luni, 9 aprilie 2018 | By: Andrew

De două ori 14



Îmi car genunchii rupți de drumuri,
Alene printre vechi poteci,
Amintiri mă-mpung ca ruguri,
Arzânde pentru veci,

La fiecare colț de stradă,
Pe orice bancă-n orice parc,
Parcă te văd și azi, baladă,
Pe brațu-mi să te-mpac.

Din câte-au fost, numai de tine
Mai vreau; mai tot îmi amintește,
Avându-mă urând și mâine,
Ce nu ești tu și mă iubește.

N-a fost povară îndrăgită
Mai mult decât mi-ai fost, curată,
Podoaba-ți neagră, pribegită,
În spic, pe dos o dată...

Nu tu, ci o nălucă,
Un gram însângerat de amintire,
Mă ține veacului pe ducă,
Departe de-a mea fire.

De-or fi iubiri cum au mai fost,
Trecânde, lăsându-mă în tină,
Nu tu, ci eu cu al meu rost
Mi-or fi în veci, de vină,

De spicul tot pe dos îl împletești,
De traiul tot curat îl ai,
La fel, pruncește să iubești,
Și-n rosturi sfinte unde ești, să stai.





miercuri, 28 martie 2018 | By: Andrew

Meditațiile pernei

La capătul pernei mele
Stă pustiul și singurătatea,
Pierdut ca un condor în vele,
Îmi caut libertatea...

Acolo unde umbre nu-s,
Și nu e vizitată calea,
Preferatul loc de plâns,
De unde îmi șoptește marea...

La braț distanță, la milenii,
Singurătăți atât de-aproape,
Pe umeri porțile poverii,
Mi le-am purtat cu dor de șoapte.

Dacă un capăt e prea greu,
De unde privesc știu sigur,
Nu mor nici azi de dorul tău,
Nu îmi e frică să dorm singur.

Dar prin pustiul alb de-acolo
Adesea rătăcesc visând,
La cum ar fi de n-aș fi solo,
Și-un chip în zori mi-ar înflori zâmbind...



duminică, 11 martie 2018 | By: Andrew

Nevăzută



Așterne-te în calea mea cu flori de rușinată,
Să-mi dai un semn că-n lume este,
Încă, suflet de poveste,
Și lumea nu-i aproape ruinată.

Arată-mi-te ca o ploaie de vise și divin,
Pârjolul gheenei să-l topești,
Să-mi spui că tu iubești,
Dar ți-e iubirea deoparte și paharul plin.

În calea omului cu plete lungi,
Fi-mi leu și nu Dalilă,
Nu-mi cere sufletul idilă,
Ci zâmbete încredințate-n dungi.

Așterne-te în drumul meu cu gândul,
Și nu-mi vinde povești de ceas,
Nu-ți bate ceasul într-un pas,
Cu șablonul, forma, rândul...

Mă scutură în ploi cum, nevăzută, știi,
Din firea mea de singur și nebun,
Mă ține-n raze să îți spun,
Fără cuvinte cum și cât să-mi fii...


miercuri, 7 martie 2018 | By: Andrew

Cum n-am știut...


Mi-ai umplut pieptul cu stele,
Dar stelele cad, stelele mor.
Și-i dureros de neîntâmplător,
Cum doar în toamnă peste piele
Mi se-aștern plecări .

Lăsat-am sincerități prin gări,
În tremurul rece și târziu,
Și-acum ochii nu mă știu,
Buzele plâng în delăsări,
În pofte de sărut.

Oricâte veacuri te-aș fi vrut,
Mai mult mi te doresc ferice,
Chiar pieptul pradă să îți pice,
În alte brațe, pe alt gât,
Cum ai ales, cum n-am știut...

vineri, 16 februarie 2018 | By: Andrew

Spre dimineață


E prea târziu sau prea devreme,
Iubiri să mai vânăm,
Când încercări ne lasă plini de semne,
Pe șine fără gări.
Când drumuri lungi n-au destinații,
Și nopți întregi n-au dimineți,
Nu mai contează ce zic alții,
Când neiubind înveți.
Și rostul lungilor tăceri,
Sădește vremi de înțeles,
Să cauți alteori să ceri,
Uitărilor vreun preț.

sâmbătă, 10 februarie 2018 | By: Andrew

Crepuscul


Lasă-mă să dorm, lasă-mă sa mor
În acest poem fără noimă, fără glas,
Lasă-mă pierdut, pas cu pas,
Vers cu vers între lipsuri de rimă,
În stihuri de dor...

Lasă-mă cum altfel, nu m-ai lăsa în pace,
Pierdut printre cuvinte, rătăcitor în oase,
Prizonier în piele și liber printre inimi,
Nebunul care-n case îți intră pe-nserat
Când versul mă aduce, acolo unde-ți place
În regăsirea dulce, în palma altui pat.

Lasă-mă să urlu, să plâng îndurerat,
Când totul trece, pleacă,
Rămână vorba -n vers,
Iubirile ne-neacă, și banii ne lipsesc,
Norocul ne-ocolește, privește siderat,
Cum preferăm sorții să ne treacă,
Lenevind în suflet, sclavismul cel pervers.

Lasă-mă în mine, că-n voi îmi e ruina,
Să-mi plâng printre cuvinte
Efemerități ce dor,
Din rândurile-mi mie, tu citește-mi printre,
Și nu pleca urechea la tot ce alții vor,
În asta-mi stă păcatul, aici îmi este vina.

Piua cu amintiri


Când toți în jurul meu te-acuză
Că n-ai fi ce-aș fi ales,
Tu mi-ai fost prieten, muză
Și motiv de interes.

În culori contemporane,
Și abstractizări pe piele,
Tu îți spui povești aparte,
Când pupila ți le cere.

Că sa nu vorbim de lucruri,
Ce artistic le-așterneai
Pe cerul gurii și în locuri
Pe care nu le mai spuneai.

Nu-i perfectă nici o floare,
Nici noi nu ne-am prefăcut,
Nori de fum zburând spre soare,
Primăvara ne-a urât.

Dar nu te-am uitat și ieri,
Te-am purtat mai toată ziua,
Printre gânduri către veri,
Ți-am zâmbit, strănuturi, piua!