Nocturnă

Prin patul inimii mele,

Norii urlă a furtună,

Amintiri sclipesc a stele,

Dar dispar până la urmă...

Mângâierea fără glas,

Cea mai mică nebunie,

Nu mai pare la un pas.

Mai aievea să nu fie.

Dragostea, o glumă bună,

E uitată prin sudori

De mizerii ce-or să pună

Pe exemplu închisori.

Timpul? Oh: ”Trăiește-ți clipa!”

Nebunie fără seamăn,

Mască roșie risipa,

Căci iubirea n-are geamăn.

Praguri crunte aduc anii,

Când toți vor acoperi cu ură,

Ce nu pot întoarce banii,

Ce nu se preta pe gură...

Și-n acest pat, dezamăgirea

Nu mă vrea să fiu de-al vostru,

Voi îmi judecați menirea,

Și mă râdeți drept un monstru.

Dar îmi strâng nepoticnirea,

Într-o stea de sticlă pală,

Să vă mustre împietrirea,

Ca o mamă, ca o fală.

Și-orice judeca-vor chiorii,

Orice-îndemn de ”Hai trăiește!”

Las în veci să urle norii:

În patul meu? Doar se iubește! 

Doruri...

Îmi e dor de tine, iubire.
Ca de ultima treaptă spre haos,
Dar nu-ți mai văd vreo oglindire,
În ochii niciuneia.
Și-mi stă inima-n repaos când intru pe ușă
De parc-o așteaptă pe ea,
Să-mi sară pe gât și ca o căpușă
Până în zori,
Oftându-mi a apartenență,
Să mă șteargă pe suflet de nori.

Acum, cu opulență te arăți doar în vis,
Și-n ochii lor văd dulcea depravare,
Și scuze și abuz,
Când eu te caut cu sufletul deschis,
Mi-arunci doar stârvuri doritoare
De scurte nopți și dimineți care confuz,
Mă lasă stors de tine...

 Mi-e dor, iubire,
Să-ți simt buza calda pe obraz,
Să știu că sinceră mă iartă sau mă ceartă,
Sau mă scoate din fire, ca apoi cu haz
S-o iert...

Mi-e dor să te țin de mână rătăcind,
Să povestim ani, în ceasuri
Dar după toate, tot mai curată să-mi fii.
Mi-e dor să-mi fii singurul gând,
Și singura, a mea între falsuri,
Și al tău nesfârșit să mă știi...

Mi-e dor de ”Te iubesc”-ul scăpat
Că nu mai putea rămâne în piept,
De sărutul înaripat,
De cea mai lungă îmbrățișare fără regret...
Mi-e dor s-aștept.
Și cu emoție sa-mi plângă sufletul cu gura la urechi,
Să crezi ce cred, să fim una, fără perechi,
Să nu te pierd, să te găsesc în repetate rânduri,
Să mă ceri ca ploaia peste tine,
Și tu să-mi fii toate cele patru scânduri,
Și-n tine să m-afund
De parc-am fi aceeași plămădeală,
Să-mi iubești nebuniile pe rând,
Iar tu să-mi fii imperfecta ideală...
Singurii singuri să fim, și totuși împlinire,
Îmbrățișați cu sufletul în lacrimi,
În râs... prin timpuri... în iubire.

Pentru totdeauna...

Prea des ne iubim o veșnicie,

Și prea aievea se-nchină timpul angoaselor durerii,

Ironic ne dorim trecutul să nu fie

Motiv de plângeri în răsăritul serii.

Dar lacrimi sunt puține,

Și nu-s regrete  când

Pui lacăt veșniciei în căutări de bine,

Iar porțile se-nchid pe rând...

Oh, și cum ne schimbă veșnicie după veșnicie

De parc-am fi de lut

Și ne modelează orbii cu furie,

Speranțe din ce vine, cu demoni din trecut.

Și după veacuri pline,

Te cauți în ce-ai fost,

Și nu găsești pe mâine

Să merite un cost.

E scumpă veșnicia,

Îți ia neprețuitele valori,

Tu să-ți alini mânia

Cu lacrimile-n zori...

Acum un an, și eu ca orice lut,

Eram iubit...Și pentru totdeauna!

Acum privesc în pieptul nostru slut

Ce nu-l mai iartă mâna.

Și-n inima naivă,

De-un zâmbet sfâșiată,

Ce fără perspectivă

Nu va ierta vreodată...

