Suntem ceea ce
iubim, se spune,
Și dacă așa o fi,
la ciungi și orbi,
La toți cei mai
uitați de lume,
La râme, la
năpârcă și la corbi,
La singuri și
bătrâni de griji,
La cei lăsați
fără de grai,
La cei ce au
copii trimiși,
La oaste, in
spitale sau în rai.
La ei mă uit,
să-nvăț cum mulțumirea,
Nu vine din luxul
fad contemporan,
Ci dintr-o inimă
ce cu iubirea,
Câștigă orice
voci și orice neam.
Sunt zâmbet de
copil în soare,
Și apă rece pe
toridă vreme,
Sunt mâna ce
leagă dacă doare,
Și gura ce uită
să blesteme.
Sunt ”noapte
bună” și ”bună dimineața”,
De la o mamă sau
un frate,
Sunt suflul cald
ce viscolește ceața,
Când zorii sunt
departe.
Daca suntem cu adevarat ceea ce iubim,
Să-mi fie modestia cu iertare,
Căci din atâtea lucruri mici, as și infim,
Cel mai mic, om mare.
Postări
