Schiță de apus

Mă sfârșesc fără tine,
Ca soarele în apus,
Așteptând să-mi lumine
Obrajii uzi...

Înlocuit! Înlocuit îmi sună des
În gânduri și în piept,
Dacă-i așa, de ce ai mai ales,
Să vii de parcă te-am chemat,
Să-mi pleci, să te aștept?

Mă sfârșesc de dor, de așteptat,
De apusuri fără tine mă sfârșesc,
Și gânduri meschine mă-nconjoară,
Păcate din trecut mă amăgesc,
În vise când tu nu mai ești,
Să-mi umpli pieptul pe-nserat,
Cănd stau cu brațele deschise...

Ma sfârșesc...m-ai înșelat!

Exercițiu de cuvânt

Dă-i gândului bun drum liber să crească,

Nu te teme să gândești de unul singur

Dincolo de limita firească,

Nu-ți scrie după dictare, drept ca un șnur,

Povestea vieții tale și fii încrezător

Când mergi singur pe orice cărare,

Liber, sincer, iubitor,

Blând și drept precum oricare

Ar vrea să fie.. Dar nu reușește.

Fii constant în lucruri bune

Chiar dacă lumea te strivește,

Creează-ți propria ta lume,

Cu propriile reguli și schimbări,

Fă un exercițiu de viață

Depărtează-te de delăsări,

Când durerea doare dincolo de piele,

E semn că trebuie să tragi mai tare,

Să obții ce merită, nu ce se cere

Construiește-ți un imperiu de invidiat care

Să aibă temelii pe stânci de granit

Și ziduri din valori trainice și clare,

Tu rămâi, că alții au plecat după venit,

Și nu uita să iubești tot ce e de iubit

Și te construiește,

Fii pasăre pe cer, fii în ocean un pește,

Să nu te lege nimeni decât dacă te lași legat,

Și orice rău ai face, să ceri să fii iertat,

Nu da sfaturi, nu le știi pe toate,

Fii exemplu prin „da”-ul „da” mult mai des decât ”poate”,

Nu-mi urma dacă vezi că greșesc, învață,

Nu aștepta să le simți pe toate pe pielea ta în viață,

Uită de orgoliu, el frânge-nțelepciune

Și iar îți spun iubește omul, urăște lumea!

Coboară privirea la cel mai nenorocit ca tine

Ca să îți înalți inima

Făcându-i bine!

Fii înrădăcinat în principii clare,

Nu te amesteca în teorii conspiraționale,

Trăiește clipa, cum n-o trăiește turma,

Mereu asigurându-te câ urmază încă una,

Încearcă să luminezi cât ești pe pământ

Și ia-le pe toate ca pe ce sunt!

Acesta este un execițiu de cuvânt!

Luptă!

Tu nu ești povestea ce mi-o spuneam pe seară,

Când singur mă-amăgeam cu vise,

Când anii trec, în suflet se strecoară,

Dorința de-a sparge porți închise...

Și am trecut nevrut, aievea, din piept în piept...

De ar fi fost ca mine,

În primul rămâneam fără regret,

Și nu te cunoșteam pe tine...

Nu ești subiectul literelor mele,

Sau poate-ai fost mai des decât aș recunoaște,

Și totuși printre-atâtea rele,

Să lupt aș prefera, decât a nu te mai cunoaște...

Ciobiți de propriile orgolii și inerți

Aleși neghină, poate fără leac,

Aș vrea, alături fără seamăn, peste prejudecăți

Să trecem biruind un veac.

Să-mi fii ce ești, mereu crescândă

Mereu mai sfântă decât mi-ai fost odat’

Ori cât ar sta ispitele la pândă,

Mereu sa-mi ții în palmele iubirii, numele curat...

Căci nu mi-ai fost nici ideal și nici poveste,

Nu am trăit visându-te mereu,

Dar lupt cu tine spre a crește,

Cu mine lupt spre-a fi al tău.

Nu mi-ai fost vers, nici înger fără de prihană,

Și multe nopți mi-ai stors, suspine,

Dar pune-mi doru-ți peste rană,

Și luptă lângă mine!

