"Cum te cheama?"

Imi amintesc un inceput...
Pe cand inima imi batea mai repede,
Iar sufletul mi-era mai scurt,
Demult, cand gandurile nu erau regrete,

Cand nu stiam ce am sa fac cu timpul,
Cand nimic nu ma lega,
Cand inca nu-mi gandeam sfarsitul
Si plansul nu era...

Un semn... si parca ceva nevazut
Ma impingea catre sufletul ascuns,
Temator si plapand...
Tremurand, in spatele ochilor blanzi.

Neincrezatori amandoi...ea intraba,
Eu... ma gandesc si raspund,
Si mai fierbinte ca orice soare de vara,
Se aprinde un suflet, se aprinde un gand...

Cum ei ii tremurau cuvintele,
Asa imi tremura sufletul, necunoscand
Dar doritor...de uimire gata sa se spintece...
Iar timpul parca sta, secunde neavand.

Eram confuz...eram trantit
De gandul ca nu stiam ce s-antamplat...
De ce eu?...da, uimit!
Un glas placut ce far'sa vreau a incetat.

Si eu stateam impietrit,
Fara curaj de a spune mai mult...
Poate la fel si ea, vazandu-ma'ncalcit
Intre scantei de suflet ca tumult...

Un inceput de demult...
Cand simti ca niciodata inexplicata fericirea,
Neegalata de vro floare sau vrun cant,
Cand simti cum te strange de mana iubirea...

Dar toate care-s cu-nceput
Si care le iubim fara tagada,
Isi au curand inevitabilul sfarsit
Lasandu-ne in piept, pe veci un suflet ce se-ntreaba...

Femeie, Tu....

Aceeasi gingasie,
Insa putin mai greu de vazut.
Ascunsa sub un val de mister:
Femeie...ideal efemer,
Pana la moarte dorit.

La fel de mladioasa,
Bataie de aripi de flutur,
Miscari armonioase,
Trup de inger spre cer...
Straluce ca lustrul unor scuturi.

Aceeasi ochi de copil
In care sa te-neci de fericire,
Clipesti gingas...
Inainte sa mor nu doresc,
Decat o ultima privire...

Prezenta ta,
Sfanta mangaiere
De rani vindecatoare, durere alunga
In inima mea...
Doar tu si restul tacere!

Monologul unei fete (24)

Daca as putea, as pastra peste timp,
Pentru mai tarziu sau chiar de tot,
In mine ce este mai sfant,
Din toate putin, din toate un strop...

As pastra licarirea ochilor mei,
Sa pot vedea narcisele si cerul
Si toate acestea sa se poata vedea in ei,
As pastra vesnicia, as alunga efemerul...

Cand voi avea douazeci si poate inca patru,
Am sa gandesc mai putin copil,
Am sa pastrez iubirea, ingrijind-o tandru,
Am sa evit pe ingamfat, am sa iubesc pe cel umil.

Peste zece, unsprezece ani
Am sa ma gasesc inca pastrand
Speranta, zambirea, prietenii alaturi,
Chiar de-s departe, ii voi avea in gand...

Alerg cu ganduri de mai bine
Spre vremea cand, la douazeci si inca,
Pote-mi voi alege dintre sute de destine,
Pe cel c-o dragoste adanca...

Imi voi pastra pentru atunci
O inima curata,
N-am sa ma clatin cand pe-ale vietii stanci,
Grele furtuni in cale  m-i se arata.

Teoria nimicului

Nimicul e un tot neterminat,
 Iesit de nicaieri
 Si nesfarsind
 Aproape de neant.

 Nimicul este langa tine
 Cand esti nepasator,
 Cand cauti in destine
 Motiv sa fii delasator.

 Nimicul este timpul
 Dintre batai de inimi,
 Cand ele nu mai compun cantul
 Trairii efemere.

 Nimicul este tot ce ai
 De toate-s pentru tine,
 Din ele tu faci tot cand dai,
 Far'a pastra in sine.

 Nimicul e nimic.
 Si azi, mai des ca niciodat'
 Ne laudam peltic
 Cu un tot mic si stricat.

Cautare

Imi caut amintiri sa scriu
Si caut printre stele
Si tot ce pot gasi 
E gandul meu pustiu
La lucrurile rele.

Imi caut lucruri noi sa scriu
Si caut imprejur,
Dar tot ce vad aici
E ce nu vreau sa stiu,
Caci toate au cusur.

Imi caut sentimente ca sa scriu
Si-mi rascolesc fiinta,
Dar tot ce pot gasi
Sunt ce nu vreau sa fiu,
Caci tot ce vreau nu-mi este cu putinta.

Aritmic...

Nimic nu m-i te aduce inapoi...
Nici cainta mea,
Nici timpul ce trece greoi.
Imi plange inima...

Nu te intorci nici fie narcise,
Nici stele culese din cer
In parul tau prinse...
Oricat ma rog si sper...

Ne desparte bataia aritmica
A inimilor noastre
Si nici o asteptare nu ma mai ridica
In raza privirilor tale albastre...

Doar gandul la tine
Imi da pace de mi'e greu
Si speranta ca poate maine
Voi fi langa sufletul tau...

Un corb revoltat

Un corb pe o creanga,

Indignat, suparat,
De'o vreme se'ntreaba
Si se cearta frustrat:

"Ce va uitati urat?
Sunt cioara! Ei si?
De ma arunc in vant
Aripile'mi zboara, stii?

Ce dac'am ca hrana
Lesul vreunui cal schiop?
Sau mananc vreo castana
Sau vreun peste mort? 

Zbor liber
Si stau,
Fara sa ma'ntrebe nimeni,
Pe orice ramura vreau.

Aa, sunt negru?
Normal, sunt stilat.
N'am papion, dar vezi tu,
Imi sta bine in frac.

Stiu, ma scoti vinovat,
Cum ca eu as fi zborul
Mortii temute si blestemat
Ma consideri tu si tot omul...

Ei, nu'i vina mea
Ca faci nesabuita eroare
De a asocia
Moartea cu o nonculoare!

Eu ma chinui sa scap de frustrari,
Iar tu ma compari cu porumbelul?!
E ca si cum ai compara multimea unei tari
Cu drapelul!

El? poate simbol pentru pasari!
Eu? Imi vad de viata mea!
Si'atata timp cat inca ne'ntelegem...
Tu de ce vrei a ne certa?

Nu eu aduc moarte sau ghninion,
Toate sunt datorita tie,
Nu fi ipocrit si arunca vina pe ciori
Si nu'mi arunca priviri idioate...nu mie!