Ochi de mama

Zambesti cu zambetul meu

Si ma privesti de parc-as fi mereu

Lumina ta...

Cu mana ta

Ma mangai si m-alinti,

Ma oglindesc in ochii tai cuminti

De parc-ar fi ai mei...

Si sunt, de vrei sau de nu vrei,

Cu-albastru de la cer

Si verde din mister,

Contur de gene-nchise

Pe pleoapele intinse,

Care acopera din cand in cand

Un strop de gand.

Atunci cand razi cu ochii tai

Sa-i simti, sa-i pretuiesti,

Iar cand tu plangi

Ai mei sa fie cei

Din care lacrimi sa culegi...

Caci ochii tai sunt ochii mei

De vrei sau de nu vrei...

Si spre frumos tu sa privesti

Cu ochii mei, si sa-i iubesti,

Eu de hidos ma voi feri,

Cu ochii tai si-i voi iubi...

Ochelarii lui Gigel

Gigel si-a luat ochelari,

Se tot plange ca sunt mari

Si ii cad la orice pas

De la ochi in jos pe nas.

Mama il tot sfatuieste

Sa nu-i scoata ca orbeste,

Insa el e necajit

Ca prea mari i-a nimerit.

Sa-si rezolve problemuta

Pleaca-n zori la bunicuta,

Care stie cum se tin

Ochelarii ce nu-ti vin.

Bunicuta il intreaba:

Ce-i Gigel cu'atata graba?

El raspunde maniat:

Ochelari mi-am cumparat,

Si acum de mari ce sunt

Parca nu mai vad nimic.

Toata ziua ii imping,

Sus pe nas tot ii ridic,

Numai ca nu vor sa stea,

Si ma cearta mama mea

Ca n-am voie ca sa-i scot...

Eu deja nu mai suport!

Bunicuta-i spune bland,

Si putin din nas stramband:

Uite-asa-i ridici 'napoi,

Strangi din nas usor, zambind.

Gigel strange din nasuc,

Ochelarii: hopa sus,

Si zambind parca un pic,

Da bunicii un pupic.

Bucuros e-acum Gigica,

Ochelari si-ii ridica

Tot mai des si tot mai sus

Dupa cum i s-a mai spus...

Sarut...

Ti-as saruta firavul gat

Cu petale rosii de bujor,

Te-as saruta pe-obrazul stang,

Apoi cu flori sa te-nconjor.

As saruta umarul tau

Cu unda de matase fina,

Si te-as numi ingerul meu,

Sa-mi fii necontenit divina.

As saruta genunchiu-ti drept

Cu raze de pe cer,

Apoi ti-as aseza pe piept

Raspunsul oricarui mister.

Ti-as saruta ochii zglobii,

Izvor de dor si de lumina,

S-adoarma ei ca doi copii,

Frumosi si tineri sa ramana.

Ti-as saruta spatele gol

Feeric luminat de luna,

Esti ca un cer fara de nor,

Pe dorul meu ramai stapana.

Langa geam

Te vad trista langa geam,

Cu ochii plansi, cu ger in piept,

Privind in gol spre ce eram,

Si vrei sa vin, vrei sa te iert.

Am strans cuvinte din priviri

Si intelesuri fara sens,

Dar disparut'au printre mii

De ore singur ne'nteles.

Chiar daca am purtat

Pe inima stanci de granit,

De toate-acum eu am uitat,

Ma-ndrept din nou spre rasarit.

Mai gol, mai liber, mai usor,

Dar mai sarac si mai greoi,

Ma-ndrept spre cei care ma vor,

Uitand de tine si de noi.

Caci ce a fost n-a fost sa fie,

Ci pur si simplu s-a'ntamplat,

Daca ti-e dor, sa stii, imi e si mie,

Dar gandu-mi spune ca s-a terminat.

M-ai invatat a mia oara

Ca inima mi-e cufar incuiat,

In care zace o comoara

Din care multe s-au furat.

Si ca ramas cu lada goala

In fata altor pradatori,

Inima mea nu vrea sa moara,

Ci sa ajunga printre nori.

Te vad la geam plansa de dor,

Privind la ploi ce vin si pleaca,

Soare nu vine-n locul lor,

Ci alte ploi, mai grele parca.

Intamplator...

Nimic nu e intamplator!

Asa-si spun soimii-n zborul lor

Cand plutesc pe cerul plat,

Ca nimic mai minunat.

Nimic nu e la intamplare!

Asa isi spune orice floare

Ce-nfloreste-n zori pe roua

Si se-nchide atunci cand ploua.

Nimic nu e intamplator!

Asa spun cerbii-n goana lor,

Cand prin paduri dese de brad

Isi amintesc ce au uitat.

Nimic nu e la intamplare!

Asa se-aude dinspre soare,

Cand luminii ducem lipsa

Si-o numim mirati eclipsa.

Iubirea...

Lasati-mi iubirea,

Putina cata am,

Caci fara ea sunt praful

Suflat de vant pe geam.

Aruncat sa fiu in soare,

Sa ard mohnit in vant,

Lasati-mi porti deschise

Sa fac un legamant.

Ascuns sa fiu de lume,

Inmormantat de ape,

In valuri si in spume,

Iubirea sa nu-mi scape.

Pierdut de-as fi in stele,

Insingurat si rece,

Iubirea n-o sa moara,

Iubirea-n veci nu trece.

Pamantul daca arde

Si cerul de asemeni,

Sa nu-mi rapiti iubirea,

Iubirea pentru semeni.

Spune-mi ca nu mai vii

Spune-mi ca nu mai vii,

Sa nu mai sper, sa nu te-astept,

S-arunc spre cer petale mii

Din floarea ce o strang la piept.

Spune-mi ca m-ai uitat,

Ca nu am rost, ca sunt nimic,

Sa ma opresc din asteptat,

Si nopti intregi in vise sa te strig.

Cand cerul plange argintiu

Iubirea se topeste-n ploi,

In calea ei eu am sa fiu,

Caci nu vom fi iar amandoi,

Iar ploile sa-mi ia iubirea

Si s-o topeasca-n picuri calzi,

Cu orice pret sa-mi schimbe firea

Si tot ce-i bun, ploaie, sa arzi!

Caci dupa ploaie vreau lumina,

Dupa tine, vreau sa rad,

Dintre voi, una-i meschina,

Totusi dupa amandoua plang;

Dupa ploaie plang sa vina

Sa ma spele de iubire,

Sa ma curete de tina

Si de orice tanguire;

Dupa tine plang sa pleci,

Sa-mi spui ca nu ai sa mai vii,

Ca n-am sa te mai vad in veci

Si nu doar ca intarzii.

Am sa mor ca sa te uit,

Am sa ma trezesc la viata,

N-am sa fac asa cum spui,

N-am sa iti urmez povata.

Dar voi cauta din nou

Ploi de-argint sa ma invete,

Ca dragostea se da cadou,

Nu se cauta-n tristete.

Spune-mi ca nu mai vii,

Sa nu mai sper, sa nu te-astept,

Ca te-am iubit, probabil stii,

Sa nu mai vii, caci e nedrept.