Păstrează

Ştiu doar, precum privesc,
În ochii tăi luceşte o scânteie
Din veşnice focuri ce cresc
Spre bolţi curate.
Copilo, ai să-ţi cunoşti inima în parte,
Şi dacă doar atâta ştii din ea,
De ce să n-o păstrezi mereu mai sfântă?
Nu se mai văd inimi curate,
Ci zbori azi, din frântă-n frântă,
Destrămări de însele-şi curtate
Şi-apoi stricate de-un viciu de necurăţie.
Prin inima-ţi te ai mai vie sau... rece,
Şi-am să vad asta prin ochii tăi,
Când focul mă va trece
La vederea-i, prin fiori ca printre văi
De scăldături în vară;
Când spatele mi se va face muşuroi,
Şi voi simţi orişice pas de nevăzută,
Nestăpânită mare de furnici.
Printre păduri de suflet, în zăvoi,
Aştept şi eu o inimă nepângărită,
Dar parcă prea aştept de-o vreme,
Şi asteptarea mi se făcu amară,
Când tot ce inţeleg sunt doar mistere
Din inimi cu pelin brăţară
Şi jug de sine pe aorte.
Păstrează-ţi inima copilo,
Şi-am să te găsesc de-ar fi să coste,
Atâtea alte inimi necurate.
Păstrează-ţi curat izvorul dulce,
Din care mă vei adăpa cănd obosit,
Mă voi opri la uşa ta...