marți, 3 noiembrie 2015 | By: Andrew

Reprimare

Nu vă înșelați, nu e ea.
Mi-am ales dragostea bine,
Din mii de gânduri care mâine,
Speram să înflorească. Da!
E-adevărat că nu a fost așa,
Dar eu am ales...

Lasă-mă să am o toamnă frumoasă,
Ori... ce a mai rămas din ea.
Iartă-mă că reprim un an întreg de glorii,
Și urăsc din plin, propriile-mi victorii,
Dar e prea lumină și prea frumos,
Mă tem că te-am ales doar curios,
Nu și încredințat,
Că traiul tău va fi curat,
Că sfântă, cum mi te-am cules,
Ai să rămâi...
și-n prag de șes
Printre coline, și câini murdari,
Ispite, slăbiciuni, pahare pline,
Tu ai căzut...
Deși n-ai apucat să sari,
Salvată de tentații...
Că vrem sau nu să recunoaștem,
Rămânem ceea ce vedem,
Când nu e dor de bine,
Și moștenești din plin tot ceea ce disprețuiești,
Chiar dacă nu l-ai văzut în tine.

Lasă-mă să am o toamnă minunată.
Minunea ei să stea-n izbândă,
Să-nving durerea care-mi stă la pândă,
Și gândul că am gânduri rătăcite-n piept.
Nu am să uit cum fericită,
O dată, doar, m-ai întâlnit,
Și plângeri vesele te-au podidit,
Căci mai apoi, pe piept îmi stăteai rece,
Destul încât să îmi arăți
Că m-ai înlocuit...


Nu vă înșelați, nu ...era așa.
Dar în drumul devenirii
Nu toți aleg să urce,
Deși era a mea,
În mrejele iubirii, a reușit să spurce,
Orice mângâiere...
Și m-a lăsat plecând,
Plângănd...
Cu inima zdrobită,
Și cu obrazul șters.
Dar eu am ales...