sâmbătă, 18 august 2012 | By: Andrew

Postulat



Gălăgioasă noapte de serbare,
Când luna cere neştiută,
Drum de îndemn de la nedemascatul soare,
Spre dunga netrecută de ardoare.

Nebun vuieşte cerul minţii,
Prin apropierea spaţială,
În alte ceruri nevăzute, tună sfinţii...
Iar din celestă graduală, pleacă munţii.

Cadavrul carnavalului carnal,
Rămâne tâmp, în câmp de gri,
Prea plânsul sânge se-nnoi azi cu-n banal,
Cu-n "ce a fost, e azi, şi va mai fi"...tribal!
miercuri, 15 august 2012 | By: Andrew

Păstrează


Ştiu doar, precum privesc,
În ochii tăi luceşte o scânteie
Din veşnice focuri ce cresc
Spre bolţi curate.
Copilo, ai să-ţi cunoşti inima în parte,
Şi dacă doar atâta ştii din ea,
De ce să n-o păstrezi mereu mai sfântă?
Nu se mai văd inimi curate,
Ci zbori azi, din frântă-n frântă,
Destrămări de însele-şi curtate
Şi-apoi stricate de-un viciu de necurăţie.
Prin inima-ţi te ai mai vie sau... rece,
Şi-am să vad asta prin ochii tăi,
Când focul mă va trece
La vederea-i, prin fiori ca printre văi
De scăldături în vară;
Când spatele mi se va face muşuroi,
Şi voi simţi orişice pas de nevăzută,
Nestăpânită mare de furnici.
Printre păduri de suflet, în zăvoi,
Aştept şi eu o inimă nepângărită,
Dar parcă prea aştept de-o vreme,
Şi asteptarea mi se făcu amară,
Când tot ce inţeleg sunt doar mistere
Din inimi cu pelin brăţară
Şi jug de sine pe aorte.
Păstrează-ţi inima copilo,
Şi-am să te găsesc de-ar fi să coste,
Atâtea alte inimi necurate.
Păstrează-ţi curat izvorul dulce,
Din care mă vei adăpa cănd obosit,
Mă voi opri la uşa ta...

Pierderi...


Ne-am pierdut în avangarde,
Plini de noi şi totuşi goi,
Focul nostru nu mai arde,
Dar ne mistuim în ploi.

Te-am pierdut în gelozii,
Tu plecată, eu departe,
Acompaniaţi de armonii
Triste, reci, inopinate.

M-ai pierdut prea neloială
Crezând că ăsta-i bunul drum,
Având exemplu cum înşeală
În ochii tai, un alt nebun.

Ne-am pierdut printre corole,
Înlăcrimaţi ca mai nicicând,
Speriaţi de raze aurore
Ascunşi în umbre, regretând.
marți, 14 august 2012 | By: Andrew

Dogoare sătească


Nu merg azi carele pe drumuri
Spre iarmaroc sau spre ogoare,
Nu se desprinde nici un pas
De curţile sătenilor, în amiezi prin soare.

E-atât de ars până şi vântul
Ce stă cojit pe-o coajă undeva ascuns,
Nici umbra umbrelor nu mai cuprinde,
Să răcorească mormântul uns cu nemişcare.

Şi nici o talpă nu mai calcă
Vre-o arsă piatră de pe drum,
Nu-i ochi de geam unde să bată
Un ochi de ţânc măcar, s-ar face scrum!

E-atât de putredă ora aceasta,
Atât de nemişcate stau sufletele tuturor,
În braţul greu al soarelui în vână,
E-o arşiţă nebună...nu-i pas pe cer, nu-i drum cu zbor.
joi, 9 august 2012 | By: Andrew

Pagina goală...


Pagina golă din mijlocul tău,
Cuprinde mai mult ca oricând,
În pagina goală pe oricare rând
E-o lacrimă cursă la greu.

Te opreşti clipe negre pe foi,
Pe pagini nescrise, şi stai,
Măsori cât ai mers, ori câte mai ai,
De eşti singur, sau te poară un roi.

Nu-i timp ca să vrei mai plăcut,
Decât o pagină goală,
În care să-nvingi tot ce te doboară,
Şi orice regret, orice fapt nefăcut.

Pe pagina goală ne avem ca nicicând,
Niciunde mai noi decât noi,
E-o pagină albă, străluce-n noroi,
Moment de respiro în piepturi şi gând.
marți, 7 august 2012 | By: Andrew

Hoinar


Plec şi vin...
Mă vezi mereu din loc în loc,
Cu pieptul gol şi gândul plin...
Odată... n-am să mă întorc.

Caut un timp
Să-mi trag suflarea minţii,
Sub umbră creştetului sau în câmp,
Să-mi numere uitarea sfinţii.

De-aş fi cerut,
Iar înapoi să calc pe suferinţi,
Curaj mi-aş lua cu împrumut
Să nu alerg la fine către munţi.

Mă ţin la usă,
Cum n-au făcut-o altădată,
Stropi sângerii ce se prefac cenuşă.
Mi-e pleava inimii furată...

Scânteie doar
Lumine-ntr-o secundă, storc
Din piatră drum, departe de amar,
Şi-aş alerga pe veac, să nu mă mai întorc!
marți, 31 iulie 2012 | By: Andrew

Cele mai dulci picături


Cele mai dulci picături de durere
În sufletele calde le găseşti,
Alintate fără vrere
De mersul niciodată spre mai bine.
Cine să creadă asta? Eşti fără preget
Mai fericit când nu-ţi pasă,
Când nu auzi, nu vezi, nu ţi se-ntâmplă.
Cele mai dulci picături de durere,
Nu-s tăieturi, arsuri sau vânătăi,
Ele sunt dincolo de tâmplă,
Acolo unde nimeni nu le vede, nimeni!
Tu vezi soarele răsărind,
Alţii doar îi simt apusul,
Tu simţi vântul în adieri,
Alţii îi cer agonia din mijlocul duhului
Până-n crepuscul,
Ştergând poate doar aşa, totul,
Odată cu lumina!
Cele mai dulci picături nu curg,
Se lipesc până şi pe frunze de lotus.
Cresc nestingherite când presupusa,
Veşnică iubire, te trece ca produs,
Într-un cont de lepădat.
Totul se vinde! Toţi căutăm preţ pe durere,
Toate se cer! Toate lipsesc!
Când sufletu-ţi cere,
Totul să ai şi nu-i clipă sătul să te vezi.
Cele mai dulci picături de durere cresc
Odată cu timpul care probabil
Odinioară ştergea suferinţa. Cultiva uitare...
Azi, durerea n-are preţ, nu are-nfăţişare,
Nu se impune, nu se alege.
Azi durerea creşte ca şi cum de o veşnicie
Stă acolo putrezind sufletul.
Nimic n-o poate vindeca, nimeni n-o şterge,
Durerea e preţul în necifre al timpului,
E cancerul de suflet, e piatra funerară.
Cele mai dulci picături de durere
Doboară!