Viața, pare-mi-se, că-i ca cerul!
Pune-o pe mama să-ți citească rândul ăsta, tată!
Că uneori de prea mult soare căutăm gerul,
Și dacă se-nsereză tot ne plângem de cald, parcă.
Se-nchină munții iernilor ce taie,
În vifor greu, prin creste de granit,
Și noi ne-mpotrivim în ploaie,
Cerând putere, nu greutăți de dovedit.
În lungile zile la rând în care
De nori nu se mai văd razele ce toți le-așteaptă,
Noi cerem statornicie și răbdare
În loc să ne înverșunăm cu fruntea dreaptă.
Și-i drept că uneori vâltoarea
Ne-afundă temelia și ne doboară gardul,
Dar nu ți-i dat mai mult decât poți duce, și ardoarea
Atunci să-ți înflorească mai verde decât bradul.
Că ani la rând, s-ajungi un veac!
Din viscol, nori, caniculi și furtuni,
Cum tot ce-i bun - nu-i dat, ai învățat,
Ci-i câștigat cu plâns și rugăciuni.
Și dac-ai pus atâtea vremi din cer
Lecții de viață, teanc, în sufletului templu,
Azi, când închei și-ncepi alt an, sper
Să continui să ne fii un exemplu.
C-or cere toți credință, răbdare și iubire,
Și or primi în loc doar văi cu umbre și-ncercări;
Vom înțelege că prin biruire
Toate ni-s date doar la final de tulburări.
De asta ceru-i precum viața,
Cu nori și ploi, zăpadă, sori și vânt,
Le-om trece toate, împreună tată!
Plângând și biruind!
Căci zorii ce risipă ceața,
In Ceruri ne așteaptă!
Și Ceruri om binecuvânta c-am biruit.
La mulți ani!
și-acum
Mulțumește-i mamei că ți-a citit!
Postări
