Mijlocire

Înlăcrimaţi genunchii mei,
S-au plecat pe drumuri necălcate,
Să ceară cerului, cei răi,
Şi rele, sa plece de la tine toate.

Nopţile vegheau asupra-mi,
Cu stele blânde ce mă alintau pe rând,
Când eu săpam cu dor în lacrimi,
Să te gândeşti la noi din când în când...

Şi te-am ţinut de mână când îmi spuneai că doare,
Şi-mi apăsam obrazul de al tău,
Rugându-mă ca tot ce-i bun să te-mpresore,
Şi mie să-mi dai tot, din lume, ce e rău.

Azi? aşa după cum mi-e osânda,
Port vina pentru orice lacrima din tine,
Pentru că acum, spre bine ţi-e izbânda,
Cu preţul zilelor senine...

Dar n-am să mă opresc din închinare,
Şi am să fac din bezna zilei, noapte,
La margine de suflet, să pot cere-ndurare,
Pentru-ale tale căi, chiar dacă eşti departe...

Discernământ

Mi-e piciorul slab şi rece,
Mâna strânsă, tremurândă,
Trupu-mi este azi osândă,
Nu mai cer dureri să plece.

Gândul slab, nebun, pedestru,
Prin deşert vrea munţi să crape,
Se târăşte-n piei de şarpe,
Mâzgâlind dureri, rupestru.

Şi-s nimic! şi-s nimeni pentru toţi,
Însă Tu mă ştii mai bine,
Doamne, du-mă către fine,
Pe drum, mă spală dacă Poţi...

Nu mi-s dornic de pedeapsă,
Nu o cer cu amănunt,
În traiul, Ştii, destul de crunt,
Doamne, vreau doar o sinapsă...

Iartă-mi ruga ologită,
De durerea proastei lumi,
Cată Tu printre antumi,
O vorbire mai iubită...

Chemare în beznă

Întunericul şopteşte
Dulci chemări spre infinit,
Gândul meu răpus păşeşte,
Negândind că-i ispitit;

La ce bun, să stau acuma,
Când nebunii cer un titlu
Mai presus, şi cer şi suma,
Ca să-mi amăgesc arbitrul?!

La ce bun povară-n aur,
Dacă sufletul golit,
Urlă ca dintr-un balaur,
Singur, orb şi neiubit?!

La ce bun, dacă suflarea
Toată-n mine te iubeşte?!
Strigă muţii, sune zarea,
Plângeri! Tot se risipeşte!

Bezna însă-i chemătoare,
Dulce, calmă, negândită,
Şi-mi ajunge că doar pare,
Uita-mi-aş inima minţită...

Bezna, chiar dacă mă minte,
Îşi cunoaşte bine vina,
Nu mă strânge-n legămite,
Ca să-i colorez rutina.

Bezna, ştiu, nu mă iubeşte,
Doar mă vrea în loc de ceaţă,
La ce bun să stau? Gândeşte!
În beznă lacrimi nu mai cresc...
            Pe faţă.

Nimic

Trup de humă, provizoriu,
Paie arse-n piatră seacă,
Trai mizer şi derizoriu,
Lacrima n-aştept să treacă.

Praf de vise către hăul
Ce adună-ntr-un coşmar,
Binele ce-nvinge răul,
Timp, de suflete, tâlhar.

Sunt nimic nimicniciei,
Bun de neluat în seamă,
Precum clipa - veşniciei,
Precum dragostea de damă.

Vis creol

Vis creol cu miresme dulci,
Apari în zorile de ceară,
Şi zâmbind, cu gândul îmi arunci
Pas cu pas, paşii pe scară...

Să urc spre tine încă adormit,
Să mă cuprinzi nebună,
Şi să te las uimit,
Văzând cum visele se-adună...

Toate grămadă în tine una,
Esenţa nopţilor cu geamăt,
Când singură se-adapă mâna
Din trupul tău cu freamăt...

Vis creol cu ude fruţi,
Te ţintuiesc un an, o clipă
Şi tu cu patos mă înfrunţi,
Fără să laşi măcar un ţipăt ca risipă.

Neascultare

S-a prefăcut iubirea în cenuşă,
Şi florile s-au mistuit de-o dinioară,
Grăbite de privirile spre uşă,
Când aşteptam, dar ea uita s-apară.

Culorile s-au contopit sălbatic,
În griul pal, atât de dureros,
Ea, nu-mi mai e anul sabatic,
Eu nu-i mai sunt decât un ticălos...

Şi vina a umplut albia seacă,
Prin care dragostea cu susur blând,
Curgea atunci, acum ne-neacă
Dureri spuse neascultând...

Legaţi de vânt şi de iluzii,
Stăm doar, deşi nu ne stă-n fire,
Alegem zilnic, egoişti, confuzii
Şi ne rănim, iubind o amintire.

Aşteptări

Cât mai plânge dorul
După amintiri deşarte,
Rupt din ceruri precum zborul
Ce-l ducea visând departe?...

Cât aştepte-a mea privire
Să te vadă-n prag de mine,
Regretând o tresărire,
Şi sperând mai rece mâine?...

Cât aşteptă mâna goală,
Mâna ta, s-o umple iar?
Jertfă, orice străduială,
Doar să văd că nu-nzadar...

Aşteptările-s eterne
Pribegind pe-albastra bilă,
Dar din mine se aşterne,
Aşteptarea prea cu silă.

Aşteptând cu drag o dragă,
Aşteptarea-i scump calvar,
Doar s-o văd pe ea întreagă,
Eu, să nu mai fiu impar.