joi, 2 iunie 2011 | By: Andrew

Copilul tău


Ai înţeles de la primul scâncet,
Că viaţa ta, la bine şi la rău
Va înflori lipsită de regret,
Pentru copilul tău.

L-ai învăţat cu dăruire
Să numere, să spună mulţumesc,
Respectul să îi stea în fire,
Iertarea să-i fie dar firesc.

Poate că uneori ai stat flămând,
Ca el să fie săturat,
Iar voioşia lui ţi-a fost un simţământ,
De parc-ai fi mâncat.

L-ai învăţat cum se iubeşte,
Prin propriul tău exemplu,
L-ai învăţat tăcerea când păşeşte
Cu tine-n sfântul Templu.

Şi apropo de paşi, îţi aminteşti
Când l-ai văzut, prima oară mergând?
În pieptul tău lumini cereşti
S-au strecurat prin ochi-ţi lăcrimând...

Tu l-ai deprins cu ce e bun în viaţă,
Ai pus în el pasiunea de-a trăi,
Acum te rogi ca orişice povaţă
Să-i întărească paşii către veşnicii.

Îţi aminteşti la prima rugăciune,
Când amandoi, palmele vi le-aţi unit?
Şi cum smerit spunea cu tine,
Sincerul "amin" de la sfârşit?

Uneori, ajunge doar să îl priveşti
Şi înţelegi că flacăra din ochii săi,
Îţi dă motiv ca să trăieşti
Şi ani să-i dai din anii tăi.

Doreşti, copilăria lui în veci,
Să nu se mai sfârşească,
Chiar dacă viaţa astfel ţi-o petreci
Ca tu sa scazi si el sa creasca.
luni, 30 mai 2011 | By: Andrew

Izogen


Cu un sărut, într-o secundă
Desfaci blestemul de-a fi eu,
Mă scoţi din mine către-o undă,
Ce mă lumină ca pe-un zeu.

Cu un sărut descoperi lumânări
Pe pieptul meu, plecate pe genunchi,
Închinătoare spre-a gurii tale zări,
Cu o credinţă din mijloc de rărunchi.

Cu un sărut, o lume pierzi,
S-o construieşti apoi în noi,
Cu orizonturi în ochi verzi,
Şi munţi pe buze moi.

Cu un sărut, aduci sfârşitul,
Ca să renasc iar În Eden,
Să-mi redenumesc pământul,
Cu tine-alături, izogen.

Vreau un contrabas


Mamă, vreau un contrabas!
În partitura oarbei lumi,
Pe drumul orchestral, vreau pas cu pas,
Cu vorbe calde s-o îndrum
Spre cât i-a mai rămas.
Tată, vreau un contrabas!
Să-mi fie altu-n lume ţelul,
Să schimb decorul, cu-n alt glas
Doar o octavă mai jos decât violoncelul,
Vibrând un ultim veac, al inimii ce-a ars.
Voi toţi!...eu vreau un contrabas!
Chiar de mi-e peste puteri de-al duce,
Pe tonuri joase vreau ultimul ceas,
Să îl trăiesc legat de cruce,
În rugă, depărtat de-acas,
Pe drumuri de răscruce.
Nu vreau decât un contrabas...
Cioplit în piatra funereră.
Să fiu văzut ca un abstras
Pe-aceeaşi dimensiune temporară.

La nunta unui poet


La nunta unui poet,
Petale curgeau rimând
Pe-un perete de regret,
Şi toţi il priveau plângănd,
Când a spus "DA".

La nunta unui poet,
Lacul codrilor, albastru,
Se umplea încet, încet
Cu raze arse dintr-un astru.

La nunta unui poet,
Cea aleasă dintre toate,
I-a fost ultimul duet,
Scăpându-l de singurătate.

La nunta unui poet,
Cerul era sărbătoare,
Şi în zbor pe-un epitet,
Mirii s-au pierdut în zare.

La nunta unui poet,
Petale curgeau rimând
Pe-un perete de regret,
Şi toţi il priveau plângănd,
Când a spus "DA"...la nunta ta.

Seacă


Am să mor pentru ea,
Ce rost are?
Oricum am să mor dacă in calea mea,
ea nu apare...

Am să mor pentru tine,
Sper că nu-n zadar,
Oricum, dacă tu nu exişti, eu mor
Fără vre-un scop măcar.

Ce-i cu gândul greu de moarte
Pentru tine?
Nu ştiu când o fi să fie, dar sunt sigur
Că ea vine...

Am să mor pentru tine.
Şi ce dacă?!
Ştiu, nu-ţi pasă că în noi stă urma
Ultmei iubiri...E seacă.
sâmbătă, 28 mai 2011 | By: Andrew

A fi


Serile, alb-negru,
Dulceţuri fără gust,
Nu sunt un om integru,
Nici sincer şi nici just.
Zorilor de ceară
Plângele-aşi de milă,
Trăirea mi-e amară,
Încă respir cu silă.
Amiezile mă coc,
Nopţile sunt putred,
În lume nu am loc,
"A fi", îmi pare şubred...

Sacrificiul Catifelei


Nuielele conştiinţei mă plesnesc pe ceafă!
"Ce-ai făcut nebunule? Iar ai ciobit catifeaua!
Iar ai lăsat-o fără venit, privând-o de la leafă.
Ai lăsat-o să plângă, sorbind ultima oară, cafeaua amară
A singurătăţii...
Nu... să nu cumva s-o laşi să lucreze pentru puţin!
Să te avânţi ca berbecul la ghilotină,
Aruncând-o spre vârfuri, spre grozavul chin
De a-ţi face ţie pe plac, apoi s-o umpli de vină
Că n-a reuşit!
Eşti un milog, Eşti un tâmpit fără scrupule
Care cere prea multe de la viaţă.
Înţeleg, ai standarde! Nebunule,
Ce-ţi folosesc toate, dacă eşti stană de gheaţă
Şi te topeşti doar la lumină de neon?
Îţi place să ai faţadă poleită cu moralitate,
Dar simţi atât de-anapoda, ca un neom
Ce-şi caută încă un drum în normalitate.
Pentru ce-a trebuit acum să calci lacrimile altora
Cu nebunia obsedantă a inimii tale?
Te scufunzi în plină glorie tras de ancora
Ce-ţi stoarce inima în zale
Cu greutatea ei...
Nebun fără simţiri,
Vorbeşti frumos de veşnice iubiri,
Dar tu eşti sec, murdar şi nemilos...
Te vrei conte sau marchiz într-o lume ne-ntinată,
În timp ce tu eşti omul cel de jos,
Ce nu-şi permite decât visul să-l împartă
Cu cei de teapa lui...
Dezgustător căutător de aripi pentru zbor
Eşti mort pe dinăuntru... recunoaşte!"