sâmbătă, 16 aprilie 2011 | By: Andrew

În casa cu pereţi de sticlă


În casa cu pereţi de sticlă
Plină cu cearceafuri albe,
Gustul dragostei ridică
Mici scântei şi flăcări slabe,

Pe imensul pat de ceaţă,
El şi ea se contopesc,
Precum scamele din aţă
Ce se torc şi încâlcesc.

Ziua plouă zgomotos,
Ei, au propria lor ploaie,
Cu torenţi de vis frumos
Si cu sarutari siroaie.

Noaptea, bezna nu-i cuprinde,
Au în ei lumini de dor,
Când amorul se desprinde
Din tărâmul viselor.

Ea, o nesfârşită rugă,
El, o stâncă murmurând,
Ea, se roagă să ajungă,
El, o cântă suspinând.

Ea, un rotocol de umbre,
Zboruri calde, roz în gene,
El, o ancorată luntre
Pe meleaguri indigene...

În casa cu pereţi de sticlă
Două vise cer din cer,
Dorul lor ce stă să plângă,
Sa nu fie efemer...