Cutume

Erau vremuri când ţineam
Ceru-ntreg în două palme,
Acum ruga mi-e un geam
Rar curat şi fără rame.

Alteori vroiam pe mâini
Să n-am nici un semn anume,
Să pot rupe două pâini,
Cum? Să te învăţ pe tine.

Acum am o mâzgâleală
Pe dreapta rece şi subţire,
Şi-mi revin în prag de seară
Trei minuni ca amintire.

Fără aste mici cutume,
Între noi, ce-au fost odată,
Mă simt azi singur pe lume;
Tu, să nu te simţi uitată!

La umbra aripilor Sale

Sub aripile tale, Doamne
Stau ca un pui hrănit mereu,
Şi râul Tău de binecuvântare,
Se varsă-n pieptul meu...

În paza Ta, zbor spre-nălţimi,
Ce nimeni altul nu le-atinge,
Zăresc în slavă heruvimi
Şi nu cunosc ce-nseamn-a plânge.

Mă-mbraci c-o haină-mpărătească,
Pe creştet mă sfinţeşti,
Nu-ngădui păcatul să lovească!
Doar Tu poţi să-l opreşti!

O piatră-n praştie, de râu,
Mi-e gândul necurat,
Nu mă lăsa murdar să fiu,
Şi mort apoi, ca Goliat!

Fereşte-mi pasul de minciună,
Mă ţine drept pe drum îngust,
Şi lasă-mă să vreau cunună,
Din tine-n veşnicii să gust.

Dă-mi haină de Eden, Tată,
Cu nasturi de iubire,
Şi-ajută-mă ca nepătată
S-o am în nemurire!

Miez

Între visări şi realitate e sărutul ei...
Iar norul ce împarte
Alintul cel mai bun,
Din a ei palma curge,
Cu-n dor ce arde scrum,
Că vrei să te prefaci
Pe loc în orice-i place,
Pe plac, doar, să îi faci
Si ea sa te împace.
La graniţi de visare,
Stă ea, privire verde,
Si orice fapt răsre
Aşa precum se vede,
Cu mult mai minunat
Decât realul pierde
La margini de lumină,
Unde se crapă visul,
Apare ea, Divină,
Pe piept cu paradisul
Şi suflă gingăşie
Peste un trup uscat,
Ca orice gând să fie
În miez reînviat...

Elisei

Cu mantaua dacă poţi
Să faci cărare între ape,
Haina altuia să porţi
Şi-acela către cer să scape,

Înseamnă că ai o lucrare
Mai presus de cum credeai,
N-aştepta încurajare,
Fă întocmai, ce mai stai?

O-ndoită binecuvântare
Peste tine ai cerut,
Un har cu putere mare
Şi decizii de temut.

Astăzi tu le porţi în fapt,
Nu-ţi lăsa maestrul de ruşine,
Chiar de-a fost luat în rapt,
Poate se va-ntoarce maine...

Geamul larg...

Geamul larg,
Miroase-a tei,
Stau în prag
Si anii mei,
Îi tot sparg
Cu-n retevei,
Şi le povestesc pe larg
Că sunt grei
Dacă n-am lei...
Geamul larg
Miroase-a tei.

Geamul larg,
Se-aud tramvaie,
Clipe ard
Şi timpul taie
Viaţa mea ce stă în prag,
Fără aur, fără straie,
Doar un anormal pribeag,
După un tipar de paie
Umezit de-o sfântă ploaie...
Geamul larg,
Se-aud tramvaie.

Geamul larg,
Adie vânt,
Pieptu-mi şarg,
Flămând cuvânt
Stă în larg
Şi stă plângând...
Miroase-a tei,
Se-aud tramvaie,
Bate vând
Şi curg şiroaie
Pe obrazul meu de lemn;
Geamul larg...
Şi eu mă tem.

Lipiţi

Gura mea pe a ta gură,
Se alintă ca un dor
Şi esti dulce ca o mură
Şi usoară ca un zbor.

Mâna mea pe a ta mână,
Se mângâie lenevind,
Eu sunt rob iar tu stăpână
Şi ne războim iubind...

Pieptul meu pe al tău piept
Se apasă ca un val,
Tu oftezi atât de-ncet,
Către ceruri de cristal.

Tu pe mine te întinzi
Ca un nesfârşit divin,
De iubire tu mă prinzi
Şi m-alungi să vreau să vin.

Neghina

Rece-n măduvă, ca o greseală,
Amortind carnea brăzdată,
Murdar ca un boboc în smoală
Pe o ie nepătată,
Despărţit de stânca mamă,
Şi purtat spre întuneric
De un val ce sapă-o rană
Spre oceanul deuteric.
Ca propriul eu de insipid,
Pustiit şi ars de singur,
Precum moartea de rapid,
Precum moartea vine sigur.
Uitat ca o galaxie,
Gol, un negru infinit,
Totul se cuvine mie,
Să se dea spre risipit.
Mai pelin decât amarul,
Suflet efemer de flutur,
Îmi e drumul precum zarul,
Când se-ntoarce, eu mă scutur.