miercuri, 21 iunie 2017 | By: Andrew

Renunțarea la rațiune


Din nou între pereții reci
De străvezii nemuritoare,
Din nou vrei inima să-mi treci
Printre iubiri sfâșietoare...

Din nou să calc pe-același drum
Cui minunat mă dăruiam,
Pe care azi pucioasa-n scrum
Încă-mi mai lasă nori pe geam ...

Din nou îmi vii ca o minune,
De data asta mult purtată,
Să am din nou cui să pot spune
Ciudată...

Din nou, te vad cu-aceiași ochi
De parcă mintea și-a pierdut rațiunea,
Doar inima-mi alege popi
Pe când oi schimba lumea...

Din nou la fel nu mă-nțelegi,
Și iar te iert orbit de tine,
Doar că-mi faci nopțile întregi
Și zilele mai pline.

Din nou blesteamă dorul meu,
În propria prostie,
Mi-ar râde-n față orice zeu,
Și Eros, că mă știe.

Din nou îmi tac prea des rațiunea,
Și-mi urlă versuri însetate,
Să te descrie ca pe lumea
Ce-mi ești, și ce mi-ai fost deșarte.

Din nou mă-ncred în mult prea dese
Cuvinte de ”nu sunt ce-am fost”
Și orice doare, crezi că-mi trece,
Cu-n râset și-un oftat anost.

Și iar mă iei de bun, ca-n vremea
Când iubire împărțeam,
Dar mi-e mult prea scurta vrerea,
Și iubire nu mai am...

Iar mă cauți și-nsetată
Mi te lași doar să te am,
Fi-voi lipsa-n dor de tată,
Sau ripostă-n timp de „n-am”...

Reci mi-s ochii,
Rece-n pieptul ce odată,
Căutai un foc anume, rochii,
Bucle, râs și ... Pleacă...

Ai să pleci din nou în lume?








Cutezare

Adori când dormi încă-mi pe braț,
Să mă-nfirip a te-alinta,
Să simți în zorii tăi schimbare
Pe-obraz de palma mea,
Și mângâiată la lumină
Ca un verde rai în rouă,
Să-ți bei ceaiul fără zaț,
Să te lași de sus pe plintă,
Să-mi pui clipelor cu sare,
Gust, și-n cer încă o stea,
Să mi te dai fără de vină,

Dar vina să rămână nouă...

Încumetare


N-am să cerșesc iubirea ta vreodată,
Nu-mi mai stă în fire,
În timpuri vechi când erai fată
Și eu m-aș fi vrut mire
Te-ai murdărit în prea lumești tertipuri.
N-am să te caut dacă pleci,
La fel cum nu ai să-mi mai vii,
În neguri reci, cum nu mai știi de-acele duse timpuri.

N-am să mai pot iubi cum ceri,
Cum știi o inimă mai bună,
Pe pieptul meu n-acele veri
Tu mi-ai fost viperă și ciumă,
În timp ce eu musteam de dor,
Tu te lăsai pe alte guri,
Acum din mână-n mână-mi vii de parcă,
Vrei inima să-mi furi...Încearcă! Să vezi dac-am să mor! 
vineri, 26 mai 2017 | By: Andrew

Inspirație postumă

Îmi e dor de acel simplu și curat obraz,
Să-mi aștern mângâierea în zori pe netrezit,
Să-mi beau uimirea pe-al inimii pervaz.
Mi-e dor să fiu iubit.

Îmi e dor sa mă îmbrac în grabă curios,
Și să răspund bătăilor necontenite,
Să te las să intri, și pe dos,
Să te îmbrac în dezbrăcări de necuvinte.

Îmi e dor să știu că undeva un gând mă vede,
Și speră doar să nu calc strâmb,
Mi-e dor de zilele-n care prin verde
Mână-n mână să mă plimb...

Mi-e dor să-ți fie dor și de atâta,
Să pleci de parcă n-ai trăi,
Pe pieptul meu să-ți fie ținta.
Mi-e dor să-ți fie dor a mă iubi.

Mi-e dor să fii și tare, și să reziști încă o zi
Să-mi fii și muză și zâmbet, și-alinare,
Să-mi fii orice ți-aș fi cerut să-mi fii ,
Aceeași, zi de zi și nu o oarecare...

