duminică, 9 decembrie 2012 | By: Andrew

Frauda de 9


Senin dar furtună,
O zi, o cunună,
De aburi şi frică,
Râs şi oftică,
Frig anemic peste tot,
Dureri atemporale-n cot,
Romantism electoral,
Plagiat monumental,
Erotism forţat şi stins,
Hoţi cinstiţi încă neprinşi,
Circ şi pâne pentru lume,
Doar mass-media să sune,
Cum c-am fost şi am votat,
Când poporul îngheţat,
Nici un pai n-a ridicat,
Nu a mers nici o suflare,
Spre secţia de votare,
Însă vezi că o să zică,
Cum că toţi din Românică,
Şi de-afară câţiva foşti
Au votat turma de proşti!
vineri, 7 decembrie 2012 | By: Andrew

Voi


De mi-ar bate clopotul odată,
Lepădamă-voi de voi ca de-o ruşine,
Să-mi scot cămaşa azi din gloată
Şi să vă las cu presupusul "bine"...

De m-ar îngrădi într-o cutie,
Sub humă, liniştea să cer pomană,
Să-mi stea doar amintirea vie,
Şi florile de plastic din coroană.

Către dormitor să-mi care,
Odată leşul, fără de convoi
Nu voi nici lumânări nici pietre funerare,
Voi doar să mă trezesc o viaţă fără voi.

Azi nu te văd


E-o minunată zi să fim departe iar,
De parcă cineva mi-a dat singurătatea-n dar.
Ştii că-mi lipseştii şi că mi-e greu,
Dar azi îmi zice că-i minciună, de spun că sunt al tău;
"Sunt altele mai importante azi!"
Şi uite-aşa zile din viaţa mea tu arzi
De parc-ar fi surcele gata să se-aprindă,
Să-ţi încălzească feţele care umbresc pe grindă
Creaturi nocturne, de temut.
Azi, că te cer, eu sunt omul slut,
Căci nu-nţeleg şi te tot caut, acuzator de neruşine,
E-o zi frumoasă azi, sper nu la fel să ne vedem şi mâine...
miercuri, 28 noiembrie 2012 | By: Andrew

Sub cer, Decembrie


Fum şi ceaţă-n seara asta,
Iubita mea, te văd şi nu,
Dar îţi simt conturul dulce,
Una-n lume şi eşti tu...

Genele ingheaţă-n clipe,
Promoroacă, abur, buze,
Tu esti toată bucurie,
Pentru clipele ursuze.

Ne aşternem pe sub stele,
Îngheţate până-n raze,
Iarăşi abur, promoroacă,
Dragostea e kamikaze!
vineri, 23 noiembrie 2012 | By: Andrew

Nu adormi...


Nu  adormi, te rog, rămâi cu mine,
În lumea visului de pleci,
Eu nu voi fi.
Sărută-mă te rog, tu ştii cum palma,
Să mi-o strângi, tu ştii să mă mângâi...
E prea puţin o vreme lângă tine,
Prea nemiloasă ultima plecare...
Deşi zâmbeam, râuri de lacrimi mă-mbrânceau,
S-alerg, să te opresc, să mai rămâi, să stau...
Te strânge ca-n iubire, la pieptul meu pe seară,
Mă leagă necurmat cu braţele acum!
Nu-i nici un ochi să vadă preţuirea,
Şi nici o buză largă să mimeze,
Un strop măcar din zâmbetul pe suflet,
Ce îl plantezi ca pomul veşniciei...
Rămâi puţin măcar, nu-mi adormi!
În zoi pe braţe-am să te port oriunde mă alungi,
Sărută-mă din nou,
O, cum numai tu poţi şti
Atâta doar cât vrem,
Doar tu poţi înţelege firea...
Prin trai şi nu prin cuget,
Doar tu mi te lipeşti ca o mănuşă,
Pe sufletul înfrigurat...
Nu adormi, te rog...
Rămâi în visul meu!

Soldat


Au plâns cu plâns din plânsul meu,
Arcaşii de pe ziduri,
M-am înălţat mişel pe apogeu
Uitând de cine-am fost în rânduri.

Acum cobor fără de aripi,
Împins de eu-l meu mai mare,
Şi zbier înfricoşat către ţărînă,
Şi urlu către zare.

De parcă eu aş fi robit,
De unul singur pe duşman,
Ce oare-n luptă m-a orbit,
Să fiu eu căpitan?!

Cu răni adânci mă tot mândresc,
Pe cicatrici purtam cununa,
Dar am uitat tot ce iubesc,
Am neglijat şi vina...

Acum nebun îndurerat,
Pasc printre mărăcini pelinul,
Spre-apusul vieţii învăţat
Să plîng, să nu-mi bat sânul...

Iubeşte-mă


Iubeşte-mă de parc-ar trebui,
Legată-n zale de o stâncă,
Chiar moartea de ne-ar birui,
Vom fi-ngropaţi în dragoste adâncă.

Iubeşte-mă ca-ntr-un plictis,
Ca-ntr-un păcat făcut în grabă,
Apoi să-mi recunoşti deschis
Oricui te-ntreabă...

Iubeşte-mă supusă trebuinţei,
Ca să nu pleci oricând, oriunde,
Dar fii rebel tiran al siluinţei,
Oricând dorinţa te pătrunde...

Iubeşte-mă ca-ntr-un clişeu atroce,
Sub clar de lună sau la răsărit,
Iubeşte-mă târziu, precoce,
Desprins din tot dar mulţumit...

Iubeşte-mă mizer ca-ntre tramvaie,
Foşnit în pungi luate cu-mprumut,
Iubeşte-mă-ntre aşternut şi ploaie,
Să cânt plăceri deşi sunt mut...

Iubeşte-mă în frica altor vremuri,
Ce ne-or ţine depărtaţi o vreme,
Dar la ideea, văd cum tremuri...
Iubeşte-mă şi nu te teme!