Nu-mi găsesc să mă alin
Nici în genunchi, nici în suspin
Și nu-nțeleg de ce iubim
Când totu-i amăgire.
De câte ori am spus că stau
La locul meu, că nu mai vreau!
O spun și azi însingurat,
Că nu mai vreau iubire!
M-ai pus pe drumuri stând pe loc,
Și te aștept cum m-așteptai,
Nu te-am cerut cum mă voiai,
Din ape tulburi tu un foc
Fără scântei, direct în pale,
Te credeam jună visătoare,
Tu mi-ai pus inima în joc,
Mi-ai fost mai mult decât am vrut,
Ți-am fost puțin din ce-ai cerut,
De asta-așa ușor ți-a fost
Să pleci, să mă lași fără rost,
Că rostul meu mi te-am făcut,
Și-atât de mult tu mi-ai plăcut,
Chiar dacă nu ziceam ades,
Prin certuri n-a fost înțeles,
Că-mi ești ce alta aș fi vrut,
Să-mi fie, însă n-a putut
Să țină piept cu un vulcan,
Pretins promiscuu uragan,
Dar toate trec, și foc și ploi,
Și magma-i parcă un noroi,
Plecări, veniri fără de rost,
Tot una mi-e de n-ai fi fost.
Atunci de ce mă judeci iar,
De ce te-ntorci cu ce-i amar,
De ce regret la fel de fapt,
Că mi-ai plăcut, că mi-a păsat,
De ce te caut iar pe drum,
Cum n-am făcut-o pân’ acum,
Și nopți târzii petrec la geam,
Gândind la tot ce nu pierdeam
De nu eram nebun.
Și am atâtea să îți spun,
Atâtea doruri să adun,
De aș vorbi nepedepsit
De toți cei ce m-au părăsit,
Că azi e nimeni de-auzit,
Și nimeni să mai strâng în brațe.
Și-oricât de rece-n mintea mea
Cu pieptul de mi-ar condensa,
Ce îngeri de sub cerul gri
Te-au pus, nedreaptă să îmi fii
Și să te uiți cu ochii tăi
Spre ce-i ce s-au făcut mișei ,
Să treci mai iute ca o zi,
La cin’ te-ar
fi făcut zâmbi,
Să mi te ia cu tot cu piept,
Să mi te ducă, cu regret,
Cu vorbe mari de înțelept,
Dar fapte fără cheie.
Să te dezlegi de mâna mea,
Să pleci nebună, inima,
Să-mi calci în uși pe drumuri lungi
Tu uragan, Femeie?! ...
Postări
