Depărtare

Cum erau odată norii
În forma inimilor noastre?
Cum mireasma dulce-a florii
Cu un gând ne leagă-n zare
De cel mai înalt copac?
Cum să spun dar să şi tac,
Dacă inima răcneşte
Cu plămânii scoşi afară,
Şi-n acelaşi timp doreşte,
În tăcere să te cheme
Mai aproape, într-o gară
Printre vise efemere?
Nopţile m-ascultă luna,
Ziua plâng însingurat,
Depărtarea, n-am aflat,
Cum noi toţi
Şi ea doar una,
Ne răpune, de dor morţi,
Nesătui şi însetaţi...