sâmbătă, 23 septembrie 2017 | By: Andrew

Margini

Pe umărul ei mă trezesc uneori,
Și zâmbesc de parcă nu a plecat,
Și mă rog ca așa să am zori
Până-ntre scânduri, pe recele pat.

Pe umărul meu o simt, dimineți,
Și strâng brațul cu dor s-o cuprind,
În piept îmi răsar cântări de poeți
Cu sufletul vesel spre frunte-ai mă-ntind.

Pe umărul ei mă trezesc, scos din vis,
Și-i dulce răsăritul ca victoria Plevnei,
Mă uit spre minunea ce am cuprins...
Dar mă trezesc pe marginea pernei. 
joi, 21 septembrie 2017 | By: Andrew

Rugă iubirilor

Ajută-mă Tată, Să vărs acest năduf din cutia iubirii!
Și aș cere, deși împotriva firii,
Să mă lași să nu mai iubesc vreo-dată,
Dar știu că dragostea e de la Tine,
Și cineva trebuie s-o-mpartă.

Ajută-mă cer, Să nu-ti văd astrele arzânde!
O vreme să uit de simțirile plăpânde,
Ce-mi sapă șanțuri grele în dorința de profund,
Ajută-mi cer, să uit de inimile seci,
Și-n tine să cad ca un luceafăr arzând...

Ajută-mă Tată, să-mi scriu lecția cu sânge,
Și dacă n-am s-o învăț vreo-dată, măcar,
Unii de-or citi-o să-nțeleagă cum frânge perfid,
Minciuna și-orgoliul tot ce ne dai Tu în dar,
Și plânsul de după-i acid.

Ajută-mă Tu, Susur blând și dulce,
Să mi te regăsesc în ochiul drag ce-aduce,
Motiv de jertfă  - trupul, cu tot ce mă animă,
Să mă scârbească lucrul,
Simțirea fie-mi divină,

Și-n adevăr mă poartă pe căi nebănuite,
Spre brațe de inimă, care smerite,
Îmi vor sluji drept ajutor potrivit,
Întărește-mă să fiu temelie pe stâncă,
Și nu mă lăsa, să mă feresc de iubit,
Ridică-mă Tu, să nu apun încă!


duminică, 3 septembrie 2017 | By: Andrew

Ultima plecare

Suflet gol,
În calea iubirii, aleargă spre nebunii de ne-înțeles
Fără ocol,
Fără sens.
Când pleci sau când te-alung,
Ceva se rupe-n cutia inimii de parcă nu a fost,
Și nu te mai ajung,
Nu te mai cunosc...
Dar îți împlinești anii în vers
Dezamăgită sau visând la idealuri nule,
Când bogăția nu e,
Eu te-am ales!
Mi-ai fost ideal,
Și înger și vis, și iad la-olaltă,
In pat sau în val,
În zâmbet sau ceartă.
Tu!
Scânteie când dragostea lipsește,
Cea de pe urmă pată imperfectă,
Iartă!
Ești minunată!




Schiță de apus

Mă sfârșesc fără tine,
Ca soarele în apus,
Așteptând să-mi lumine
Obrajii uzi...

Înlocuit! Înlocuit îmi sună des
În gânduri și în piept,
Dacă-i așa, de ce ai mai ales,
Să vii de parcă te-am chemat,
Să-mi pleci, să te aștept?

Mă sfârșesc de dor, de așteptat,
De apusuri fără tine mă sfârșesc,
Și gânduri meschine mă-nconjoară,
Păcate din trecut mă amăgesc,
În vise când tu nu mai ești,
Să-mi umpli pieptul pe-nserat,
Cănd stau cu brațele deschise...

