Zâmbești

Când zâmbești,

Sufletul meu arde ca o stea,

Cu atât mai mult,

Atunci când știe că mă iubești

Și zâmbești din cauza mea...

A fi...

Ne naștem în beznă,  ca lumini răzlețe,

Ajungem să fim ce nu alegem,  mai târziu,

Doritori de scoarțe crețe

Aceiași noi,  din tată-n fiu. 

Și alergăm după cunoașteri,

Ca pruncul plâns după o țâță,

Uităm însă,  să mai dăm nașteri

Doar bogăția ne ațâță...

Și ajungând sa fim doar ce n-alegem

Nu devenim decât niște frustrați perverși,

Alegând numai să nu-nțelegem

Că noi suntem cei proști și nealeși... 

Aievea-i de-a arăta cu ură

Spre cel ce vrea să  fie,  nu să aibă,

Mai greu să ai o pavăză  la gură

Să  nu slujești pe la vre-o naibă.

Și căutăm  cum ar fi de aflat 

Doar să cerem,  să  furăm ,  să  rupem

Din bogăția ce nu-i a noastră de luat

Dar de n-avem ne plângem...

Eu sunt...  Să  fiu îmi e menirea

Nu să  alerg nebun după averi,

Ce nu-ți  oferă mântuirea,

Nici dac-o furi,  muncești sau ceri...

Eu sunt,  Căci fără de nimic am fost,

Lumină mai întâi,  idee!

Și n-am avut mai mult decât un rost!

Tu,  care ai,  ești doar o onomatopee.

Eu sunt! Atâtea câte  tu nu ai

Ș-oricât ai strânge lumea laolaltă,

Tu n-ai să-ți fii decât cobai

Pentru-o încercare eșuată...

Aleg sa fiu! Și să  devin mai mult!

Decât sa strâng,  să am, sa îmi acopăr...

Rușinea omului incult

Lovește... Sper să  nu îl supăr!

Eu sunt! Hai,  fii și tu cu mine!

Nu egoist,  frustrat, incult...

Fii flacără,  și tunet,  susur blând de bine,

Caci de nu ești,  mă tem că n-am să

te ascult...

Tu

Sânul tău miroase-a salcâm
Și a copilărie...
De mână cu tine,  nici drumul nu știe
Unde ma duce,
Dar merge aievea din răscruce-n răscruce
Pana în pânzele albe ale iubirii.
Tu ești cununa fericirii,
Și brațul drept al veșniciei,
Pas cu pas,  de-i strâmb sau drept, 
De-i mieriu sau muchia mâniei,
Nu pot decât s-aștept...
Aștept ziua în care te voi lega de libertate,
Și îmi vei sta ca o cunună
Pe creștet și pe braț ,
O eternitate!

Ce noroc...

Pe cărări de-ntinerire
Ochi de zâmbet,  gust de rai,
Mă făceai să-mi ies din fire,
Ce noroc,  că mă iubeai...

Toate-ar fi doar o poveste
De n-ai fi să-mi amintești
Că iubirea noastră crește ,
Ce noroc,  ca ma iubești.

Între seri și dimineți
Când nebuni,  una eram,
Mă țineai între pereți,
Și ce mult ne mai iubeam...

Când în zori de înnoire
Treaz încă nu mă găseam,
Palma ta-mi dădea de știre
Că în tine mă aveam.

Toate-ar fi doar o poveste
De n-ai ști să-mi amintești
Ca iubirea noastră este
Dar din Mâinile cerești.

Furtuni

Gânduri,  gânduri,  pe cărare,
Mă apasă rău și bine,
Mă frământă cu ardoare:
Oare-ai fi a mea și mâine?

Când e soare și iubire  ,
Și ajungem una goi,
Una-n gânduri și simțire,
Una,  până și-n război.

Când potopul se ivește
Curg șiroaie-ndurerări
Nor de nor se tot izbește
Nu-s lumini de împăcări.

Și cum să nu m-apese gândul
Că-ncurând într-o furtună,
Îmi vor sparge norii sânul
Și ne-om pierde-n ploi și humă.

Cum să nu mă-ngrijoreze toate,
Când prea des din zile bune
Facem ploi.  Când tu-mi ești poate
Tot ce-i mai frumos pe lume...

De mâine...

Şi dacă nu m-ai mai iubi de mâine,
Poate
Gândul că te pierd m-ar pierde.
Dacă nu m-ai mai iubi de mâine,
Toate
Alinările din lume nu m-ar alina,
Aşa că
Iubeşte-mă! Nici bun, nici rău,
Nici cum vrei tu,
Al nimănui decât al tău...
Te rog nu spune nu!

Asta mi-e...

Îmi pun gândurile pe foaie
Şi constat întristat că încă doare
Fiecare loc frumos,
Fiecare amintire,
Atâtea lucruri ai distrus în lume pentru mine
Şi ai plecat...
Mă ridic din când în când
Şi strig nebuniei să tacă,
Trec zile şi nopţi la rând
Şi de tine nu mai uit, parcă,
Durerile nu mai dor, amintirile mor,
Strigându-mă de pe lumea cealaltă bântuitor,
Încă în calea fericirii.
Şi în drumul nemuririi
Iubirile se nasc şi mor
Unele din cauza ta,
Altele de dor, patimă, patos şi iar nebunie,
De ce mi-e dată povara asta mie?
Să iubesc iar şi iar, de fiecare dată altfel,
De zece ori, de o sută, o mie,
Nesaţul sufletului meu săpând şanţuri,
Legând în lanţuri o inimă, o sete,
Iubire printre vise, iubiri la depărtare,
Iubire printre note muzicale, dor de buze dulci şi plete,
Blestemate toate laolaltă!
Căci nebunia lumii nu stă-n neînţeleşii ei,
Ci în încercările toate
De bine, cu ochi răi,
În credinţa că se poate, iubire nesfârşită,
Cer sufletele sparte... acea batjocorită
Dragoste lumească.
Îmi pun gândurile pe foaie...
Şi nu rămâne decât o durere pe hârtie,
Uitate lacrimi într-o ploaie
De care nimeni astăzi nu mai ştie...
Mă ridic din când în când,
Să dirijez nebunia! Să cânte!
IUBESC! Omoară-mă iubire!
Iubesc şi inimile frânte,
Bucată cu bucată, rând pe rând,
Pân-am să mă topesc arzând şi-am să mă pierd.
Iubesc orice, oricând...şi asta mi-e durerea.