Mijlocire

Înlăcrimaţi genunchii mei,
S-au plecat pe drumuri necălcate,
Să ceară cerului, cei răi,
Şi rele, sa plece de la tine toate.

Nopţile vegheau asupra-mi,
Cu stele blânde ce mă alintau pe rând,
Când eu săpam cu dor în lacrimi,
Să te gândeşti la noi din când în când...

Şi te-am ţinut de mână când îmi spuneai că doare,
Şi-mi apăsam obrazul de al tău,
Rugându-mă ca tot ce-i bun să te-mpresore,
Şi mie să-mi dai tot, din lume, ce e rău.

Azi? aşa după cum mi-e osânda,
Port vina pentru orice lacrima din tine,
Pentru că acum, spre bine ţi-e izbânda,
Cu preţul zilelor senine...

Dar n-am să mă opresc din închinare,
Şi am să fac din bezna zilei, noapte,
La margine de suflet, să pot cere-ndurare,
Pentru-ale tale căi, chiar dacă eşti departe...