Mi-e dor, mai mult de toate,
De sus, în nopțile cu picuri,
Să-mi pui pe inimă un ”poate”,

Să-mi pui pe buze stihuri. 
miercuri, 17 mai 2017 | By: Andrew

Dragoste în trei acte

Actul I
Nici n-a vrut sa te asculte, dar,
Când dorurile-s multe
Chiar și o singură sclipire nu e în zadar,
Și n-ai plecat să fii o alta dintre sute,
Ci-ai strâns la piept un ”nu” ca pe un ”da”.
Ai așternut pe pânză o tăcere,
Și-un glas de suflet amuțit,
Ca un răspuns dat celui ce nu cere
Să fie iar iubit...
Și l-ai cules din rătăciri,
În negru și-n contururi,
De parc-ai fi știut că amintiri
Ți-ar da, punându-te pe drumuri...
Apoi ai întrebat.
Și-atât a trebuit, să scuturi
Din ochii pe care i-ai pictat...
Scântei și fluturi.
Și l-ai iubit apoi, până să-i spui,
Ce drumuri te-aduc în răscruce,
Și-așa se-ncheie actu-ntâi
Cu lacrimi că se duce...

Actul II
Cu lumânarea în oglindă,
Cu gândul dus departe,
În cada aburindă,
El se gândea deșarte...
Cum e atipic timpul,
Și-atât de mai devreme,
I-ar fi cerut tot gândul
S-o scape de blesteme.
Și-atât de mai-nainte,
Să-i dea pe alte drumuri,
Să umble după minte.
Cum amintirile-i pătrund,
Nu-i gând sau boală,
Găsindu-i regretând,
Din nou, întâia oară.
Că drumuri se despart,
Și altele-s în lume
Ce bucurii împart
A sorților cutume.
Și cum le simțea pe toate,
De la tablouri la final,
Cum ce-i frumos încape,
Într-un moment banal,
Așa-i plecă lumina
Din zâmbetul de vină,
Să-i lase goală mâna,
Și noapte visurilor plină.
Însă n-a plecat din sânul
Ce stâng, încă mai bate,
Dar gândul e stăpânul,
Care cărări desparte.
Știa că încă doruri,
Îl strigă și-i răspund,
În lacrimi și onoruri,
Se-ncheie-un act secund.

Actul III
Acesta-i nesfârșit, se pare,
Atât cât amândoi,
Vor strânge o-ntrebare
De ”Dar daca noi...?”
La depărtări pe care
Cu toată dăruirea,
Ea le ștergea cu dorul,
Le parcurgea cu firea,
La reci furtuni încete,
Ce le primea cu pieptul,
El, ce de pe perete,
Privea în ochi regretul,
Ea, ce îl păstra pe braț,
El,  al dragostei ipneu,
Ea, sorbindu-l cu nesaț,
El, al ei veșnic leu...
Nici n-a vrut să o asculte, dar...
Cu gândul dus, departe,
Așa se-ncheie nesfârșirea....iar!
...Pe-un drum ce se împarte.
[...]
La ceas de veghe-n beznă
În clipele de dor,
Din creștet până-n gleznă
Toți porii cântă-n cor,
Când sorții lasă valul 
Și trist, cade cortina, 
Când marea plânge malul, 
Și umbra mângâie lumina,
Atunci, oriunde pe pământ
S-ar rătăci în planuri, 
Sus, două inimi într-un cânt
Se-nalță către cranuri,
Și una sunt în vorbe, 
Nespuse, neuitate, 
Legate-n amintiri 
În veci neregretate.





vineri, 5 mai 2017 | By: Andrew

Nu mi-ai rămas...

Mie nu mi-ai rămas pe piele...
Ca un desen, un tatuaj,
Mie mi-ai rămas pe suflet ca un miraj
Pe cerul pieptului, ca o cometă între stele.

Nu mi-ai rămas în ușă să m-aștepți
Când vin pe beznă, din drumuri de nestare,
Tu mi-ai rămas în zare
Când închid ochii, ascuns între pereți.

Tu nu mi-ai rămas pe piept, pe pernă,
Sforăind a muză când calea te răpune,
În parfumuri calde, tu mi-ai rămas pe bluză,
Și totuși ești în lume,
Enigma mea eternă...

Moment...

La un ceai de mușețel,
Pe-un balcon, de-asupra lumii,
Îi zâmbeai, îți zâmbea și el,
Și-l vedeai precum niciunii.
La o vorbă lungă-n noapte,
Cu priviri pe-ascuns, de sus,
La un roi, în gând, de șoapte,
La atâtea de nespus...