Rupturi de drum

Frumoasa mea, îti spun:
Rămâi cu bine!
De azi nu mai sunt bun,
În aste lumi meschine...

Iubita mea, în ultim ceas,
Când drumul se desparte,
Rămâi cu bine la popas,
Eu sunt deja departe.

Tovarăş bun, prieten drag,
Rămâi în vis,
Te las pe-al parcurilor prag,
În amintiri, când sufletul era deschis.

Înălţare

Tot ce spui răstit,
Cu ciudă şi cu lacrimi,
Va trece negreşit,
Când voi scăpa de patimi.

Şi-n ziua când nu-mi pasă,
Tot ce te face dreaptă,
Va fi-n adânc o plasă,
O mreajă ce te-aşteaptă.

Căci te gândeşti cum hotărât
Să-mi pari azi, cu dreptate,
Chiar dacă sufletu-mi mâhnit
Se crapă în iluzii proclamate.

Şi vei fi vrut atunci
Să fi tăcut, şi doar s-asculţi,
Să nu te spulberi printre stânci,
Rătăcitor fără de punţi.

Ce dragoste e-atunci
Când unul tace umilit,
Iar altul prea îndreptăţit,
Te chinuie pe cruci?

Când totul te condamnă,
Deşi n-ai drept să spui,
Când ceri iubiri pomană,
Acuzat că dai oricui...

Şi grele regretate,
Vor fi dreptăţile de azi,
Când nepăsarea-n spate
Ma poartă...tu să cazi.

Am crezut...

Azi am crezut pentru o clipă
Că te întorci, dar m-am minţit,
Căci nu mai eşti cea de la Faceri,
Tu, de care m-am îndrăgostit...

Am crezut că te întorci la loc,
Unde te potriveai odinioară,
La braţul meu, şoptită din văzduh,
Din zori de viaţă, până-n seară;

Căci mult şi plâns am aşteptat,
La frumuseţi de Evă să revii,
Acum în tine te-ai pierdut,
Risipind iubiri fără să ştii...

Vei vrea...

Vei vrea să dai timpu'napoi
Şi să respingi îndreptăţirea,
Vei vrea din nou să ceri puhoi
De lacrimi ca să-ţi cureţi firea.

Vei vrea din nou un ger, un plâns,
Un suflet, să-l iubeşti,
Ca sufletul să nu ţi-l vezi respins,
... să nu te risipesti.

Vei vrea un verde clar în soare,
O dragoste nebună,
Şi-un timp statornic să nu zboare,
Să nu rămâi plângând la lună...

Vei vrea atâtea fără preţ,
Căci preţul l-am plătit în fericiri,
Dobândă astăzi cu dispreţ
Îmi ceri, din vechile iubiri.

Mijlocire

Înlăcrimaţi genunchii mei,
S-au plecat pe drumuri necălcate,
Să ceară cerului, cei răi,
Şi rele, sa plece de la tine toate.

Nopţile vegheau asupra-mi,
Cu stele blânde ce mă alintau pe rând,
Când eu săpam cu dor în lacrimi,
Să te gândeşti la noi din când în când...

Şi te-am ţinut de mână când îmi spuneai că doare,
Şi-mi apăsam obrazul de al tău,
Rugându-mă ca tot ce-i bun să te-mpresore,
Şi mie să-mi dai tot, din lume, ce e rău.

Azi? aşa după cum mi-e osânda,
Port vina pentru orice lacrima din tine,
Pentru că acum, spre bine ţi-e izbânda,
Cu preţul zilelor senine...

Dar n-am să mă opresc din închinare,
Şi am să fac din bezna zilei, noapte,
La margine de suflet, să pot cere-ndurare,
Pentru-ale tale căi, chiar dacă eşti departe...

Discernământ

Mi-e piciorul slab şi rece,
Mâna strânsă, tremurândă,
Trupu-mi este azi osândă,
Nu mai cer dureri să plece.

Gândul slab, nebun, pedestru,
Prin deşert vrea munţi să crape,
Se târăşte-n piei de şarpe,
Mâzgâlind dureri, rupestru.

Şi-s nimic! şi-s nimeni pentru toţi,
Însă Tu mă ştii mai bine,
Doamne, du-mă către fine,
Pe drum, mă spală dacă Poţi...

Nu mi-s dornic de pedeapsă,
Nu o cer cu amănunt,
În traiul, Ştii, destul de crunt,
Doamne, vreau doar o sinapsă...

Iartă-mi ruga ologită,
De durerea proastei lumi,
Cată Tu printre antumi,
O vorbire mai iubită...

Chemare în beznă

Întunericul şopteşte
Dulci chemări spre infinit,
Gândul meu răpus păşeşte,
Negândind că-i ispitit;

La ce bun, să stau acuma,
Când nebunii cer un titlu
Mai presus, şi cer şi suma,
Ca să-mi amăgesc arbitrul?!

La ce bun povară-n aur,
Dacă sufletul golit,
Urlă ca dintr-un balaur,
Singur, orb şi neiubit?!

La ce bun, dacă suflarea
Toată-n mine te iubeşte?!
Strigă muţii, sune zarea,
Plângeri! Tot se risipeşte!

Bezna însă-i chemătoare,
Dulce, calmă, negândită,
Şi-mi ajunge că doar pare,
Uita-mi-aş inima minţită...

Bezna, chiar dacă mă minte,
Îşi cunoaşte bine vina,
Nu mă strânge-n legămite,
Ca să-i colorez rutina.

Bezna, ştiu, nu mă iubeşte,
Doar mă vrea în loc de ceaţă,
La ce bun să stau? Gândeşte!
În beznă lacrimi nu mai cresc...
            Pe faţă.