Nebunie, Vers, Iubire

Ce act de nebunie
Îmi fi-va spre mirare?
Cand însumi ţin nebunia
La graniţi de-ndoielnice raţiuni,
Legată-n lacăte de nepăsare,
Să nu stau pradă falselor minuni
Din mintea unui neîntreg.

Ce vers plin de iubire
Mă va copleşi deplin?
Când eu încerc să picur pe hartie
Săracele cuvinte-n care
Se întrupează spin cu spin,
Toata durerea ce se cuvine mie,
Din acest blestem divin.

Ce dragoste măreaţă
Îmi va fi leagăn până mor?
Ce inimă nebună, se-ncumetă să ceară
Din pieptul meu o viaţă,
Din urma mea, o lacrimă de dor...
Dragostea mea apune către seară,
Şi dacă-i cineva să-o trezească-n zori,
Am s-o iubesc...

Povaţă

Ascultă-i pe cei care ştiu...
Ca dragostea nu se întâmplă-ntr-o noapte,
Nu vine odata cu data de-ntâi,
Pentru ca mai târziu, zorii s-o poarte
Prin rotocoale de fum spre uitare.
Se crede greşit că dragostea doare...
Durerea nu-i sfântă, nu-i rază de sus,
Durerea revoltă, ucide, învaţă,
Iubirea te are puternic supus
Pe-un stindard ce mereu se înalţă.
Ascultă-i pe cei care ştiu
Cum timpul îi schimbă pe toţi,
Cum falsul pasiunii înşeală târziu,
Când vrejul dorinţei îţi bate la porţi
Şi-i gata sâ-ţi intre sub coaste.
Dincolo de timp şi contraste,
Dragostea moare odată cu cerul,
Nu-nşeală nici inimi nici minţi în zadar,
Dragostea şterge şi plansul şi gerul
Din sufletul putred şi plin de amar.
Ascultă-i pe cei care ştiu
Sa se piardă pe drumuri de foc,
În neîncetatul avânt al dorinţei,
Fără stea, fără ghid sau noroc...
Ei ştiu ce-i iubirea şi cât se cuvine
Să dai, s-o primeşti, s-o păstrezi ,
Să-ţi rămână aproape, până azi va fi mâine,
Milenii să-ţi jure că-n veci n-ai s-o pierzi.

Contopire

În mintea mea e mintea ta,
Ce nu-ncetează să te mintă,
Până ce mintea noastră va urma
Cărarea minţii, cea mai sfântă.

Pe corpul meu e corpul tau,
Dar înăuntru de-aş intra,
Corpul nostru ud mereu,
Într-un întreg s-ar transforma.

Din pieptul meu, tu ai în piept
Doar rouă, lacrimi şi dorinţă,
Şi pieptul nostru-ajunge-ncet
O singură fiinţa.

Rătăcire

Iubeşte-mă înger,
Chiar dacă sufletul meu se scaldă
Atât de departe de cer
Şi e gata să ardă.

Iubeşte-mă demon...
Chiar dacă inima mea stă călcată
Sub călcâiul bufon
Al astei lumi- mascaradă.

Iubeşte-mă înger,
Chiar dacă mintea mea scrie
Pe file de fier,
Regrete de bucurie...

Iubeşte-mă... înger...
Pentru că nu merit sufletul tău,
Totuşi, palmele tale le cer
Pavăză eului meu.

În casa cu pereţi de sticlă

În casa cu pereţi de sticlă
Plină cu cearceafuri albe,
Gustul dragostei ridică
Mici scântei şi flăcări slabe,

Pe imensul pat de ceaţă,
El şi ea se contopesc,
Precum scamele din aţă
Ce se torc şi încâlcesc.

Ziua plouă zgomotos,
Ei, au propria lor ploaie,
Cu torenţi de vis frumos
Si cu sarutari siroaie.

Noaptea, bezna nu-i cuprinde,
Au în ei lumini de dor,
Când amorul se desprinde
Din tărâmul viselor.

Ea, o nesfârşită rugă,
El, o stâncă murmurând,
Ea, se roagă să ajungă,
El, o cântă suspinând.

Ea, un rotocol de umbre,
Zboruri calde, roz în gene,
El, o ancorată luntre
Pe meleaguri indigene...

În casa cu pereţi de sticlă
Două vise cer din cer,
Dorul lor ce stă să plângă,
Sa nu fie efemer...

E timpul tău

Suflet gol...
Cauţi să te umpli cu praful
Acestei lumi ce se poticneşte-n orbire,
Dai valorilor ocol,
Fără să ştii că acesta este paragraful
Tău de timp, şi timpul tau de nemurire.

Suflet singur...
Alegi sa te păstrezi în turmă,
Decât să străluceşti individual pe culmi,
Şi te complaci unde eşti sigur
Că nu ţi se va cere să laşi măcar o urmă,
Contrar a ceea ce aşteaptă toţi ochii astei lumi.

Suflet uscat...
Îţi scârţăie nervurile frunzelor
De-atâta rugină, în timp, atâta delăsare,
De mult ai uitat
Să te adapi din râul nesfărşit al cunoştinţelor
Şi să-nflorşeti din nou din mâzga de subestimare...

Suflet prăfuit...
Scutură-te de tine însuţi şi caută
Binele să te cuprindă ca un lanţ de libertate,
Nu te lăsa zdrobit
De orice neînduplecare, ţine-ţi inima curată
Căci e timpul tău să te avânţi către eternitate.

Pe o frunză

Să pot fi în stare, acum
Să văd cum gândurile mele
În linişte, se-nalţă din scrum,
Din aburul inexistenţei grele;
E minunat...

Unde eşti, dorită muză,
Acum, să te cuprind şi să-ţi şoptesc,
Să ne iubim uitaţi pe-o frunză,
Scăldaţi în rouă şi în nefiresc!?

Pe gâtul tău să las furnici
Să care zeci de greutăţi,
Stomacul tău, cu fluturi mici
Să-l umplu şi să nu regreţi.

Cu talpa ta să mă mângăi
Pe genunchiu-mi cioturos,
De tine să mă legi şi să rămâi
În tine să-mi găseşti un rost

Să pot fi în stare, acum
Să văd cum gândurile mele
În linişte, se-nalţă din scrum,
E un impuls mult fără vrere,
Din vina ta...