Depărtări de... paşi

Nicovală ruginită,
Fierul rece-n pietp de fiară,
Tu-mi laşi sufletul să doară,
N-ai vedea de eşti pripită...

Pleci, venirilor să pui,
Lacrimi, doruri şi dureri,
Pe altar, în suflet speri,
Inimă să pun, când nu-i...

Bată clopotul a jale,
Toaca, toace ca nebuna,
Eu voi fi să-ţi conduc mâna,
Nu tu creştetu-mi la vale.

Ninge-n doruri cu istorii,
Mai ferice, mai răstite,
Printre parcuri risipite,
Plânse pân' se-arată zorii...

Depărtări ne depărtară,
Piepturile-s dezlipite,
Ai plecat pe căi ferite,
Dinspre plânsul meu de seară.

Nici nu vii, nu vrei, nu laşi,
Să-nflorim dintr-o tulpină,
Vezi în mine numai vină,
Stăm la depărtări de... paşi.

Nespusă...

Vino! De parcă te-aş chema...
Taci! De parcă ţi-aş răspunde,
Întreabă... Şi pune-n mintea ta
Răspuns ce nu-l pătrunde...
Te vreau, te-alung, te cred, te iert,
Mai nemilos decât un crivăţ,
Apoi te chem, deşi incert,
Că mai eşti tu ceea ce sper...
Din toate plânsul îl învăţ,
Sperând să nu-mi mai folosească,
Tu, mai tăcută ca un timp de rugă,
Mai nemiloasă şi mai rece,
Laşi propria-mi dorinţă slugă
Unui regim ce-n veci nu trece...
De parcă-mi vreau sentinţă...aşa te chem,
Fără cuvânt, te vreau, absurd, fără dorinţă,
Sub greutatea liniştii eu gem
Ca un întemniţat în turnul inimii...
Nu-mi fi povară! Prea bine ştii
Să-mi fii preafericit smochine!
Fi-mi mai degrabă vară,
Nu seri de lacrimi pline
Şi zori la geam
Cu dureroase flori, şi regretatele ninsori
Din noi...din mine.

Cine ştie adevărul

Cine ştie adevărul?
Cine se îmbărbătează,
Să-ţi închidă buza, părul
Să-l mângâie când eşti trează
Şi să pună pace-n lada
Cu ceasornicu-ţi nebun?
Ori de câte ori te-adun,
Să te am cu toată, strânsă
Pe o ramură de suflet,
Nu-mi stai decât piază plânsă,
Şi mă vezi pierdut pamflet...
Mai degrabă în lumina
Mult mai lungă decât somnul,
M-aş aşterne, decât vina
Să o port din nou, şi omul
Din fiinţa-mi să îmi plece,
Şi în urmă pustiirea
S-o prefaci pe toată-n rece...
Cine ştie adevărul?
Ne-alintăm electoral,
Ca şi cum ne-am fi pedeapsă
Şi opuşi diametral,
Ne împungem palma-n coapsă,
Hotărât că undeva
Adevărul stă şi râde,
Căci în cearta mea şi-a ta,
Răutatea ne e gâde...
Iar iubirea... se pierdea.

Bunica mea

Mereu în urma-mi cu lacrimi pe obraz,
Cu îndelungi binecuvântări,
Cu cerul poartă, tras agale,
De parcă ne-am văzut ultima dată,
Frânte şale, priviri pierdute-n zări,
O veche dragoste neînţeleasă,
Luată drept melancolie pală,
În pieptul ei, durerea trasă
De suferinţă şi de trudă,
Calcă neştiutoare pe ultima uitată cale...
În sânul ei, trăit-am vara,
Iarna, ani de neuitat,
Ea se-ngrijea dac-am mâncat,
Dacă e frig, dac-am crescut cu bine,
Ea se-ngrijea chiar dacă mâine
Ştia c-om fi plecat...
O mână de femeie, o mână de lumină,
Un sac de amintire cu furca-n brâu,
Cosiţa lungă, albă, sub batic,
Mereu un pas grăbit, privirea-i plină
De-un susur blând din vechiul râu
De dragoste de mamă...
Bunica mea, model de om,
Bătrân însingurat, stimată doamnă,
Mă-nclin în faţa nemuririi tale, prea smerit,
Căci pentru noi, ramas-ai pentru totdeauna
Un om cu-adevărat deosebit!

Primăvară nouă

Juxtapuneri prenatale
Mă compun primăvăratic,
În elan, superficiale,
Tipic mie-n sine-ostatic.

Un alt start erect-anemic
Împuternicit de vreme,
Să constat că prea vremelnic,
Ies, intrărilor probleme...

Nu mă vreţi? Vrutu-i probabil,
N-am fiinţa aprobată,
Negrăit, indubitabil,
Eu nu v-am cerut vreodată!

Vor fi alte faceri, iară,
Sper din centru, pe cornee,
Alt decor să îmi apară,
Pe alt ţărm să fiu maree.

Înfloreşte

Înfloreşte câmpul, gândul,
Înfloreşte raţiunea
Către moartea toracală,
În dezaprecieri acute,
Înfloresc urându-ţi lumea.
Înfloreşte ochiul critic,
Ura, zâmbetul sarcastic,
Se desfac petale, plastic,
Scrijelind masca de lut.
Înfloreşte o grădină,
Pământescul Eden slut,
Acceptând prostia gurii
Care înfloreşte vina,
Ca pe-o plânsă comedie
Dureros de moartă...vie.
Plâng salcâmi, răzbună mâna,
Înfloreşte spinul vechi,
Viermi în trompe prin urechi,
Uite-aşa mi-e săptămâna,
Cu dureri neplânse-n umăr,
Cu ochi roşii, nopţi netoate,
Şi eu încă mă prenumăr
O neghină-n grâne copate.

Gânduri vechi

În palida-mi memorie
Tot vie stai, zâmbind degeaba,
Iar eu iubindu-te ca pe-o istorie,
Ce-şi plânge astăzi graba...

În rele guri, noi guri am fost
De rău şi de durere,
Acum ne plângem anul prost,
N-avem curaj din nou a-l cere.

Ne-am alintat ca-ntr-o visare,
Un strop de timp, nerepetat,
Şi ne-am numit Dalilă şi cântare,
Ploi de mătase, un gând necugetat...

Veci să treacă, plânsul parcă,
Nu-i mai dulce, mai puţin,
Şi azi tot te vezi pe-o barcă,
Pe alt mal, alt vis urdin.