Mulţumire

Să-i mulţumim că dreptatea Lui e aceeaşi,
Indiferent de minţile despuiate de jos,
Şi că unită cu iubirea,
Nimic pentru noi nu se-ntregeşte mai frumos.

Să mulţumim că pentru noi,
Cel mai scump sânge a fost lăsat să curgă
Şi cele mai scumpe lacrimi, din cei mai sfinţi ochi,
Ca niciodată, vreunul care crede, către pierzare să ajungă.

Sa-I mulţumim Lui că ţine norii unde sunt,
Cu mână plină de iubire,
Şi nu-i coboară încă, pe pământ,
Spre nimicire...

Temporalitate

E prea târziu, e prea devreme,
Pe calea tinei să mă-ndrept,
E poate prea târziu să mă deştept,
Poate nu încă, mormântul să mă cheme.

Ce preţ să mai găsesc acum,
Plătit de s-ar putea, încă din faşă,
Să-mi ţin trăirea mult prea laşă,
Din fuga către cel din urmă drum?

E timpul pentru fiecare,
După cum ştii să-l numeri de cu vreme,
Chiar de-ai trăit în puf sau în eczeme,
De timp nu ai scăpare...

Şi ma gândesc, jertfind o clipă,
Cum să mai stau în rădăcini legat,
Să nu mă strângă trei scânduri de uitat,
Şi să m-arunce spre risipă...

Nu-i loc şi pentru-al meu lăcaş,
Pe-această vreme negrăit de cruntă,
Aşa c-am să-mi pictez calea măruntă,
Şi-am să-mi aleg din timp făgaş...

De-o fi un veac mai scurt, mai rece,
Am să mă bucur mai cu amănunt,
Am să iubesc tot ce înfrunt,
Căci totul precum vine, la fel ca mine, trece!

Abstinenţă

Gândul nu cuprinde calea,
Ochiul nu ajunge ţinta,
Pasul nu atinge valea,
Glonţul ocoleşte flinta.

Inima-şi ceartă iubirea,
Mâna leapădă ţărâna,
Gura ţine strâns zâmbirea,
Pleoapa apără lumina.

Pumnul leagă mângâierea,
Dinţii strâng şoptirea dulce,
Buzele refuză mierea,
Mersul către, nu mai duce.

Gustul gustă aşteptarea,
Dorul îşi urăşte zorii,
Amintirea depănarea,
Ploaia nu mai lasă norii.

Însăşi statul stă în mers,
Oprituri în inerţie,
Scrisul scrie ce e şters
Şi ce nu, ştersul rescrie.

Negru post de dor şi jale,
Fără fructele oprite,
Până nu-mi apari în cale,
Toate-s rele şi stâlcite.

Rugă

Omoară-ma din trupul meu afară,
Din ţărâna ce mă încătuşează mizer,
Fă-mi pasul doar urcuş de scară
Şi traiul, veşnic zburător spre cer...

Scoate-mă din jug de timp
Să nu mă trec, precum un plâns apus,
Scoate-mi eul însingurat în câmp
Şi cu toiagul Tău, să-l faci supus,  

Ridică-mă în bolte nepătrunse
Şi scapă-mă, din mine să mă pier,
Dă-mi Tu  din tot, cele nespuse,
Şi iartă-mă dacă prea mult îţi cer.

Rod în bocet

La miez de noapte strâng
Din tranşeele de pe obraz,
Căzuţii către braţul stâng
Ale luptelor, purtate sub macaz.

Din lacul de sub barbă,
Cu undiţa pleoapelor arse,
Storc vremea veche într-o halbă,
Cu spuma vorbelor rămase...

Căci eram tineri şi nebuni
Şi ne legam prea veşnic,
Fără ochi de ochii astei lumi,
Fără cuget să ne fie sfeşnic.

Căci eram nebuni şi tineri
Şi ne iubeam la orice pas,
Ne străbăteam de luni în vineri,
Şi iar la fel dupa un mic popas...

Dar azi, atâta-i de altfel,
Încât cunoaşterea ne pierde,
O fi mai bine cu-n alt el,
Sau doar indiferenţa se aşterne.

Căci azi i-atat de diferit,
Şi-atât de nu mai e ca ieri,
Că doruri parcă au pierit,
Deşi mă lepezi şi mă ceri...

Culeg din brazda de sub ochi,
Boabe de "vreau să pot uita"
Ai fost un scurt, bolnav deochi,
Iubire-ai fost, precum vei sta.

Înflorat

Orhidee în petale de mac,
Iubiri, spre toamnă sângerii,
Când tăcerile urlă,
Vorbe răstite azi tac...
Şi frunze cad din suflet, ruginii.

Unde era loc de pereche,
Pustiul cuprinde suflarea,
Nu e gură să spună,
S-audă, nici o ureche,
Şi tristă e astazi cântarea...

Plânsul nocturn nu ajunge,
Prin beznă, cărarea-i abruptă,
Orhidee, în purpuriul durerii,
Mâna ce ţine buchetul, azi plange,
Solitară spre ceaţa uitării...

Zori

Când râu de cuvinte cereşti
Se revarsă în zori, prin lumină,
Când mângâieri divine curg prin fereşti,
Zorii sunt dulci, viaţa e plină...

Când calea spre muntele meu cel dintâi,
Mă străbate ea, cu dorinţă,
Când piscul îmi spune "Rămâi!",
Fără pete pe conştiinţă...

Când pădurea mă-mbracă,
În viaţă, în doruri, în verde,
Când durerile pleacă,
Şi orice-ntristare se pierde,

Pe drumuri pietroase,
Către stânci de lumină,
Sufletul pe inimă coase,
Un susur de viaţă, din bolta - fântână.