Cu tălpile goale

Când mergi cu tălpile goale pe sârmă ghimpată,
Visele se schimbă, pas cu pas toate-odată,
Sfârşitul pare mult mai aproape
Şi te grăbeşti înainte ca trecutul să te-ngroape...

Când mergi cu tălpile goale ca un echilibrist,
Călcând pe spinii timpului, ajungi silit artist,
Cu pensula plină de lacrimi, cu tocul în sânge,
Respirând muzica sumbră pe afone corzi nătânge...

Când mergi cu tălpile goale picurând podeaua,
În suflet, de sus către tine, se rupe perdeaua,
Şi cazi în plânsa falsă dragoste a tuturor,
Minţit că nu-i cădere ci e zbor.

Când mergi cu tălpile goale pe sârma ghimpată...
Cum merg eu, lumesc, din fiu în tată,
Mă-ntreb când ma voi ridica să văd măcar
Să nu mai calc din nou în spin protestatar!?

Casă-n pustiu

Vreau o casă-n pustiu,
Vreau o scară spre cer,
Vreau singur să fiu,
Atâta cer...

Vreau o umbră de nuc,
Vreau un soare-arzător,
Către nori să mă duc,
Către ceruri să zbor...

Vreau o inimă-n sân
Cu porţi doar spre apus,
Vreau uitat să rămân,
Tăcut şi supus.

Frumos...

Frumosul nu-i din lumea noastră,
N-avem cuvinte-n grai să-l spunem,
Ne-nduplecăm doar o fereastră,
În el ne-ncrezători să punem.

Frumosul nu-i frumos doar dacă
E pus alături de urât,
Imaginea ar fi săracă,
Un kitsch contrast posomorât.

Frumosul totuşi nu-i poveste,
Căci în mocirla cotidiană,
O umbră de frumos mai este,
Să o privim ca pe-o icoană...

Un glas zglobiu, un cer, un soare,
O buclă-n păr, un zâmbet îngeresc,
Un "Te iubesc!" spus cu ardoare
În calde ploi ce nu se-opresc,

O inimă ce bate către oglinda legii,
O tânără curată cu gândurile sfinte,
Un cuget nepătat departe de cortegii,
Un drept şi bun exemplu numit şi azi părinte;

O ţintă, numai una şi-un om măcar
Pe urme drept să-i calce,
Iar restul să aleagă grâul în grânar,
Neghina spre rusalce...

Un dor necontenit pentru un singur grai,
Un singur ochi, obraz şi palmă,
O viaţă-n doi ca pe un rai,
Trăită ca o prevestire calmă;

Şi-un susur blând întâi de toate,
În piept, în suflet, în gândire,
Numai aşa frumosul poate,
Ar fi frumos -  nemărginire!

Frângere

Între ploi şi raze
Norii se frâng,
Iar fulgere se lasă kamikaze
Pe sânul meu stâng...

Între atunci şi acum,
Memorii se frâng,
Dureri cad ades, te văd ca prin fum,
Tot pe sânul meu stâng.

"Mai bine nu tai,
Mai bine o frâng..."
Şi-atât de uimită, cu dor îmi priveai
Direct pe sânul meu stâng.

În urmă sunt toate,
Iar sânul meu stâng
Se plânge-n nesigure şoapte
Cum în calea uitării
         ...eu însumi mă frâng.

Noapte cu umbre

Noapte cu umbre
În sumbre visări,
Reverii ce în tropot
Aduc ropot de plâns,
În jur parcă simt
Mult prea multe suflări,
Ce mă au parcă strâns
Într-un strâmt,
Într-un chin.
Şi-apoi, placă-n
Vis cu ele, pleacă iar
Şi somnul meu.
Fac nuiele,
Leg altar,
Pun ca jertfă
Un Cezar,
Apoi mă întorc în somn,
Ca să vin
Cu umbrele din nou...
Ce sunt oare?
Şi de ce?
În mine ce-l numesc un el
Urlă ţipătul de foc,
Urlă, tace căci îl doare
Cioburi astăzi veştede,
Urlă-ntrânsul
Precum moare,
Râsul, plânsul
Şi orice...
Noapte cu umbre,
Şi reci galantare,
Porţi de suflet
Larg închise,
Urlu după ajutoare,
Cer osândă pentru cuget,
Iar să vină-n doză mare
Mincinoasele proscrise.

Curat

Curat e-un val înspumegat
Lovind în zori o stâncă,
Un vis în doruri luminat,
În trai, dorinţa-adâncă,

Curat e ochiul tânăr dulce,
Ne-nduplecat de îndoieli,
Ca un pârâu care se plânge
În fericiri şi chicoteli;

Curat e cerul clar,
Cu bucurii de-aripi zburând,
Precum o rază-n amânar
Îmbobocind-ul prea curând.

Curat e gândul prim,
Şi ultimul va fi să fie
Curat e totul precum ştim,
Nu azi, ci-n veşnicie...

Fără curcubeu

Plângeau copilele în soare
Prin lanul aurit de vreme,
Plângeau în zi de sărbătoare,
Stârnind furtuni suflând din gene.

Plângeau adesea vechi izvoare,
Din stânci plecate cutezând,
Plângeau crezând că or să zboare,
Dar nu sfârşeau decât curgând.

Plângeau pe drumuri roţi de care
Până în sat, scrâşneau în praf,
Plângeau crezând că sunt în stare,
Să veseleasc-un epitaf...

Eu am văzut în totul jalea,
Şi-am râs crezând că n-am să plâng,
Dar mi-a întârziat uitarea
Şi-am învăţat că plânsul n-am să-l frâng.

Ploi se-ndeasă repetate,
Pe câmpurile feţei mele,
Însă prea crâncen irigate,
Să creasc-un zâmbet doar, din ele...

Şi-au rămas obişnuind
Ploi de plâns din plânsul lumii,
Mă găsesc azi stând la rând
Să-mi umplu cu plans iar pumnii.

Plângeau toţi cu mine-alături,
Plânsul veşnic în păcat,
Şi strângeam păcatu-n pături
Ca pe-un plâns de cumpărat.