Prea des iubim o veșnicie,

Prea multe veșnicii iubim,

Suntem nemuritori. Pe piatra noastră scrie:

”Aici iubește...Un fiu de țintirim.”

Lumea a început...

Lumea a început la sânul tău,
Acolo unde am gustat întâia oară
Dulcele luminilor de vară
Și am aflat ce-i bine și ce-i rău.

Lumea a trăit prin palma ta
Și m-a crescut nebun de dor,
Găsind fericiri în orice nor,
Și adunând furtuni cu inima.

Lumea a zâmbit la sânul ei
Acolo unde raiul îngăduie păcatul
Și-am vrut prin ea,  ca nimeni altul
Să fiu un lacăt fără chei.

Lumea a plâns pe-al ei genunchi,
Când bolta lumii era grea
Și cât de greu doar ea știa,
Să facă din mii de ramuri, iarăși trunchi.

Lumea s-a spart în ochii-i reci
Când ultima privire m-a sfârșit
Și cioburile m-au iubit
Și m-au iubit pe veci...

Lumea s-a încheiat la sânu-i sec
Și m-a făcut din nou țărână,
Uitat de orice sân și orice mână,
Toate se duc și toate trec...

14

Mi-e dor de tine!
Și aș scrie-o pe cer dacă mâine
Mi-ai bate la ușă fără să mai pleci,
Doar visul că vechile palme
Se vor reîntregi odată,
Mă ține curat în această Sodomă,
De oameni seci.
E atât de greu s-ascund năframe ,
Să-mi țin inima înceată,
Să nu izbucnească în lacrimi și blesteme,
În cântece de ”iartă-mă”,
În gânduri de ”te iubesc”...
Mi-e dor de tine,
De singurul rai pe care-l mai cunosc,
Dar nu-mi mai ești grădină,
Doar fruct oprit,
Mireasmă de mosc,
Vis de lumină, iubire...
Mi-e dor de tine!
Ca semn, ai trupul meu așa cum l-ai lăsat
Și inima-mi din piept doar mult prea ponosită,
Privirea-mi rece și greu de abordat,
Dar obosită.
Ca semn, am fost al tău sub orice stâncă m-a ascuns,
Și nici un drum nu mi te-a rupt din mine.
Ai vrut să pleci, de-aceea n-ai găsit răspuns...
Însă mi-e dor de tine!

Ultima...

Te-am iubit ca pe nimeni alta,
Cu ultima fărâmă din mine,
Tu nu-mi dădeai doar pagini pline,
Tu-mi erai însă-și arta...

Pe străzi cu orbitoare neguri,
Îmi țin la pas singur pasul,
Vocii când îi piere glasul,
Urla-n piept ca demoni, gânduri;

Și te văd, chiar dacă sunt departe,
Ochii tăi privesc în mine,
Doar un ieri pustiu, și mâine,
E doar visul care pieptul mi-l desparte...

Deși ai apus, ori am apus în tine,
Tu-mi ești veșnicia, zorii,
Plânsul, curcubeul, norii,
Sau ai fost! Azi, n-are rost nici mâine...

Jad

Și te sărut cu dor și cu dorință

Cu mintea-n cer și inima in iad,

Tu oglindește-te în ochii mei de jad

Și lasă amintiri să ia ființă.

Te sărut cu buze reci de foc

În ciuda rănilor iubirii,

Și te sărut cu totul împotriva firii

Fără de sens, fără de loc;

Te sărut printre cuvinte

Ce nu le caut și nu le-aud,

Din fructul sufletului crud

Îmi las pe buza ta,  suflarea fără minte.

Și te sărut în prima seară

De parc-aș ști că-i ultima în lume,

Și nici măcar nu te cunosc pe nume,

Cunosc doar patimă amară.

Și te sărut, și mă săruți

Și scriu în suflete blesteme ,

Pe propriile noastre anateme

Roze reci și stropi mărunți ...

Mă opresc aievea rar,

Chiar daca tu nu-nțelegi ,

Din gustul anilor întregi ,

Frânturi de dulci iubiri răsar...

Și toate le blestem

Pe toate le urăsc,

În seara asta doar iubesc,

Pe buza-mi să te chem,

Și nu știi, cum dor în iad

Secundele de zâmbet pline,

Sărută-mă să uit de mine,

Tu oglindește-te în ochii mei de jad...