Reprimare

Nu vă înșelați, nu e ea.
Mi-am ales dragostea bine,
Din mii de gânduri care mâine,
Speram să înflorească. Da!
E-adevărat că nu a fost așa,
Dar eu am ales...

Lasă-mă să am o toamnă frumoasă,
Ori... ce a mai rămas din ea.
Iartă-mă că reprim un an întreg de glorii,
Și urăsc din plin, propriile-mi victorii,
Dar e prea lumină și prea frumos,
Mă tem că te-am ales doar curios,
Nu și încredințat,
Că traiul tău va fi curat,
Că sfântă, cum mi te-am cules,
Ai să rămâi...
și-n prag de șes
Printre coline, și câini murdari,
Ispite, slăbiciuni, pahare pline,
Tu ai căzut...
Deși n-ai apucat să sari,
Salvată de tentații...
Că vrem sau nu să recunoaștem,
Rămânem ceea ce vedem,
Când nu e dor de bine,
Și moștenești din plin tot ceea ce disprețuiești,
Chiar dacă nu l-ai văzut în tine.

Lasă-mă să am o toamnă minunată.
Minunea ei să stea-n izbândă,
Să-nving durerea care-mi stă la pândă,
Și gândul că am gânduri rătăcite-n piept.
Nu am să uit cum fericită,
O dată, doar, m-ai întâlnit,
Și plângeri vesele te-au podidit,
Căci mai apoi, pe piept îmi stăteai rece,
Destul încât să îmi arăți
Că m-ai înlocuit...


Nu vă înșelați, nu ...era așa.
Dar în drumul devenirii
Nu toți aleg să urce,
Deși era a mea,
În mrejele iubirii, a reușit să spurce,
Orice mângâiere...
Și m-a lăsat plecând,
Plângănd...
Cu inima zdrobită,
Și cu obrazul șters.
Dar eu am ales...

Să uit

Și n-am sa uit
Cum în lacrimi ma îmbrățișa
Odată când m-am dus la ea...
Dar vreau sa uit
Cum niciodată de-atunci...
N-a mai făcut asa... 

Fațadă

Din vorbe te cunosc,
Căci depărtările ciobesc din fapte,
Și vorbele îți dovedesc,
Contrar strădaniei deșarte.

Prin vorbe mi te-arăți
Doar ce ai vrea să-mi fii,
Și poate-s vorbe de prin cărți,
Visări preponderent de zi...

Prin fapte progresiv,
Sătul mai mult ca ieri,
Te am atât de-ostentativ,
Și altfel față de ce speri...

Prin vorbe îmi ești albă,
Cum idealuri cer,
Chiar dacă vorbele-s puține,
Și lași loc de mister.

Prin fapte, ești scobită
Parcă nu-ndeajuns de carii,
Ca brazda nerodită,
Ce-o caută avarii...

Prin vorbe îți pui măști
Și-mi ești un carnaval,
Culori de curcubeu în cești,
Cu miere de cristal...

În fapte îmi ești dulce,
Amăgitor venin,
Citesc în zaț o cruce,
Celui ce soarbe lin...

Dar măștile se sfarmă,
Lumina bate bezna,
Iar chipu-ți se alarmă,
Și tremurată-i glezna...

Povestea se termină,
Și din răzleț amăgitor,
Cu un report de vină,
Te schimbi în jucăria lor...

Tânără...

Cu inima în lacrimi
Și cugetul strâns mut,
Întrebăm cu ignoranță
Unde ne-am pierdut,

Ispite impletite,
Cu greul noilor schimbari,
Ne poartă ca pe valuri,
Topiți de încercări...

Și inimi când izbesc,
Alte priviri aleatorii,
Ce-așteaptă-n întuneric
Trișatele victorii

Le căutăm alinul,
Și-i credem iubitori,
Dar ei din chinul nostru
Aleg, că-s profitori.

Și nu-i ca prima, alta,
Iubire mai curată,
Oricât de tare am iubi apoi,
Căci de copii, iubim și iată
Nu înțelegem parcă,
Iubirile primite înapoi...

Vechi şi noi

Îmi e dor de romanţele vechi,
Pe care le ascultam suflet şi trup...
Ce adunau iubiri perechi,
Nu nebunii gălăgioase-n grup...

Lipsesc bătrânii, încelepţii care,
Nu se vedeau decât lângă un suflet,
Căci cupluri astăzi parcă-s rare,
Şi dese drame...şi rimel în plânset.

Ere întregi au adunat povaţă,
Despre cum să iubeşti mai bine,
Dar azi ne rezumăm la ce ne-nvaţă,
Tertipurile scârbe cu caractere cârne.

Deşi nu-i noimă delirând pe dealuri,
Şi nu mai cred in dragostea perfectă,
Încă visez parc-amintindu-mi idealuri,
În era noastră indecentă.

Oda unui casier...

