Scrisoare pentru zburatori

Scrie...si nu te opri din scris,
Sa-mi spui tot ce te doare,
Sau ce te bucura si sa ma stii convins
Sa te ascult, chiar de cuvntele iti sunt amare...

Vreau sa stiu orice imi spui,
Nu te gandi ca am sa'ti critic gandul,
Si nu te-opri de rima nu stii cum s-o pui
Caci te vor intelege stelele, inima mea si vantul.

Stiu doar ca tu ascunzi in suflet
Minuni de nimeni pan'acum vazute,
Iar inima ta-i plina de cantec
Si de petale'nrourate sute.

Si stiu ca vrei sa dai din tot ce ai
Celor ce sunt lipsiti,
Asa cum soarele-si arunca razele in mai,
Asa cum slovele inca mai lumineaza minti...

P.S.

Inimile se deschid
De bati la poarta lor,
Zambetele se prind
Pe chipul tuturor,
Mania se strecoara
Pe usi nesigilate,
Doar pasarile zboara...
Oameni, doar in parte,
Oricine poate spune multe
Dar fara de'nteles.

Minuni necunoscute
Puse de tine-n vers,
Te pot purta in zbor
De sincere le picuri,
Cand altii spun in cor
Ca toate sunt nimicuri,
Sa nu le dai crezare
Caci cei ce aripi poarta
Se-ncumeta'n visare,
Se-avanta catre mare
Si scriu pe cer cu nori
"Zburam pentru ca stim a scrie
 Catre ape si pamant
 Un strop de suflare vie
 Ce nu se va uita nicicand."

Esti departe...

Esti atat de departe...
Ca cerul de pamant,
Apropierile sunt sparte
Iar eu cioburi strang,
La tine sa ajung...

Esti atat de departe
Incat cele mai mari departari
Par a fi mai aproate,
Sa te ajung,urc o mie de scari...
In noapte...

Esti departe acum,
Mai mult ca niciodata,
Dar orice departare se piarde ca un fum
Cand calea lunga e uitata
Si mergem impreuna pe acelasi drum.

Capat de timp...

Cand vantul doboara 
Copaci seculari
Si pasari nu zboara
Caci furtunile-s mari,

Cand curge-n siroaie
Din ceruri potop,
Iar vazduhul se-ndoaie
Caci norii iau foc,

Cand stanci o sa cada
Peste cei care cer
Si munti se destrama
De prea multi care pier,

Cand groaza invinge 
Si frica omoara,
Curg rauri de sange 
In ultima seara...

O ultima clipa
Cand soarele'apune,
In mare de sticla
Cu valuri de spume...

Cand lumea se pierde
Ca fumul in vant,
Varsand lacrimi de sange
Ultima oara-ncercand...

Atunci e sfarsitul 
Unei lumi prea murdare,
Atunci e-nceputul 
Unui zbor catre Soare

Atunci e momentul 
Cand un nou inceput
Inflori-va desertul 
Din inimi prin cant.

Extreme...

Intre prea bun si rebel nu-i decat o secunda,
La fel intre puf si otel e doar caldura ce-nfrunta.

Intre geniu si nebun e un fir de gandire,
Intre ce gandesc si ce spun e uimire...

Intre tot si nimic suntem noi spre un sens,
Intre nimic de nu stim si nimic inteles...

Intre cer si pamant e un vid de lumina,
Ce pare doar sfant caci nori il intina.

Intre trup si suflet stau ganduri ascunse,
Intre inima si carne dureri sunt nespuse...

Intre nord si sud sunt alte zeci de repere,
Ratacesti orb si surd indrumat doar de stele.

Intre-a vrea si-a putea neclintita-i credinta,
A crede ca mari departari le uneste fiinta.

"Cum te cheama?"

Imi amintesc un inceput...
Pe cand inima imi batea mai repede,
Iar sufletul mi-era mai scurt,
Demult, cand gandurile nu erau regrete,

Cand nu stiam ce am sa fac cu timpul,
Cand nimic nu ma lega,
Cand inca nu-mi gandeam sfarsitul
Si plansul nu era...

Un semn... si parca ceva nevazut
Ma impingea catre sufletul ascuns,
Temator si plapand...
Tremurand, in spatele ochilor blanzi.

Neincrezatori amandoi...ea intraba,
Eu... ma gandesc si raspund,
Si mai fierbinte ca orice soare de vara,
Se aprinde un suflet, se aprinde un gand...

Cum ei ii tremurau cuvintele,
Asa imi tremura sufletul, necunoscand
Dar doritor...de uimire gata sa se spintece...
Iar timpul parca sta, secunde neavand.

Eram confuz...eram trantit
De gandul ca nu stiam ce s-antamplat...
De ce eu?...da, uimit!
Un glas placut ce far'sa vreau a incetat.

Si eu stateam impietrit,
Fara curaj de a spune mai mult...
Poate la fel si ea, vazandu-ma'ncalcit
Intre scantei de suflet ca tumult...

Un inceput de demult...
Cand simti ca niciodata inexplicata fericirea,
Neegalata de vro floare sau vrun cant,
Cand simti cum te strange de mana iubirea...

Dar toate care-s cu-nceput
Si care le iubim fara tagada,
Isi au curand inevitabilul sfarsit
Lasandu-ne in piept, pe veci un suflet ce se-ntreaba...

Femeie, Tu....

Aceeasi gingasie,
Insa putin mai greu de vazut.
Ascunsa sub un val de mister:
Femeie...ideal efemer,
Pana la moarte dorit.

La fel de mladioasa,
Bataie de aripi de flutur,
Miscari armonioase,
Trup de inger spre cer...
Straluce ca lustrul unor scuturi.

Aceeasi ochi de copil
In care sa te-neci de fericire,
Clipesti gingas...
Inainte sa mor nu doresc,
Decat o ultima privire...

Prezenta ta,
Sfanta mangaiere
De rani vindecatoare, durere alunga
In inima mea...
Doar tu si restul tacere!

Monologul unei fete (24)

Daca as putea, as pastra peste timp,
Pentru mai tarziu sau chiar de tot,
In mine ce este mai sfant,
Din toate putin, din toate un strop...

As pastra licarirea ochilor mei,
Sa pot vedea narcisele si cerul
Si toate acestea sa se poata vedea in ei,
As pastra vesnicia, as alunga efemerul...

Cand voi avea douazeci si poate inca patru,
Am sa gandesc mai putin copil,
Am sa pastrez iubirea, ingrijind-o tandru,
Am sa evit pe ingamfat, am sa iubesc pe cel umil.

Peste zece, unsprezece ani
Am sa ma gasesc inca pastrand
Speranta, zambirea, prietenii alaturi,
Chiar de-s departe, ii voi avea in gand...

Alerg cu ganduri de mai bine
Spre vremea cand, la douazeci si inca,
Pote-mi voi alege dintre sute de destine,
Pe cel c-o dragoste adanca...

Imi voi pastra pentru atunci
O inima curata,
N-am sa ma clatin cand pe-ale vietii stanci,
Grele furtuni in cale  m-i se arata.