Actul I
Nici n-a
vrut sa te asculte, dar,
Când
dorurile-s multe
Chiar și o
singură sclipire nu e în zadar,
Și n-ai
plecat să fii o alta dintre sute,
Ci-ai strâns
la piept un ”nu” ca pe un ”da”.
Ai
așternut pe pânză o tăcere,
Și-un glas
de suflet amuțit,
Ca un
răspuns dat celui ce nu cere
Să fie iar
iubit...
Și l-ai
cules din rătăciri,
În negru
și-n contururi,
De parc-ai
fi știut că amintiri
Ți-ar da,
punându-te pe drumuri...
Apoi ai
întrebat.
Și-atât a
trebuit, să scuturi
Din ochii
pe care i-ai pictat...
Scântei și
fluturi.
Și l-ai
iubit apoi, până să-i spui,
Ce drumuri
te-aduc în răscruce,
Și-așa
se-ncheie actu-ntâi
Cu lacrimi
că se duce...
Actul II
Cu
lumânarea în oglindă,
Cu gândul
dus departe,
În cada
aburindă,
El se
gândea deșarte...
Cum e
atipic timpul,
Și-atât de
mai devreme,
I-ar fi
cerut tot gândul
S-o scape
de blesteme.
Și-atât de
mai-nainte,
Să-i dea
pe alte drumuri,
Să umble după
minte.
Cum
amintirile-i pătrund,
Nu-i gând
sau boală,
Găsindu-i
regretând,
Din nou,
întâia oară.
Că drumuri
se despart,
Și
altele-s în lume
Ce bucurii
împart
A sorților
cutume.
Și cum le
simțea pe toate,
De la
tablouri la final,
Cum ce-i
frumos încape,
Într-un
moment banal,
Așa-i
plecă lumina
Din
zâmbetul de vină,
Să-i lase
goală mâna,
Și noapte
visurilor plină.
Însă n-a
plecat din sânul
Ce stâng,
încă mai bate,
Dar gândul
e stăpânul,
Care
cărări desparte.
Știa că
încă doruri,
Îl strigă
și-i răspund,
În lacrimi
și onoruri,
Se-ncheie-un
act secund.
Actul III
Acesta-i
nesfârșit, se pare,
Atât cât
amândoi,
Vor
strânge o-ntrebare
De ”Dar
daca noi...?”
La
depărtări pe care
Cu toată dăruirea,
Ea le
ștergea cu dorul,
Le
parcurgea cu firea,
La reci
furtuni încete,
Ce le
primea cu pieptul,
El, ce de
pe perete,
Privea în
ochi regretul,
Ea, ce îl
păstra pe braț,
El, al dragostei ipneu,
Ea, sorbindu-l cu nesaț,
El, al ei
veșnic leu...
Nici n-a
vrut să o asculte, dar...
Cu gândul
dus, departe,
Așa
se-ncheie nesfârșirea....iar!
...Pe-un
drum ce se împarte.
[...]
La ceas de veghe-n beznă
În clipele de dor,
Din creștet până-n gleznă
Toți porii cântă-n cor,
Când sorții lasă valul
Și trist, cade cortina,
Când marea plânge malul,
Și umbra mângâie lumina,
Atunci, oriunde pe pământ
S-ar rătăci în planuri,
Sus, două inimi într-un cânt
Se-nalță către cranuri,
Și una sunt în vorbe,
Nespuse, neuitate,
Legate-n amintiri
În veci neregretate.
Postări
