luni, 25 noiembrie 2013 | By: Andrew

Prin foc...

Ardeţi cetăţile!
Ardeţi totul din temelii!
Aruncaţi cărţile
În cele mai mari făclii!
Ardeţi urmele tălpilor
Apăsate peste timp,
Pe marginea tâmplelor,
Printre stânci sau în câmp.
Să rămână-n crăpături
Doar cenuşă şi amar,
Ca sămânţa celor guri
Care bleastămă-n zadar.
Ardeţi razele ramase
De la cei se s-au topit,
Care străbăteau prin case
De la nimic la infinit!
Să ardeţi tot, nimic să mai rămână:
Dovada sufletelor bune,
Scrise pe cer de mână...
Şi nici un cânt să nu mai sune,
Nici o liră ori alăută,
Trecutul să ne fie pânza scurtă
Pe care, pictate, visele, să ardă,
Şi versul tot, şi cunoştinţa,
Toate câte ne-amintesc, să cadă pradă,
Şi-apoi...cu scuza că trăim,
S-aducem jertfă pe altar...şi conştiinţa!

2 comentarii:

Maria Calin spunea...

Nu, nu ardeți nimic!
e păcat din ce este, să nu mai fie.
Uite, mai bine fă licurici
din din toate sau fluturi de hârtie
lasă-i liberi apoi pe toți.
Se vor aprinde stele
pe al sufletelor cer
și-n ale inimii nopți.

Andrew spunea...

Ce inimi mai sunt sa vada
Dorul vechi si gandul nou?
Dragostea nu-I sta sa sada
Scrisa-n vers azi, ci in show...

La ce bun un vers, o oda,
O vioara plansa-n scena,
Daca azi tot ce-I la moda
E o "dragoste" obscena?

Gandul bun si vitejia,
De pe pagini intelepte,
Cantul dulce, melodia,
Azi n-ajung la minti destepte...

Asa ca ardeti...de ce nu?
Sa fim toti un plagiat de plastic!
Cine-s eu, cine esti tu?
Vre-o capsuna? Vre-un elastic?
:)

Trimiteți un comentariu