Lacrimi...

O să se facă bine şi sufletul meu,
O să îngrijească timpul de fiece rană!
Chiar dacă în urmă rămân "tu şi eu",
Cuvinte ce-un timp, îmi erau ca o mană...

Şi oricând te-oi privi frumosă cum eşti,
Oricând mă va plânge dorul de tine,
Îl voi certa, că iubirile-s poveşti,
Ce nu se termină vreodată cu bine...

Şi n-am să mai plâng, când te văd fericită,
Când alinţi în priviri alt obraz şi alt piept,
Am să-mi las dragostea-n veci răstignită,
Şi-am să-mi rup inima, să nu te aştept...

Poate mi-ai fost doar un an de povaţă,
Să învăţ ce-i durerea când pierzi,
Să-mi spăl pieptul, o vreme, pe faţă,
Cu lacrimi de dor din ochii mei verzi...

Dar voi fi bine odată, nu-mi pasă de preţ,
Oricât ai alege alt piept să-ncălzeşti,
Oricât ai alege s-o spui mai semeţ,
Voi fi bine, pe oricine iubeşti...

O să se facă bine şi sufletul meu,
Nu m-oi mai amăgi că-ţi pasă...
Rămân cu aceeaşi visare mereu,
Că ne vedem încurând... acasă...

Dans...

Urme de paşi de dans pe zăpadă,
Când mai apropiaţi,
Când mai departe,
Iar frigul din noi nu-i decât o dovadă,
Că simţirile noastre nu sunt deşarte.
Plouă cu fluturi de sticlă,
În stâncile de pe suflet,
Dansăm o viaţă dezlegaţi,
Legaţi, traşi prin piclă,
Apropiaţi apoi despărţiţi de plânset
Frecvent în amurg...
Dansăm alergând
Iubirile prin fulgi,
În seri lăcrimând: dacă rămân,
Dacă fugi, neştiută...
Dansul nostru-n durere
Îşi are mormânt,
În durere şi friguri,
Două iubiri pe pămând,
Încercând mereu să fie una...
Încercând.

Privirile se întâlnesc adesea,
Şi văd în ochi-ţi mierii,
Visul ce-mi coase trăirea cu fire de aur,
Văd jocul în zâmbet, văd vestea... că vii,
Văd frigul ce leagă şi gerul ce strânge,
Două boabe de dor, într-un trup de dorinţă.
Văd copacul iertării,
Văd banca primului sărut nebunesc,
Văd cerul şi ruga-mi de recunoştinţă,
Apoi îmi aud primul gând "Te iubesc!".
Visarea se-mparte de-aici, se adună,
Când planuri, în soare, ne clădeam cutezând,
Şi gândeam o căsuţă, în doi, adunând,
Speranţe şi timp, iubire şi cânt.
Visam şi iubeam,
Traiul meu se chema fericire,
M-aplecam ades' în rugi de mulţumire,
Încercam... Încercam!

Mi te-a luat o durere,
Un coşmar nevisat,
Şi oricât mi s-ar plânge,
Dorul, oricât mi te-ar cere,
Eşti de neîntors, de ne-nduplecat.
Peste vremuri de bine,
Vremuri de plâns au căzut,
Dans cu urme în mine,
doar în mine-au zăcut...
Vorba-şi plânge durerea, neascultată povară,
Cum din cântec de vară,
A ajuns un rebut.
În ploi de sticlă amară,
În gerul ce-odată ne-a strâns,
Singur dansez într-o doară,
Cu piept nepereche, cu sufletul plâns.
Doar o pereche de urme rămân,
Doar paşi împletiţi de-amintire,
Acum dorul, se face pe suflet stăpân,
Cu-n tezaur ascuns...
O veşnică, uitată, iubire.

Fără arcă...

Fericirea pleacă tristă,
Legăminte nu mai sunt,
Semne de potop pe listă,
Nopţile, le-afundă crunt...

De pe verdele-mpăcării,
De unde te-am cules în vară,
Din leagănul redeşteptării,
Şi nesfârşitul dor de seară,

Mi-ai căzut din braţ de noapte,
În tresăriri necontenite,
Şi te-ai pierdut în lacrimi, poate,
În zori să fie auzite...

Dar dragostea nu-i doar un plan de mâine,
Ori vre-un munte de urcat, înalt,
E şi potop de lacrimi pentru bine
Şi curcubee desenate pe asfalt.

Dor de ger

Vină iarnă să mă prinzi,
Sub zăpezile nebune,
Din fereşti să faci oglinzi,
Să mă-ngheţi, să-mi uit de nume;

Vino ger ce prăpădeşte,
Bune, rele-orice simţiri,
Vino şi mă amăgeşte,
Du-mă-n prag de amintiri!

Vino să mă-mpingi duioasă,
În prăpastia uitării,
Vino să mă duci acasă
În iubirile pierzării...

Octombrie stângaci

Ţânţarii se-avântă-ntr-un tango voluptos,
În raze de copt şi mirosuri de vin,
Octombrie-i roşu şi e frumos,
Octombrie-i pal, zgribulit, însă plin...

Ţi se prind năvoadele din crengi,
În podoaba de pe creştet şi-n urechi,
Şi umbli în octombrie drumuri întregi,
Cu voal ce te urmează, în capete perechi...

Te mai lovesc din când în când,
Pe drum, fără să ai vre-o vină,
Frunzele copacilor din străzi, plângând,
Că nu mai au coroana plină.

Octombrie e minunat, spun toţi dacă se strâng,
Şi îl primesc anticipând belşugul,
Al meu octombrie e sec, nătâng,
Eu am păşit octombrie cu stângul...

Nedescrisă

E minune-n calea mea,
Când deschide-n porţi surâsul,
Când întinde ramul dulce,
Şi rămâne-o viaţă-aşa,
Să-mi alunge greul, plânsul,
O salvare de la cruce,
Dor ce-a fost, de va avea!

E-o zidire minunată,
Drept pe sufletu-mi mănuşă,
O suavă, dulce rană,
Prea fierbinte-n veri visată,
O închidere de uşă,
Când fereşti se sparg de-o cană,
Un pocal, odor de fată!

Alei de parc...

După toate rămân
Pierdut, singur pe alei de parc,
Cu lipsa ta acută-n sân,
Cu dorul îndoit, fără săgeţi de arc;

Am aşteptat o vreme,
Parcă nu-mi mai trecea viaţa,
Şi mă trezeam plângând alene,
După nesomn, dimineaţa,

Am aşteptat să vină,
Credea că-s îndatorat s-o fac,
Şi m-a lăsat cu tot cu vină,
Pierdut, singur, pe alei de parc...