Îndepărtare

Zile lungi se scurg ca veacuri
Pe gâtlejul meu de tină,
Solitar caut prin parcuri
Un motiv şi-un ţap de vină.

Ard atâtea flori de nufăr
Pe un lac în piept la mine,
Arză-mi vina să nu sufăr,
C-o aştept şi ea nu vine.

Mii de frunze-mi sterg cărare,
Un hău negru să îmi caut,
Şi-ngropat în supărare,
Plâng un cânt în vechiul flaut.

Codrii toţi se înconvoaie
La auzul roşu-amar,
Apa iese din pâraie
Munţii de durere sar,

Cerul tună cu durere,
Iarba creşte răstignită,
Spinii toţi încep să zbiere
Să nu cadă în ispită...

Cantul meu de piept murdar
Se avântă către vânt,
Vântul însuşi, solitar
Se întoarce în pământ.

Se aşterne-un plâns de vară
Peste tot până în zare...
Aşteptarea mea de ceară
Duce dor de-ndepărtare.

Osândă

Dă-mi un pat de suferinţă
Pe care să Te pot cunoaşte,
Din el să pot apoi renaşte
Cu-o singură fărâmă de credinţă.

Dă-mi ţepuşă dureroasă,
Căci în bine, uit prea lesne
De la Cruce pân' la iesle,
Cine-a mers cu haina roasă...

Dă-mi un aprig, rece jug,
Ca pelin, venin amar,
Peste voia-Ţi să nu sar
Şarpe să îmi pui pe rug...

Dă-mi ani grei prinşi în pustie,
Şi-nsetat, Tu să mă ţii,
Chinuit printre cei vii,
Mâna Ta, izvor să-mi fie.

Dă-mi un foc mistuitor,
Haina lumii să o mi-o ardă,
Dă-mi o altă haină albă,
Fi-mi pe veci Mântuitor.

Prostie

Au murit toţi ruşinaţii,
Alţii, nici că s-au născut,
Astăzi merg numai trufaşii
Crăcănaţi către cel mut.
Făr'de-Limbă dă povaţă
Celor mulţi şi proşi în grup,
Cum că nimeni nu învaţă
Dacă gâturi nu îşi rup.
Nimeni are, nimeni strânge
Dacă nu loveşte-n vânt,
Dacă nu, până la sânge
Bat pe alţii spumegând.
Orbii toţi se leagă-n palme
Şi le stă locomotivă,
Un surd galben care doarme
Pe o barcă în derivă.
Toţi se clatină pe margini
De prăpăstii cu ecou,
Mintea lor doar, în paragini
Seamănă cu-a unui bou.
În mocirla de prostie
Tot deşteptu-i fericit,
Adevărul nu se ştie,
Stând departe nerâvnit.

Somn cu tine

Ca-ntr-un mormânt de iarbă şi de flori
Săpat la suprafaţa umbrelor noastre,
Stau învelit cu lumină din zori
Şi mângâiat de alte mii de astre.

Oftez încet cu nori pe frunţi,
Sub cap am moale galaxie,
Şi între noi răsar trei punţi
Legându-ne de brâie.

Vorbesc în somn cu unii tari,
Toţi Trei să mi te lase,
Şi niciodată să dispari
În alte stele joase.