Trup

Ţi-s palmele oceane de alint
Şi-n ochii tăi din piatră rară,
Mă oglindesc precum un cânt
Alină clar o inimă amară.

Ţi-s buzele izvor de ploi
Din cele mai bogate,
Şi nimeni ştiva, numai noi,
Cum aripile ţi-s lăsate.

Cum dealurile fericirii
Stau drepte ca niciunde,
Cu piscuri împotriva firii,
Ce înfloresc de gândul te pătrunde.

În văile cu forme îngereşti,
Stă gura mea uscată, vie,
Tu ştii că nu poţi s-o opreşti
Când drumul singură şi-l ştie.

Când plec, uşor se rup doi munţi,
Cu văi adânci şi gust amar,
Şi peste timp clădi-vom punţi
Până ce-n cale, iară-am să-ţi apar...

Cutume

Erau vremuri când ţineam
Ceru-ntreg în două palme,
Acum ruga mi-e un geam
Rar curat şi fără rame.

Alteori vroiam pe mâini
Să n-am nici un semn anume,
Să pot rupe două pâini,
Cum? Să te învăţ pe tine.

Acum am o mâzgâleală
Pe dreapta rece şi subţire,
Şi-mi revin în prag de seară
Trei minuni ca amintire.

Fără aste mici cutume,
Între noi, ce-au fost odată,
Mă simt azi singur pe lume;
Tu, să nu te simţi uitată!

La umbra aripilor Sale

Sub aripile tale, Doamne
Stau ca un pui hrănit mereu,
Şi râul Tău de binecuvântare,
Se varsă-n pieptul meu...

În paza Ta, zbor spre-nălţimi,
Ce nimeni altul nu le-atinge,
Zăresc în slavă heruvimi
Şi nu cunosc ce-nseamn-a plânge.

Mă-mbraci c-o haină-mpărătească,
Pe creştet mă sfinţeşti,
Nu-ngădui păcatul să lovească!
Doar Tu poţi să-l opreşti!

O piatră-n praştie, de râu,
Mi-e gândul necurat,
Nu mă lăsa murdar să fiu,
Şi mort apoi, ca Goliat!

Fereşte-mi pasul de minciună,
Mă ţine drept pe drum îngust,
Şi lasă-mă să vreau cunună,
Din tine-n veşnicii să gust.

Dă-mi haină de Eden, Tată,
Cu nasturi de iubire,
Şi-ajută-mă ca nepătată
S-o am în nemurire!

Miez

Între visări şi realitate e sărutul ei...
Iar norul ce împarte
Alintul cel mai bun,
Din a ei palma curge,
Cu-n dor ce arde scrum,
Că vrei să te prefaci
Pe loc în orice-i place,
Pe plac, doar, să îi faci
Si ea sa te împace.
La graniţi de visare,
Stă ea, privire verde,
Si orice fapt răsre
Aşa precum se vede,
Cu mult mai minunat
Decât realul pierde
La margini de lumină,
Unde se crapă visul,
Apare ea, Divină,
Pe piept cu paradisul
Şi suflă gingăşie
Peste un trup uscat,
Ca orice gând să fie
În miez reînviat...

Elisei

Cu mantaua dacă poţi
Să faci cărare între ape,
Haina altuia să porţi
Şi-acela către cer să scape,

Înseamnă că ai o lucrare
Mai presus de cum credeai,
N-aştepta încurajare,
Fă întocmai, ce mai stai?

O-ndoită binecuvântare
Peste tine ai cerut,
Un har cu putere mare
Şi decizii de temut.

Astăzi tu le porţi în fapt,
Nu-ţi lăsa maestrul de ruşine,
Chiar de-a fost luat în rapt,
Poate se va-ntoarce maine...