Geamul larg...

Geamul larg,
Miroase-a tei,
Stau în prag
Si anii mei,
Îi tot sparg
Cu-n retevei,
Şi le povestesc pe larg
Că sunt grei
Dacă n-am lei...
Geamul larg
Miroase-a tei.

Geamul larg,
Se-aud tramvaie,
Clipe ard
Şi timpul taie
Viaţa mea ce stă în prag,
Fără aur, fără straie,
Doar un anormal pribeag,
După un tipar de paie
Umezit de-o sfântă ploaie...
Geamul larg,
Se-aud tramvaie.

Geamul larg,
Adie vânt,
Pieptu-mi şarg,
Flămând cuvânt
Stă în larg
Şi stă plângând...
Miroase-a tei,
Se-aud tramvaie,
Bate vând
Şi curg şiroaie
Pe obrazul meu de lemn;
Geamul larg...
Şi eu mă tem.

Lipiţi

Gura mea pe a ta gură,
Se alintă ca un dor
Şi esti dulce ca o mură
Şi usoară ca un zbor.

Mâna mea pe a ta mână,
Se mângâie lenevind,
Eu sunt rob iar tu stăpână
Şi ne războim iubind...

Pieptul meu pe al tău piept
Se apasă ca un val,
Tu oftezi atât de-ncet,
Către ceruri de cristal.

Tu pe mine te întinzi
Ca un nesfârşit divin,
De iubire tu mă prinzi
Şi m-alungi să vreau să vin.

Neghina

Rece-n măduvă, ca o greseală,
Amortind carnea brăzdată,
Murdar ca un boboc în smoală
Pe o ie nepătată,
Despărţit de stânca mamă,
Şi purtat spre întuneric
De un val ce sapă-o rană
Spre oceanul deuteric.
Ca propriul eu de insipid,
Pustiit şi ars de singur,
Precum moartea de rapid,
Precum moartea vine sigur.
Uitat ca o galaxie,
Gol, un negru infinit,
Totul se cuvine mie,
Să se dea spre risipit.
Mai pelin decât amarul,
Suflet efemer de flutur,
Îmi e drumul precum zarul,
Când se-ntoarce, eu mă scutur.

Iubita mea

Ea nu-mi răspunde, ea nu mă priveşte,
Ea stă de piatră orice-aş spune,
Ea doar se-ascunde, apoi creşte...
Nu-i precum o alta-n lume.
Ea ascultă, înţelege,
Vede, trece, uită, iartă,
Ea trăieşte doar c-o lege
Şi nu-i pasă de-i uitată.
Ea răsare, nu tresare, străluceşte,
E doar una,
O ascult când povesteşte,
E iubita mea, e luna.

Cea mai murdară loterie

Zarvă, strigăte de ură,
Batjocoră şi ţipete asurzitoare
Vin din mulţimea ce înjură
Şi fac din sacrificiu sărbătoare.

El...urcă dealul stâncos
Cu lemnul greu pe spate,
Şi plânge pentru omul păcătos
Îngropat adânc în păcate.

Cuiele Îi trec prin palme,
Suliţa-I străpunge coasta,
Conştiinţa lor le doarme,
"Tată, iartă-le şi asta!"

"Iartă-le că M-au scuipat,
Că Mi-au dat spini precum coroană,
Iartă-i că nu ştiu ce fac,
Iartă-i pentru orice rană!"

La piciorul crucii,
Câţiva soldaţi, din lăcomie,
Dau cămaşa pradă sorţii,
Împlinind o proorocie.

La ce bun, o haină albă
Dacă stă pe-un trup murdar?
La ce bun, credinţa slabă
În cel mai curat tâlhar?

I-au furat haina de rege,
I-au dat alta în ocară,
El... le iartă şi le şterge
Mârşăvia lor murdară.

I-au pus trestie ca sceptru,
S-au plecat batjocorind,
Şi-nălţat pe lemnul aspru,
Astăzi...El moare iertând.

Poate că te iubesc

Te iubsc sau poate,
Mi-s frunzele inimii uscate,
Sau dorurile în adânc uitate,
Lăsate-n intuneric.
Aleargă sângele isteric
Într-un piept atât de mic,
De tine vrea mereu să-i zic
Dacă-i apari în cale...
Poate ca te iubesc în zale,
În mare, în peşteri sau în vale,
În munte sau câmpie,
Iubind e-o bucurie...
Dar te iubesc eu oare?
Să treacă ani la rând
Poate că tot n-aş şti,
Deşi mi te-ai plantat in gand
Şi înfloreşti în fiecare zi.

Depărtare

Cum erau odată norii
În forma inimilor noastre?
Cum mireasma dulce-a florii
Cu un gând ne leagă-n zare
De cel mai înalt copac?
Cum să spun dar să şi tac,
Dacă inima răcneşte
Cu plămânii scoşi afară,
Şi-n acelaşi timp doreşte,
În tăcere să te cheme
Mai aproape, într-o gară
Printre vise efemere?
Nopţile m-ascultă luna,
Ziua plâng însingurat,
Depărtarea, n-am aflat,
Cum noi toţi
Şi ea doar una,
Ne răpune, de dor morţi,
Nesătui şi însetaţi...