să-i fiu
Şi măcar din când în când
Zâmbetul să-i fie viu...

Ea plângea... o catastrofă,
Cerul frânt peste Pâmănt,
Eu o ţin în fiecare strofă
În orice vers, peste mormânt.