vineri, 16 februarie 2018 | By: Andrew

Spre dimineață


E prea târziu sau prea devreme,
Iubiri să mai vânăm,
Când încercări ne lasă plini de semne,
Pe șine fără gări.
Când drumuri lungi n-au destinații,
Și nopți întregi n-au dimineți,
Nu mai contează ce zic alții,
Când neiubind înveți.
Și rostul lungilor tăceri,
Sădește vremi de înțeles,
Să cauți alteori să ceri,
Uitărilor vreun preț.

sâmbătă, 10 februarie 2018 | By: Andrew

Crepuscul


Lasă-mă să dorm, lasă-mă sa mor
În acest poem fără noimă, fără glas,
Lasă-mă pierdut, pas cu pas,
Vers cu vers între lipsuri de rimă,
În stihuri de dor...

Lasă-mă cum altfel, nu m-ai lăsa în pace,
Pierdut printre cuvinte, rătăcitor în oase,
Prizonier în piele și liber printre inimi,
Nebunul care-n case îți intră pe-nserat
Când versul mă aduce, acolo unde-ți place
În regăsirea dulce, în palma altui pat.

Lasă-mă să urlu, să plâng îndurerat,
Când totul trece, pleacă,
Rămână vorba -n vers,
Iubirile ne-neacă, și banii ne lipsesc,
Norocul ne-ocolește, privește siderat,
Cum preferăm sorții să ne treacă,
Lenevind în suflet, sclavismul cel pervers.

Lasă-mă în mine, că-n voi îmi e ruina,
Să-mi plâng printre cuvinte
Efemerități ce dor,
Din rândurile-mi mie, tu citește-mi printre,
Și nu pleca urechea la tot ce alții vor,
În asta-mi stă păcatul, aici îmi este vina.

Piua cu amintiri


Când toți în jurul meu te-acuză
Că n-ai fi ce-aș fi ales,
Tu mi-ai fost prieten, muză
Și motiv de interes.

În culori contemporane,
Și abstractizări pe piele,
Tu îți spui povești aparte,
Când pupila ți le cere.

Că sa nu vorbim de lucruri,
Ce artistic le-așterneai
Pe cerul gurii și în locuri
Pe care nu le mai spuneai.

Nu-i perfectă nici o floare,
Nici noi nu ne-am prefăcut,
Nori de fum zburând spre soare,
Primăvara ne-a urât.

Dar nu te-am uitat și ieri,
Te-am purtat mai toată ziua,
Printre gânduri către veri,
Ți-am zâmbit, strănuturi, piua!



Ultima Efemeră


Îmi detest rândurile.
De când nu mai ești, nici o vorbă nu mai sună,
Nici un vers nu mai cântă...
Gândurile sunt aievea în alergări
Să nu te vadă.
Și-i parcă o cutumă
Între piept și frunte să te uite...

Acolo sus apusurile cântă,
Dar patru ochi nu le aud,
Și stelele pe rând se-aruncă
De pe boltă, și se frâng
Către zorile ce albe
Doruri plâng...

Vezi? Nici gândurile tale nu mai ard ca altă dată,
Presupusa îmblânzită,
Cu-n alt nume și alt drum...
Mâinile ce te-nchinau ca artă
În iubirile postum,
Și-ți țineau loc de suflare,
Îngropată în cearceafuri,
Pernă, pavăză, costum...

Pe cărări de ”totdeauna”,
Și grăbirile-n frustrări ,
Nu-ți rămâne decât urma
Pașilor grăbiți pe scări...
Nici elastic, nici căpșună,
Toți pereții casei țăndări,
Blestem inima nebună,
Și amorurile-n gări.



duminică, 7 ianuarie 2018 | By: Andrew

Drumuri de rouă

În drumul tău adu-ți aminte
Că unii sunt legați de ploi,
Și-arată soarelui cuminte,
Cum se trimit zâmbete roi.

În calea ta, poteci ne mai umblate,
Tu să calci și rar și apăsat,
Căci drumurile necălcate,
Sunt singure și blestemate,
Și pline de neant .

S-alergi prin văile cu rouă,
Căci alții nu primesc decât furtună,
Și-aruncă mantia ta nouă,
Și cizmele, și pălăria,
Aleargă goală, de nebună,
Iubește-ți nebunia,
Căci alții doar de logici știu să-ți spună,
Și le e șubredă mândria...

Talpa timpurie

Talpa-mi rece,
Râde-n soare,
Îngeri plece,
Moartea moare,
Și cutremur de lumină
Mă ține de rărunchi puternic,
Pentru că Ieri mi-a găsit o vină,
Astăzi spune că-s vremelnic.

Ochiu-mi verde,
Se întrece,
La văzut
Cu cel albastru,
Încă-mi cerne
 Conștiința!
Îngeri plece,
Și căzut,
Ca un astru
În tumult,
Urlă dorul și puternic,
Urlă și mândria-n cor,
Doar când vezi că ești vremelnic,

Petreci veșnicii în zbor.

Purpurie

Tu. Ce mi te decazi în dealurile pernei,
Ca ultimul trup de artă din erată,
Frica iadului ce-n stânga emisferei
Mi-ești o zeiță fără pată...

Tu. Nemurirea sufletului pângărit,
De vreri păgâne și necurății,
În purpuriul tău nenorocit,
Furi minți de genii pentru veșnicii...

Tu. Rearanjarea ordinii firești,
În care bestia conduce omul,
În care lumina iese pe ferești ,
Și rugăciune nu mai umple domul,

Tu. Distragere din cele sfinte,
Motiv al decăderii în păcat,
Ești gândul ce a treia parte-o are-n minte,
Un gând de egalat...

Tu. Cu toată purtarea-ți inocentă,
Cu trup ascuns
Dar fapta indecentă,
Cu lanțuri fierbinți și gâtul uns...

Tu. Cel mai de preț înger ar gheenei
Lacrimi de sfinți te-au conturat,
Și guri de neveste, blestemat,

Tu... – Femeie.