sâmbătă, 7 ianuarie 2017 | By: Andrew

Pentru totdeauna...

Prea des ne iubim o veșnicie,
Și prea aievea se-nchină timpul angoaselor durerii,
Ironic ne dorim trecutul să nu fie
Motiv de plângeri în răsăritul serii.

Dar lacrimi sunt puține,
Și nu-s regrete  când
Pui lacăt veșniciei în căutări de bine,
Iar porțile se-nchid pe rând...

Oh, și cum ne schimbă veșnicie după veșnicie
De parc-am fi de lut
Și ne modelează orbii cu furie,
Speranțe din ce vine, cu demoni din trecut.

Și după veacuri pline,
Te cauți în ce-ai fost,
Și nu găsești pe mâine
Să merite un cost.

E scumpă veșnicia,
Îți ia neprețuitele valori,
Tu să-ți alini mânia
Cu lacrimile-n zori...

Acum un an, și eu ca orice lut,
Eram iubit...Și pentru totdeauna!
Acum privesc în pieptul nostru slut
Ce nu-l mai iartă mâna.

Și-n inima naivă,
De-un zâmbet sfâșiată,
Ce fără perspectivă
Nu va ierta vreodată...

Prea des iubim o veșnicie,
Prea multe veșnicii iubim,
Suntem nemuritori. Pe piatra noastră scrie:
”Aici iubește...Un fiu de țintirim.”