Ai înţeles de la primul scâncet,
Că viaţa ta, la bine şi la rău
Va înflori lipsită de regret,
Pentru copilul tău.
L-ai învăţat cu dăruire
Să numere, să spună mulţumesc,
Respectul să îi stea în fire,
Iertarea să-i fie dar firesc.
Poate că uneori ai stat flămând,
Ca el să fie săturat,
Iar voioşia lui ţi-a fost un simţământ,
De parc-ai fi mâncat.
L-ai învăţat cum se iubeşte,
Prin propriul tău exemplu,
L-ai învăţat tăcerea când păşeşte
Cu tine-n sfântul Templu.
Şi apropo de paşi, îţi aminteşti
Când l-ai văzut, prima oară mergând?
În pieptul tău lumini cereşti
S-au strecurat prin ochi-ţi lăcrimând...
Tu l-ai deprins cu ce e bun în viaţă,
Ai pus în el pasiunea de-a trăi,
Acum te rogi ca orişice povaţă
Să-i întărească paşii către veşnicii.
Îţi aminteşti la prima rugăciune,
Când amandoi, palmele vi le-aţi unit?
Şi cum smerit spunea cu tine,
Sincerul "amin" de la sfârşit?
Uneori, ajunge doar să îl priveşti
Şi înţelegi că flacăra din ochii săi,
Îţi dă motiv ca să trăieşti
Şi ani să-i dai din anii tăi.
Doreşti, copilăria lui în veci,
Să nu se mai sfârşească,
Chiar dacă viaţa astfel ţi-o petreci
Ca tu sa scazi si el sa creasca.
Postări
