Evadare

Alerg catre munti,
Alerg catre vai,
Ma clatin pe punti,
Ma sting in vapai,
Zbor neoprit
Pe bolti de prostie,
Raspund negrait,
Prizonier in manie.
In valuri semete,
De dealuri abrupte,
Ma tin sa invete
Si altii sa-nfrunte
Cuvantul ce taie
In carne si os,
Si ochi ce inmoaie
Pe cel mai vanjos.
Ma scurg ca un rau
Printre bare de fier,
De ma leaga la brau
O durere, un ger,
Ma scutur de toate
Cu-n tremur ciudat,
Ma afund catre moarte
Sa ies inviat.

Cap patrat

Peste colturile mintii mele
S-au asternut astazi, in zori
Zeci de sfere efemere
Ce-au plecat grabind, din nori.

Si rostogolindu-se pe fruntea-mi
Aspra, calda, cenusie,
M-au condus incet cu mintea
Catre timpul ce-o sa vie.

Inca de prin miez de noapte
Am luat la cunostinta,
Ca la rasarit se poate,
Ploaia, iar, sa ia fiinta.

N-am ales umbrela sa am,
Sa-mi pastrez mintea uscata,
Prin coltul capului pe geam,
Am asteptat, in liniste sa cada.

Aburi rar se vad cum ies
Din crestetul meu sarac,
Caci am consemnat regres
In cat gandesc si in ce fac.

Stau ca idiotu-n ploaie,
Nestiind, parca, de lume,
Si observ cum in siroaie
Mi se sterge falsul nume...

Fara rima

Draga mea,
Au trecut multe zile
De cand dadeam fara sfiala,
Curs simtirilor noastre.
Eram atat de inaltat, parca,
Atunci cand iti atingeam mana,
Sau cand te sarutam
Si tremurai ca o tomnatica frunza,
Mai vie ca oricand.

Ce s-a intamplat?
Azi rar ma regasesc zambind,
N-am bucurii prea multe
Si cate sunt, sunt efemere,
Nu reusesc decat sa mi te-aduca aminte.
Cersesc zilnic ceva,
Si nici macar nu stiu ce...
Cersesc viata pentru amintirea mea,
Zdrobita parca de veacuri
Sub coapsa timpului,
Rece, palid si uscat.

Draga mea,
In fiecare clipa a existentei mele,
Arunc tot felul de gunoaie
In golul fara margini
Ce numai tu l-ai putut umple.
E-atat de simplu...
Ma definesc astazi,
Din talpi si pana-n tample
Ca un ceva fara contur,
Si cu un continut tot mai vag,
Odata ragetul asurzitor al secundarului.

Uneori vreau sa cred
Ca ma intelegi, ca stii toate-acestea,
Alteori, pentru ca ma alungi
Si imi spui atat de clar
Ca nu ma mai vrei,
Inteleg ca n-ai cunoscut vreodata
Macar cel mai incetosat colt
Al inimii mele.

In ciuda acestor dureri,
Tu stii, n-am cerut nimanui mila.
Imi merit untdelemnul
Cu care m-am uns alegandu-te,
Imi merit lanturile inimii.
Incep sa cred ca n-am avut o sansa,
Ca am spus "da" la fiecare "nu",
Inconstient, ademenit de mirosul tau!
Povestea noastra, draga mea,
Nu are rima...

Imi pare rau

Imi pare rau ca nu caut
Cuvinte fistichii,
Sa ti le cant in flaut
In vazul celor vii.

Imi pare rau ca n-am sa prind
Prin negrele morminte,
Imagini ce surprind,
Ca tu sa le tii minte.

Imi pare rau ca sunt si eu
Aliaj din roci si gheata,
Si maduva imi e cliseu,
Iar cliseul imi e viata.

Vina

E prea tarziu
Sa fie prea devreme,
E prea-ntuneric
Sa pot vedea lumina,
Din ochiul inca viu
Imi scapara alene
Vina.

E mult prea mare
S-o inteleg pe toata,
E mult prea grea
S-o poata tine mana,
In marea de uitare
Vreau sa imi vad lasata
Vina...

Cimitir de nori

In spatele cerului,
Dupa un paravan de-albastru,
Merg saptamanal spre cimitirul lor,
Plansi pururea de astru,
Toti norii care mor.

Dincolo de gardul alb,
Mesterit din stele vii,
Pe un deal de gri, fara contur,
Pregatiti din zori de zi,
Stau doar nori fara cusur.

Cand pe porti de cimitir
Intra norii morti, uscati,
Cei ce stau la rand, se-avanta
Ca sa fie incarcati,
Din ulcica cea mai sfanta...

Unii mor, altii se nasc,
Nori ce nu se mai termina,
Pe al cerului camp rasturnat,
Numai ei pot fi de vina,
Cand se-aud clopote-n sat,
Cand toarna, fulgera si tuna.

Intre critici

Apune astrul intr-un lan de ceara,
Cand toti cu ochi de gheata,
Imi fac amiaza mai amara
Si-mi storc aorta de speranta.

Se pierde ceara intr-un astru pal,
Cand toti desteptii ma leaga de calcaie,
Si nu imi lasa-n al vorbirii val
Speranta sa-mi ramaie...

S-a spulberat in nori de-amar
Dorinta mea de-a ingropa,
Cu lung cortegiu funerar
Simtirea intr-o slova grea.