Scazand neinsemnat

In gand ma cert
Si strig plangand
De ce ranesc pe altii?
De ce'i indepartez nevrand
Certandu-ma apoi cu mortii?

De ce m-aud chemat pe nume
Cand tuna norii
Si cand cerul plange?
Nu merit sa mai prind iar zorii
Dar inima-mi sperante inca strange.

Sunt picur de nimic
Si praf de efemer in vant,
Strivit intre petale stau
Citesc miresmelor descant,
Caci nimic sa fiu eu nu mai vreau...

Voi oameni

Voi oameni...
Mereu asociati apusul
Cu sunetul chitarilor
Si mereu legati dragostea
De inimile voastre si valurile marilor.

Voi oameni...
Credeti ca nu exista legaturi
Intre cer si pamant,
Intre ploaie si soare,
Intre sunetul confuz si cant.

Voi oameni...
Credeti ca zborul e pentru voi,
Ca odata vazuti in avioane
Ati cucerit cerul,
Dar sunteti nesabuiti si goi.

Voi oameni...
Credeti ca e normal
Sa va treziti in fiecare dimineata
Si considerati moral
Dreptul la fericire si viata
........................
Voi oameni...
Nu acordati valoarea cuvenita
Minunilor ce va inconjoara
Si comparandu-le cu ce e omenesc,
Le micsorati si le faceti banale.

Voi oameni...
Dispretuiti minunea din banal
Si asteptati ca visuri sa se faca,
Dar inimile voastre de cristal
Nimic, acum, nu poate sa le sparga.

Mister

De ce sa vreau sa'ti fie bine
Daca tu nu vrei si te urasti?
De ce te'as iubi mai mult decat pe mine
Cand tu nu vrei pe nimeni sa iubesti?

De'ncerc usor sa ma apropii
In ochi sa te privesc si sa-ti zambesc,
Ma'ntampini cu raceala noptii
Caci in adanca bezna tu stii ca n-am sa te gasesc.

Cand te ineci in lacrimi de durere,
Tu, stanca de care se sparg suspine,
Ma tii departe in tacere
Si nu lasi pe nimeni durerea sa-ti aline.

Trec anii fara tine si plange cerul
Cu stele de cristal prelinse de pe bolti,
Mi-e dor sa-ti aflu iar misterul
Si gustul buzelor, de struguri copti...

Da-i prea tarziu si prea nu se cuvine
Acum s-alerg spre efemer,
Iubind un tot atat de incomplet ca tine
Ar fi un lung si dureros mister.