Ma sfârșesc...m-ai înșelat!
marți, 22 august 2017 | By: Andrew

Exercițiu de cuvânt

Dă-i gândului bun drum liber să crească,
Nu te teme să gândești de unul singur
Dincolo de limita firească,
Nu-ți scrie după dictare, drept ca un șnur,
Povestea vieții tale și fii încrezător
Când mergi singur pe orice cărare,
Liber, sincer, iubitor,
Blând și drept precum oricare
Ar vrea să fie.. Dar nu reușește.
Fii constant în lucruri bune
Chiar dacă lumea te strivește,
Creează-ți propria ta lume,
Cu propriile reguli și schimbări,
Fă un exercițiu de viață
Depărtează-te de delăsări,
Când durerea doare dincolo de piele,
E semn că trebuie să tragi mai tare,
Să obții ce merită, nu ce se cere
Construiește-ți un imperiu de invidiat care
Să aibă temelii pe stânci de granit
Și ziduri din valori trainice și clare,
Tu rămâi, că alții au plecat după venit,
Și nu uita să iubești tot ce e de iubit
Și te construiește,
Fii pasăre pe cer, fii în ocean un pește,
Să nu te lege nimeni decât dacă te lași legat,
Și orice rău ai face, să ceri să fii iertat,
Nu da sfaturi, nu le știi pe toate,
Fii exemplu prin „da”-ul „da” mult mai des decât ”poate”,
Nu-mi urma dacă vezi că greșesc, învață,
Nu aștepta să le simți pe toate pe pielea ta în viață,
Uită de orgoliu, el frânge-nțelepciune
Și iar îți spun iubește omul, urăște lumea!
Coboară privirea la cel mai nenorocit ca tine
Ca să îți înalți inima
Făcându-i bine!
Fii înrădăcinat în principii clare,
Nu te amesteca în teorii conspiraționale,
Trăiește clipa, cum n-o trăiește turma,
Mereu asigurându-te câ urmază încă una,
Încearcă să luminezi cât ești pe pământ
Și ia-le pe toate ca pe ce sunt!
Acesta este un execițiu de cuvânt!


Luptă!

Tu nu ești povestea ce mi-o spuneam pe seară,
Când singur mă-amăgeam cu vise,
Când anii trec, în suflet se strecoară,
Dorința de-a sparge porți închise...

Și am trecut nevrut, aievea, din piept în piept...
De ar fi fost ca mine,
În primul rămâneam fără regret,
Și nu te cunoșteam pe tine...

Nu ești subiectul literelor mele,
Sau poate-ai fost mai des decât aș recunoaște,
Și totuși printre-atâtea rele,
Să lupt aș prefera, decât a nu te mai cunoaște...

Ciobiți de propriile orgolii și inerți
Aleși neghină, poate fără leac,
Aș vrea, alături fără seamăn, peste prejudecăți
Să trecem biruind un veac.

Să-mi fii ce ești, mereu crescândă
Mereu mai sfântă decât mi-ai fost odat
Ori cât ar sta ispitele la pândă,
Mereu sa-mi ții în palmele iubirii, numele curat...

Căci nu mi-ai fost nici ideal și nici poveste,
Nu am trăit visându-te mereu,
Dar lupt cu tine spre a crește,
Cu mine lupt spre-a fi al tău.

Nu mi-ai fost vers, nici înger fără de prihană,
Și multe nopți mi-ai stors, suspine,
Dar pune-mi doru-ți peste rană,
Și luptă lângă mine!




Fântână către cer

În peștera durerii,
Cutia lacrimilor tună,
Și pavăză tăcerii
Plânge-o lună...
Cum leii se agită
Și se azvârl în gratii,
De-ar trece ca prin sită
Să-și sfâșie ingrații,
La fel și ura poate,
Nebună și urlândă,
Prin coaste ca să scape
Din adâncimea stângă,
Să rupă cu durere
Ce-a fost iubit odată,
Ce gândul astăzi cere
Din șoaptele-i să tacă.
Dar cat ar urla cea stângă,
Turbată de durere,
Șoptirea cea plăpândă
Pare să prospere...
Să fie-n veci mai tare
O șoaptă de iubire
Ca ori și ce strigare
De ură și mâhnire
Și negura din stângă
S-ajungă prin mister,
Cu lacrimi înălțată
Fântână către cer.