joi, 30 august 2018 | By: Andrew

Poezia (În ritm neregulat)


Această amantă demodată,
Cu păr apus și gânduri umede,
Rânduri de fițuici ce-odată,
Punea pe-obraji culori și zâmbete...

Această stâlcită cotidiană noimă,
Din gura proștilor pentru profit
Fără de fani, fără de faimă,
Când e șoptită-n scop de cucerit...

Această perversă scală de nevoi,
Prin care orice imoralitate,
Legată-n voaluri de metafore și ploi
Părea un sfânt act de dragoste-n normalitate.

Această alinare de nebuni,
Când sigura ieșire din materii
Era o foaie, un condei și lumi
Fără de graniți ori criterii...

Această neîntinată veșnicie de lumini,
Pe drumul căreia ne afundam în neculoare,
Spălați de curcubee pe frunte și pe mâini,
Oricine ne-ar fi propriul soare...

Această lege nouă,
Pe piatră din înalt,
Crăpată după vremi de rouă,
De vina unui galben salt.

Această sfântă vină,
Căci altfel, cum să-i zic,
Oglindă de „să nu”-uri plină,
Pe palme de peltic.

Azi nu-i recunoscută,
Și nici la modă nu-i,
Chiar versu-i să se rupă,
În case-n străin cui.

Această declarație de ”nu pleca”,
Și gând nespus de ”te urăsc”,
Acest catren ce mângâia,
Priviri ce le cunosc...

Lozinca celor revoltați,
Plictisul mariilor minți,
Regretul celor mângâiați
Și dorul ochilor fierbinți...

Neînțelesu-i rar mai urcă o sprânceană,
Mai rar mai lasă întrebări,
Când versu-i leac pentru-orice rană,
Și poezia - aripi de-nălțări...