Imi pare rau

Imi pare rau ca nu caut
Cuvinte fistichii,
Sa ti le cant in flaut
In vazul celor vii.

Imi pare rau ca n-am sa prind
Prin negrele morminte,
Imagini ce surprind,
Ca tu sa le tii minte.

Imi pare rau ca sunt si eu
Aliaj din roci si gheata,
Si maduva imi e cliseu,
Iar cliseul imi e viata.

Vina

E prea tarziu
Sa fie prea devreme,
E prea-ntuneric
Sa pot vedea lumina,
Din ochiul inca viu
Imi scapara alene
Vina.

E mult prea mare
S-o inteleg pe toata,
E mult prea grea
S-o poata tine mana,
In marea de uitare
Vreau sa imi vad lasata
Vina...

Cimitir de nori

In spatele cerului,
Dupa un paravan de-albastru,
Merg saptamanal spre cimitirul lor,
Plansi pururea de astru,
Toti norii care mor.

Dincolo de gardul alb,
Mesterit din stele vii,
Pe un deal de gri, fara contur,
Pregatiti din zori de zi,
Stau doar nori fara cusur.

Cand pe porti de cimitir
Intra norii morti, uscati,
Cei ce stau la rand, se-avanta
Ca sa fie incarcati,
Din ulcica cea mai sfanta...

Unii mor, altii se nasc,
Nori ce nu se mai termina,
Pe al cerului camp rasturnat,
Numai ei pot fi de vina,
Cand se-aud clopote-n sat,
Cand toarna, fulgera si tuna.

Intre critici

Apune astrul intr-un lan de ceara,
Cand toti cu ochi de gheata,
Imi fac amiaza mai amara
Si-mi storc aorta de speranta.

Se pierde ceara intr-un astru pal,
Cand toti desteptii ma leaga de calcaie,
Si nu imi lasa-n al vorbirii val
Speranta sa-mi ramaie...

S-a spulberat in nori de-amar
Dorinta mea de-a ingropa,
Cu lung cortegiu funerar
Simtirea intr-o slova grea.

Betie de cuvinte

Am stele verzi
In parul din barba...
Ma ridic si incerc
Sa plec in graba,
Dar incep sa regret,
Caci... parca
Se misca peretii
Si ceata ma-neaca;
Tavanul e-n valuri,
Podeaua i-o barca,
Un cal fara hamuri.

Trag de capete de aţe
Care-mi leaga ochii.
Imi sar in cale numai caţe,
Sa ma-ndrume catre popii
Care n-au alta lucrare,
Decat banii sa mi-i ia,
Si e cert, nu m-i se pare
Ca nu-i dau din mila mea.
Toate-acestea
Ma dezgusta parca,
Si tare ma tem ca prapad
Va ramane in urma,
De trupul imi pleaca
Pe drumul de turma,
Ce altii nu vor sa-l aleaga.

Cratima mi-e balustrada,
Treptele cam tremura,
Frazele fac o spirala,
Versuri stau pe-o ramura
Si imi canta foarte lent,
O cantare ca de duca,
Eu speriat si evident
Ametit de-atata munca,
Ma intind prin cazatura,
Cu picioarele in strada
Si cu capul pe bordura,
Murdarindu-mi fata pala...

Mai sughit din cand in cand,
Dar nu mi-e ca de-obicei,
Cand ma-mpinge ca sa plang,
Viata si povara ei...
Sunt voios, fara motiv,
Si zambesc asa aiurea,
Iar de reusesc sa prind
Gardul folosindu-mi mana,
O consider realizare,
Pe-acest drum tulburator,
Si-nca una foarte mare
Ca sa nu ajung decor...

Deocamdata

Deocamdata mi-e tanara privirea,
Si nu ma-npovareaza ani de plumb,
Nu-mi stau incetosari sa-mi tulbure gandirea,
Si multe-obstacole in cale sa n-ajung;

Deocamdata mi-e inca verde pieptul,
In suflet am inca vlastari de vise
Si nu ma tem ca o sa crape cerul
Inainte de-a vedea minunile promise.

Deocamdata sunt, asa cum vezi, copil,
Si sper ca, deocamdata sa tina-n veci,
Si-n ciuda timpului, sa fiu tot mai umil
Si mai supus acestor Sfinte Legi.

Ganduri aleatorii ale lui Seneca

Remuscarea ce se naste
Din placeri nedemne,
Moartea, nu curand o paste,
Sta sa piara-n alta vreme.

Viata e-o piesa de teatru,
Conteaza mult cum e jucata,
Caci n-ai sa poti trai in altul,
Sa vezi ce mult e-aplaudata.

Nu mai exista nimic apasator,
Daca din temerile noastre,
Scapam de frica de-acest zbor
Din viata catre moarte.

Cand iti desavarsesti ratiunea,
Poti s-o numesti virtute, intr-un final
Si poti sa lasi sa o confunde lumea
Cu ce e-ntr-adevar moral.

Cel ce e sclavul propriului sau trup,
Cade ca sluga prea multor stapani,
Caci de te-ngrijorezi de sine mult prea mult,
Nu-ti mai stii locul in palma astei lumi.

Intre alte-a ei defecte
Ce-n veci stau sa uimeasca,
Prostia il are si pe acesta:
Mereu incepe sa traiasca.

Printre oameni sa traiesti,
Stiind ca cerul tot va sti;
Cu Dumnezeu, tu sa vorbesti
De parca lumea te-ar privi...

De bogatii mai mult s-ar bucura
Cel ce nu e in nevoi de ele,
Caci un chiabur cu-averea sa,
Ar fi scarbit si fara vrere.

Ce este calp nu are capat.
Pentru cel ce vrea s-alerge,
Drumul are un sfarsit,
Ratacirea, insa, n-are limite sau lege...

Cine moare-nseninat,
Fara tristeti ca paraseste lumea,
Asa dupa cum fu lasat,
A dobandit intelepciunea.

E in puterea orisicui
Mai bine sa traiasca,
Dar in puterea nimanui
Un trai sa il lungeasca..

Traiesc prost cei care
Vesnic pleaca de la start,
Si in asta alergare,
Nu stiu ca a trai e minunat.

Retrage-te in tine,
Daca nu esti un oarecare,
Cand esti silit ca in multime,
Sa fii legat de nepasare.

Nu-i de cumparat intelepciunea
Si nici de dat cu imprumut,
Dar dac-ar fi, e plina lumea
De cei ce cumpara prostii mai mult.

Nu este niciodata
Repetat indeajuns
Lucrul care nu se-nvata
Si nu-i stiut candva destul.