Foșnește dorul meu prin piele,
De pielea ta prea lung atins,
Și te înalț prin galaxii cu stele
Când văd că te-ai aprins.
Îmi scriu povestea rănilor în tine,
Cu degetele aspre de prea mult,
Și tu-mi oftezi cu pleoape pline
De tremur și tumult.
Îmi scriu durerile în vers,
Dându-ți contur împiedicat pe sânu-ți,
E sfântul dragostelor mers.
Îți spui că m-ai cerși, oftându-ți.
Și ne lipim din când în loc,
De parcă timpul n-are drum,
Mă dau cu totul, mă sufoc,
Din tine să fac scrum.
Îmi pleacă sufletul pe nări
Când între buze-ți strâng urechea,
Și-ți umplu orișice cămări,
Să-ți vezi în mine-n veci perechea.
Și te posed cu iadul meu,
Aripi de raze și blesteme,
Pe veci să nu mă ai al tău,
A mea să fii de-a pururi între perne...
Și când mă las pe-al tău nebun
Leagăn dulce de-omenire,
În tine-aleg azi să apun,
Un răsărit ieșit din fire.
Foșnește dorul în cearceafuri,
Ori tu oftezi în fierte rouri,
Azi pun în tine doi luceferi,
Și-o fiică în carouri...
Cutremuri des lucindu-ți sânii
Și-mi urli versul în dorință,
Mi-au înnebunit vecinii,
Dar azi renunț la conștiință.
Din chinuri, dragostea se naște,
Și din dureri, ne contopim,
Pieptul de ani mi te cunoaște,
Nu-i gând să ne oprim...
Și curg șiroaie dorurile noastre,
Pupilele-ți privesc negândul,
Mă ai cu totul spre năpaste
Ce n-au văzut pământul.
Și-n freamăt ești femeie,
În dor, al tău bărbat,
Mi-ești idol, Astartee,
Samson încătușat...
În tremurul iubirii te stăpânesc legată
Pe patul răzvrătirii arzând necontenit,
Îmi ești simbol, curată,
De-ți sunt
promis iubit.
Și-n visele de aur din nopțile pustii
Când lângă un balaur în roșu te îmbraci,
Să-ți amintești că sfântă mi-ai fost în poezii,
Și ți-am pictat conturul doar ca să mi te placi.
Postări
