sâmbătă, 28 mai 2011 | By: Andrew

A fi


Serile, alb-negru,
Dulceţuri fără gust,
Nu sunt un om integru,
Nici sincer şi nici just.
Zorilor de ceară
Plângele-aşi de milă,
Trăirea mi-e amară,
Încă respir cu silă.
Amiezile mă coc,
Nopţile sunt putred,
În lume nu am loc,
"A fi", îmi pare şubred...

Sacrificiul Catifelei


Nuielele conştiinţei mă plesnesc pe ceafă!
"Ce-ai făcut nebunule? Iar ai ciobit catifeaua!
Iar ai lăsat-o fără venit, privând-o de la leafă.
Ai lăsat-o să plângă, sorbind ultima oară, cafeaua amară
A singurătăţii...
Nu... să nu cumva s-o laşi să lucreze pentru puţin!
Să te avânţi ca berbecul la ghilotină,
Aruncând-o spre vârfuri, spre grozavul chin
De a-ţi face ţie pe plac, apoi s-o umpli de vină
Că n-a reuşit!
Eşti un milog, Eşti un tâmpit fără scrupule
Care cere prea multe de la viaţă.
Înţeleg, ai standarde! Nebunule,
Ce-ţi folosesc toate, dacă eşti stană de gheaţă
Şi te topeşti doar la lumină de neon?
Îţi place să ai faţadă poleită cu moralitate,
Dar simţi atât de-anapoda, ca un neom
Ce-şi caută încă un drum în normalitate.
Pentru ce-a trebuit acum să calci lacrimile altora
Cu nebunia obsedantă a inimii tale?
Te scufunzi în plină glorie tras de ancora
Ce-ţi stoarce inima în zale
Cu greutatea ei...
Nebun fără simţiri,
Vorbeşti frumos de veşnice iubiri,
Dar tu eşti sec, murdar şi nemilos...
Te vrei conte sau marchiz într-o lume ne-ntinată,
În timp ce tu eşti omul cel de jos,
Ce nu-şi permite decât visul să-l împartă
Cu cei de teapa lui...
Dezgustător căutător de aripi pentru zbor
Eşti mort pe dinăuntru... recunoaşte!"