Stă pustiul și singurătatea,
Pierdut ca un condor în vele,
Îmi caut libertatea...
Acolo unde umbre nu-s,
Și nu e vizitată calea,
Preferatul loc de plâns,
De unde îmi șoptește marea...
La braț distanță, la milenii,
Singurătăți atât de-aproape,
Pe umeri porțile poverii,
Mi le-am purtat cu dor de șoapte.
Dacă un capăt e prea greu,
De unde privesc știu sigur,
Nu mor nici azi de dorul tău,
Nu îmi e frică să dorm singur.
Dar prin pustiul alb de-acolo
Adesea rătăcesc visând,
La cum ar fi de n-aș fi solo,
Și-un chip în zori mi-ar înflori zâmbind...
Postări