Fântână către cer

În peștera durerii,

Cutia lacrimilor tună,

Și pavăză tăcerii

Plânge-o lună...

Cum leii se agită

Și se azvârl în gratii,

De-ar trece ca prin sită

Să-și sfâșie ingrații,

La fel și ura poate,

Nebună și urlândă,

Prin coaste ca să scape

Din adâncimea stângă,

Să rupă cu durere

Ce-a fost iubit odată,

Ce gândul astăzi cere

Din șoaptele-i să tacă.

Dar cat ar urla ‘cea stângă,

Turbată de durere,

Șoptirea cea plăpândă

Pare să prospere...

Să fie-n veci mai tare

O șoaptă de iubire

Ca ori și ce strigare

De ură și mâhnire

Și negura din stângă

S-ajungă prin mister,

Cu lacrimi înălțată

Fântână către cer.

Pe umăr...

Te-am colindat în miez de beznă,

Tu visai adânc, departe,

Și cu un sărut pe gleznă,

Ți-am luat dorurile toate,

Te-am căutat să mai rămâi

Dar tu erai plecată într-o doară,

Și-am sărutat al tău călcâi

Privindu-te ca prima oară...

Te-am regăsit de cald rămasă,

Deșirată printre perne,

Și ți-am sărutat pe coapsă,

Visele ce ți le-aș cerne...

Te-am căutat în dealuri și câmpie,

Ca pe-o pădure răcoroasă,

Să mă revărs pe-a ta bărbie

Într-un sărut de ”bun venit acasă...”

Tu, în luciul nevăzut de dulce

Al somnului în așteptare,

Nu mă-ntâlneai nici în visare;

Nici bezna nu putea aduce

Atât de blândă sărutare,

Mânat de doruri fără număr,

Ce ți-am așternut, prin somn, pe umăr.

Renunțarea la rațiune

Din nou între pereții reci

De străvezii nemuritoare,

Din nou vrei inima să-mi treci

Printre iubiri sfâșietoare...

Din nou să calc pe-același drum

Cui minunat mă dăruiam,

Pe care azi pucioasa-n scrum

Încă-mi mai lasă nori pe geam ...

Din nou îmi vii ca o minune,

De data asta mult purtată,

Să am din nou cui să pot spune

Ciudată...

Din nou, te vad cu-aceiași ochi

De parcă mintea și-a pierdut rațiunea,

Doar inima-mi alege popi

Pe când oi schimba lumea...

Din nou la fel nu mă-nțelegi,

Și iar te iert orbit de tine,

Doar că-mi faci nopțile întregi

Și zilele mai pline.

Din nou blesteamă dorul meu,

În propria prostie,

Mi-ar râde-n față orice zeu,

Și Eros, că mă știe.

Din nou îmi tac prea des rațiunea,

Și-mi urlă versuri însetate,

Să te descrie ca pe lumea

Ce-mi ești, și ce mi-ai fost deșarte.

Din nou mă-ncred în mult prea dese

Cuvinte de ”nu sunt ce-am fost”

Și orice doare, crezi că-mi trece,

Cu-n râset și-un oftat anost.

Și iar mă iei de bun, ca-n vremea

Când iubire împărțeam,

Dar mi-e mult prea scurta vrerea,

Și iubire nu mai am...

Iar mă cauți și-nsetată

Mi te lași doar să te am,

Fi-voi lipsa-n dor de tată,

Sau ripostă-n timp de „n-am”...

Reci mi-s ochii,

Rece-n pieptul ce odată,

Căutai un foc anume, rochii,

Bucle, râs și ... Pleacă...

Ai să pleci din nou în lume?

Cutezare

Adori când dormi încă-mi pe braț,

Să mă-nfirip a te-alinta,

Să simți în zorii tăi schimbare

Pe-obraz de palma mea,

Și mângâiată la lumină

Ca un verde rai în rouă,

Să-ți bei ceaiul fără zaț,

Să te lași de sus pe plintă,

Să-mi pui clipelor cu sare,

Gust, și-n cer încă o stea,

Să mi te dai fără de vină,

Dar vina să rămână nouă...