"Oameni și oameni" tot aud,
"Ai răbdare " îmi spun toți,
Și fără să am de ales răspund calm
Unui țipăt de gloată parcă .
În gura lor nu-s bun vreodată,
Oricât de necunoscut mă știu,
Și-mi caut puteri sa le răspund,
Cu-același calm chiar dacă,
Nu sunt acolo problemă să le fiu,
Ci mai degrabă ajutor. 
Și-atât de mult mă pun la suflet,
Ca rău,  ca problematic și greșit,
Încât dacă la fel aș face,
Aș strânge bube pe inimă ,
Din cele mei pline de vrajbă și granit.
Nu vreau să-mi fac inima grea,
Cu lipsa de rațiune a frustrării,
Cu gând că-n urma lor voi sta
Pastilă împotriva-nsingurării.
Cu ei în flăcări toți pe frunte,
Aflu ce-nseamnă cu adevărat,
Omul puternic, viețile frânte
Și banul blestemat. 

De Sus coboară des puterea
Să ne-mpotrivim propriei vrajbe,
Iar când n-o cerem rezistăm cu valul
Până se sparge-n spume de catarg,
Căci gloata, valul, se poartă-n vise slabe
Ce pier,  când unul doar cedează.
Omul puternic nu-i acel ce rage,
Ori cel ce crede că e-ndreptățit mereu,
Nu-i cel ce-aleargă după valori meschine,
Lovind în mine și în tine,
Pentru un colț de vânt și o minciună .
Omul puternic știe să spună,
Acoperind cu-nțelepciunea,
Orice larmă de nebuni,
Omul puternic, calm se cercetează,
Găsind dreptatea ca un sfânt principiu,
Omul puternic nu se vinde,
Chiar dacă sună a cliche-u.
Omul puternic spune "eu" mai rar
Și pune pe cei mai slabi mai des în ajutor.
Omul puternic nu sta în calea lor,
Când proștii spurcă tipic erei,
Omul puternic știe! Cere-i!
Și-ți va spune cu drag dacă măcar drept
Îi ceri dorința ta.

Și e păcat să cauți alinare,
Provocând doar urlet și mânie ,
Pentru-al tău suflet care n-are
Poate ce ai dorit, sau nu-i cum ai dorit să fie.
Oricine înțelege,  la vârsta dumitale,
Dac-ai ajuns să te tocmești în lege
Pentru-n nimic în lumea asta,
Că undeva te doare lipsa,
Și chiar dacă nu știm ce n-ai,
Nu refula și nu-ți întuneca tu soarele-n eclipsă ,
În fața celor ce nu-s de vină pentru viața ta.
E înțelept să taci, când omul plânge
Chiar și prin răzbunări și vrajba fără cuget.
Mânia în final se stinge, 
Și ce folos să-ți faci dușmani
Pe lângă lipsa ta de suflet?!
E înțelept sa taci mai bine,
Ca să vorbești mai apăsat prin asta,
De sufletul celui ce mâine,
E singur, și singur se luptă cu năpasta.

Că de la bani se pare,  toate,
Încep,  de parcă nu e viață ,
Decât atunci când zornăie alene,
Un buzunar care prin vreme
A adunat avar o pricină de ceartă .
Că greu se strânge,  știm cu toții,
Dar pentru ce ne vindem traiul
Pe reci metale ș-apoi hoții,
Să ni le ia și să ne lase doar cearta de pe urmă? .
Nu-i banul totul,  iară tu om bun
La anii tăi dacă n-ai înțeles-o încă
Nu te mira ca pe banii tăi
Nu-ți dau prea multe alții. 
Pui prea mult preț pe ei, 
Apoi deștepții văd asta și profită ,
Ia nu te mai lăsa condus de buzunar,
Să vezi cum or să caute toți hoții... Un alt hambar.

Dar omul puternic știe asta
Și-ascultă calm pe prost și pe frustrat,
Pe cel ce liniștit și educat vorbește ,
Pe cel ce țipă și trântește, 
Pe toți... Și fără sa le pună preț,
Ori să îi pună pe-al său suflet,
Înaintează printre ei în ani,
Căci la final omul e om,
De sus vine puterea,
Iar banii... Sunt doar bani. 

A face "Te iubesc"

Am fost primul să spun "te iubesc"
vieţii din noi,
Şi oricărei fiinţe ce m-a privit o clipă,
ca să plece apoi...
Şi am simţit că e nefiresc,
dar nu m-am oprit,
Şi m-am avântat nebun
spre tot ce am crezut că e bun de iubit,
Şi am iubit, dar fără să spun...
Când norii se lăsau
Şi-mi întunecau privirea,
Şi iubirile pe rând plecau,
Nu rămâneam decât să-mi iubesc...iubirea.
De-atunci nu mai spun "te iubesc",
nu primul, dar nici după,
Prefer să tac şi să înfăptuiesc,
Altfel, din vorbe, ce clădim, se surpă,
Iar dacă tu-mi vei spune asta,
te voi privi, doar ca să mă revăd,
sa-mi amintec ce mi-a adus năpasta,
Dar să rămân şi să evit prăpăd
de doruri curgătoare pe obraji.
Şi-adunând alai împărătesc,
ostaşi, străjeri şi paji,
Din dragoste să facem " te iubesc",
Căci spusul între noi
E mult, mult prea pământesc.