luni, 13 iulie 2015 | By: Andrew

A face "Te iubesc"

Am fost primul să spun "te iubesc"
vieţii din noi,
Şi oricărei fiinţe ce m-a privit o clipă,
ca să plece apoi...
Şi am simţit că e nefiresc,
dar nu m-am oprit,
Şi m-am avântat nebun
spre tot ce am crezut că e bun de iubit,
Şi am iubit, dar fără să spun...
Când norii se lăsau
Şi-mi întunecau privirea,
Şi iubirile pe rând plecau,
Nu rămâneam decât să-mi iubesc...iubirea.
De-atunci nu mai spun "te iubesc",
nu primul, dar nici după,
Prefer să tac şi să înfăptuiesc,
Altfel, din vorbe, ce clădim, se surpă,
Iar dacă tu-mi vei spune asta,
te voi privi, doar ca să mă revăd,
sa-mi amintec ce mi-a adus năpasta,
Dar să rămân şi să evit prăpăd
de doruri curgătoare pe obraji.
Şi-adunând alai împărătesc,
ostaşi, străjeri şi paji,
Din dragoste să facem " te iubesc",
Căci spusul între noi
E mult, mult prea pământesc.