E trist, azi, s-ajungi bătrân,
Brăzdat în suflet, plin de ierni,
Şi să te vezi unic stăpân
Peste-amintiri strânse prin vremi...
E trist, însingurat s-aştepţi
Vre-un glas strigându-te,
Să lăcrimezi printre fereşti,
Aflând vre-un ochi cătându-te...
Vre-un pas, prea rar îţi calcă pragul,
Şi-ţi cânţi singurătatea în ecou,
Mai trece azi, şi mâine trece anul,
Iar cântul vechi devine nou.
Lumina ochilor se face prea difuză,
Genunchiul tremură pe-alei, slăbit,
Tot mai puţine, azi, te mai amuză,
Rămâi uitat prin timpuri, gârbovit.
Izvoare faci din ochii goi
Şi-ţi plângi, legat de-o amintire,
Un vechi nepot, un fiu sau doi,
Ce-au cam uitat să vină pe la tine.
Te-ndeletniceşti c-o vorbă, des,
O spui mereu, în rugă pentru mine,
De asta-mi eşti bătrânul cel ales,
Te vreau zâmbindu-mi iar, şi mâine!
Pentru bunica mea.
Postări
